<< Duminica precedentă
< Ziua precedentă
Duminica următoare >>
Ziua următoare >
duminică, 23 ianuarie 2005
Duminica a XXXI-a după Rusalii
Vindecarea orbului din Ierihon;
Sf. Sfințit Mc. Clement, ep. Ancirei; Sf. Mc. Agatanghel; Sf. Părinți de la Sinodul al VI-lea Ecumenic (Constantinopol, 681); Sf. Dionisie din Olimp
Ap. I Timotei I, 15-17; Filipeni III, 20; IV, 3; Ev. Luca XVIII, 35-43; Marcu II, 23-28; III, 1-5
glas 1, voscr. 1
Nu se fac parastase
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
P.F. Daniel
Pr. Cleopa
Pr. Mircea Stoleriu
Pr. Ion Cârciuleanu
Utrenie
Matei XXVIII, 16-20
Capitolul XXVIII
16. Iar cei unsprezece ucenici au mers în Galileea, la muntele unde le poruncise lor Iisus.
17. Şi văzându-L, I s-au închinat, ei care se îndoiseră.
18. Şi apropiindu-Se Iisus, le-a vorbit lor, zicând: Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer şi pe pământ.
19. Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh,
20. Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.
Apostol
I Timotei I, 15-17
Capitolul I
15. Vrednic de credinţă şi de toată primirea e cuvântul că Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu.
16. Şi tocmai pentru aceea am fost miluit, ca Iisus Hristos să arate mai întâi în mine toată îndelunga Sa răbdare, ca pildă celor ce vor crede în El, spre viaţa veşnică.
17. Iar Împăratul veacurilor, Celui nestricăcios, nevăzutului, singurului Dumnezeu fie cinste şi slavă în vecii vecilor. Amin!
Filipeni III, 20
Capitolul III
20. Cât despre noi, cetatea noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm Mântuitor, pe Domnul Iisus Hristos,
Capitolul IV
3. Încă te rog şi pe tine, credinciosule Sizig, ajută-le lor, ca pe unele care au luptat pentru Evanghelie, împreună cu mine şi cu Clement şi cu ceilalţi împreună-lucrători cu mine, ale căror nume sunt scrise în cartea vieţii.
Evanghelie
Luca XVIII, 35-43
Capitolul XVIII
35. Şi când S-a apropiat Iisus de Ierihon, un orb şedea lângă drum, cerşind.
36. Şi, auzind el mulţimea care trecea, întreba ce e aceasta.
37. Şi i-au spus că trece Iisus Nazarineanul.
38. Şi el a strigat, zicând: Iisuse, Fiul lui David, fie-Ţi milă de mine!
39. Şi cei care mergeau înainte îl certau ca să tacă, iar el cu mult mai mult striga: Fiule al lui David, fie-Ţi milă de mine!
40. Şi oprindu-Se, Iisus a poruncit să-l aducă la El; şi apropiindu-se, l-a întrebat:
41. Ce voieşti să-ţi fac? Iar el a zis: Doamne, să văd!
42. Şi Iisus i-a zis: Vezi! Credinţa ta te-a mântuit.
43. Şi îndată a văzut şi mergea după El, slăvind pe Dumnezeu. Şi tot poporul, care văzuse, a dat laudă lui Dumnezeu.
Marcu II, 23-28
Capitolul II
23. Şi pe când mergea El într-o sâmbătă prin semănături, ucenicii Lui, în drumul lor, au început să smulgă spice.
24. Şi fariseii Îi ziceau: Vezi, de ce fac sâmbăta ce nu se cuvine?
25. Şi Iisus le-a răspuns: Au niciodată n-aţi citit ce a făcut David, când a avut nevoie şi a flămânzit, el şi cei ce erau cu el?
26. Cum a intrat în casa lui Dumnezeu, în zilele lui Abiatar arhiereul, şi a mâncat pâinile punerii înainte, pe care nu se cuvenea să le mănânce decât numai preoţii, şi a dat şi celor ce erau cu el?
27. Şi le zicea lor: Sâmbăta a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru sâmbătă.
28. Astfel că Fiul Omului este domn şi al sâmbetei.
Capitolul III
1. Şi iarăşi a intrat în sinagogă. Şi era acolo un om având mâna uscată.
2. Şi Îl pândeau pe Iisus să vadă dacă îl va vindeca sâmbăta, ca să-L învinuiască.
3. Şi a zis omului care avea mâna uscată: Ridică-te în mijloc!
4. Şi a zis lor: Se cuvine, sâmbăta, a face bine sau a face rău, a mântui un suflet sau a-l pierde? Dar ei tăceau;
5. Şi privindu-i pe ei cu mânie şi întristându-Se de învârtoşarea inimii lor, a zis omului: Întinde mâna ta! Şi a întins-o, şi mâna lui s-a făcut sănătoasă.