<< Duminica precedentă
< Ziua precedentă
Duminica următoare >>
Ziua următoare >
vineri, 10 septembrie 2004
Sf. Mc. Minodora, Mitrodora și Nimfodora; Sf. Împ. Pulheria; Închinarea Sf. Cruci
Ap. Galateni IV, 8-21; I Corinteni II, 6-9; Ev. Marcu VI, 43-53; Ioan III, 16-21
Post. Nu se fac nunți
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
Apostol
Galateni IV, 8-21
Capitolul IV
8. Dar atunci necunoscând pe Dumnezeu, slujeaţi celor ce din fire nu sunt dumnezei;
9. Acum însă, după ce aţi cunoscut pe Dumnezeu, sau mai degrabă după ce aţi fost cunoscuţi de Dumnezeu, cum vă întoarceţi iarăşi la înţelesurile cele slabe şi sărace, cărora iarăşi voiţi să le slujiţi ca înainte?
10. Ţineţi zile şi luni şi timpuri şi ani?
11. Mă tem de voi, să nu mă fi ostenit la voi, în zadar.
12. Fiţi, vă rog, fraţilor, precum sunt eu, că şi eu am fost precum sunteţi voi. Nu mi-aţi făcut nici un rău;
13. Dar ştiţi că din cauza unei slăbiciuni a trupului, am binevestit vouă mai întâi,
14. Şi voi nu aţi dispreţuit încercarea mea, ce era în trupul meu, nici nu v-aţi scârbit, ci m-aţi primit ca pe un înger al lui Dumnezeu, ca pe Hristos Iisus.
15. Unde este deci fericirea voastră? Căci vă mărturisesc că, de ar fi fost cu putinţă, v-aţi fi scos ochii voştri şi mi i-aţi fi dat mie.
16. Am ajuns deci vrăjmaşul vostru spunându-vă adevărul?
17. Aceia vă râvnesc, dar nu cu gând bun; ci vor să vă despartă (de mine), ca să-i iubiţi pe ei.
18. Dar e bine să râvniţi totdeauna binele, şi nu numai atunci când eu sunt de faţă la voi.
19. O, copiii mei, pentru care sufăr iarăşi durerile naşterii, până ce Hristos va lua chip în voi!
20. Aş vrea acum să mă găsesc la voi şi glasul să mi-l schimb, căci nu ştiu ce să cred despre voi!
21. Spuneţi-mi voi, care vreţi să fiţi sub Lege, nu auziţi Legea?
I Corinteni II, 6-9
Capitolul II
6. Şi înţelepciunea o propovăduim la cei desăvârşiţi, dar nu înţelepciunea acestui veac, nici a stăpânitorilor acestui veac, care sunt pieritori,
7. Ci propovăduim înţelepciunea de taină a lui Dumnezeu, ascunsă, pe care Dumnezeu a rânduit-o mai înainte de veci, spre slava noastră,
8. Pe care nici unul dintre stăpânitorii acestui veac n-a cunoscut-o, căci, dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei;
9. Ci precum este scris: "Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El".
Evanghelie
Marcu VI, 43-53
Capitolul VI
43. Şi au luat douăsprezece coşuri pline cu fărâmituri şi cu ce-a rămas din peşti.
44. Iar cei ce au mâncat pâinile erau cinci mii de bărbaţi.
45. Şi îndată a silit pe ucenicii Lui să intre în corabie şi să meargă înaintea Lui, de cealaltă parte, spre Betsaida, până ce El va slobozi mulţimea.
46. Iar după ce i-a slobozit, S-a dus în munte ca să Se roage.
47. Şi făcându-se seară, era corabia în mijlocul mării, iar El singur pe ţărm.
48. Şi i-a văzut cum se chinuiau vâslind, căci vântul le era împotrivă. Şi către a patra strajă a nopţii a venit la ei umblând pe mare şi voia să treacă pe lângă ei.
49. Iar lor, văzându-L umblând pe mare, li s-a părut că este nălucă şi au strigat.
50. Căci toţi L-au văzut şi s-au tulburat. Dar îndată El a vorbit cu ei şi le-a zis: Îndrăzniţi! Eu sunt; nu vă temeţi!
51. Şi s-a suit la ei în corabie şi s-a potolit vântul. Şi erau peste măsură de uimiţi în sinea lor;
52. Căci nu pricepuseră nimic de la minunea pâinilor, deoarece inima lor era învârtoşată.
53. Şi trecând marea, au venit în ţinutul Ghenizaretului şi au tras la ţărm.
Ioan III, 16-21
Capitolul III
16. Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.
17. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea.
18. Cel ce crede în El nu este judecat, iar cel ce nu crede a şi fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele Celui Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu.
19. Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele.
20. Că oricine face rele urăşte Lumina şi nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vădească.
21. Dar cel care lucrează adevărul vine la Lumină, ca să se arate faptele lui, că în Dumnezeu sunt săvârşite.