luni, 31 ianuarie 2005
Sf. Mc. doctori fără de arginți, făcători de minuni, Chir și Ioan; Sf. Mc. Diodor, Serapion, Papia, Nichifor și Claudiu; Sf. Mc. Victorin, Victor și Trifena; Sf. Arsenie din Paros
Ap. Galateni IV, 27-30; V, 10; I Corinteni XII, 27-31; XIII, 1-8; Ev. Marcu VI, 54-56; VII, 1-8; Matei X, 1; 5-8
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
Apostol
Galateni IV, 27-30Capitolul IV27. Iar noi, fraţilor, suntem după Isaac, fii ai făgăduinţei. 
28. Ci precum atunci cel ce se născuse după trup prigonea pe cel ce se născuse după Duh, tot aşa şi acum. 
29. Dar ce zice Scriptura? "Izgoneşte pe roabă şi fiul ei, căci nu va moşteni fiul roabei, împreună cu fiul celei libere". 
30. Deci, fraţilor, nu suntem copii ai roabei, ci copii ai celei libere.  Capitolul V10. Eu am încredere în voi, întru Domnul, că nimic altceva nu veţi cugeta; dar cel ce vă tulbură pe voi îşi va purta osânda, oricine ar fi el.  I Corinteni XII, 27-31Capitolul XII27. Iar voi sunteţi trupul lui Hristos şi mădulare (fiecare) în parte. 
28. Şi pe unii i-a pus Dumnezeu, în Biserică: întâi apostoli, al doilea prooroci, al treilea învăţători; apoi pe cei ce au darul de a face minuni; apoi darurile vindecărilor, ajutorările, cârmuirile, felurile limbilor. 
29. Oare toţi sunt apostoli? Oare toţi sunt prooroci? Oare toţi învăţători? Oare toţi au putere să săvârşească minuni? 
30. Oare toţi au darurile vindecărilor? Oare toţi vorbesc în limbi? Oare toţi pot să tălmăcească? 
31. Râvniţi însă la darurile cele mai bune. Şi vă arăt încă o cale care le întrece pe toate:  Capitolul XIII1. De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. 
2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. 
3. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. 
4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. 
5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. 
6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. 
7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. 
8. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi; 

Evanghelie
Marcu VI, 54-56Capitolul VI54. Şi ieşind ei din corabie, îndată L-au cunoscut. 
55. Şi străbăteau tot ţinutul acela şi au început să-I aducă pe bolnavi pe paturi, acolo unde auzeau că este El. 
56. Şi oriunde intra în sate sau în cetăţi sau în sătuleţe, puneau la răspântii pe cei bolnavi, şi-L rugau să le îngăduie să se atingă măcar de poala hainei Sale. Şi câţi se atingeau de El se vindecau.  Capitolul VII1. Şi s-au adunat la El fariseii şi unii dintre cărturari, care veniseră din Ierusalim. 
2. Şi văzând pe unii din ucenicii Lui că mănâncă cu mâinile necurate, adică nespălate, cârteau; 
3. Căci fariseii şi toţi iudeii, dacă nu-şi spală mâinile până la cot, nu mănâncă, ţinând datina bătrânilor. 
4. Şi când vin din piaţă, dacă nu se spală, nu mănâncă; şi alte multe sunt pe care au primit să le ţină: spălarea paharelor şi a urcioarelor şi a vaselor de aramă şi a paturilor. 
5. Şi L-au întrebat pe El fariseii şi cărturarii: Pentru ce nu umblă ucenicii Tăi după datina bătrânilor, ci mănâncă cu mâinile nespălate? 
6. Iar El le-a zis: Bine a proorocit Isaia despre voi, făţarnicilor, precum este scris: "Acest popor Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine". 
7. Dar în zadar Mă cinstesc, învăţând învăţături care sunt porunci omeneşti. 
8. Căci lăsând porunca lui Dumnezeu, ţineţi datina oamenilor: spălarea urcioarelor şi a paharelor şi altele ca acestea multe, pe care le faceţi.  Matei X, 1Capitolul X1. Chemând la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat lor putere asupra duhurilor celor necurate, ca să le scoată şi să tămăduiască orice boală şi orice neputinţă. 
5. Pe aceşti doisprezece i-a trimis Iisus, poruncindu-le lor şi zicând: În calea păgânilor să nu mergeţi, şi în vreo cetate de samarineni să nu intraţi; 
6. Ci mai degrabă mergeţi către oile cele pierdute ale casei lui Israel. 
7. Şi mergând, propovăduiţi, zicând: S-a apropiat împărăţia cerurilor. 
8. Tămăduiţi pe cei neputincioşi, înviaţi pe cei morţi, curăţiţi pe cei leproşi, pe demoni scoateţi-i; în dar aţi luat, în dar să daţi.