<< Duminica precedentă
< Ziua precedentă
Duminica următoare >>
Ziua următoare >
marți, 2 mai 2006
†) Sf. Ier. Atanasie al III-lea (Patelarie), patr. Constantinopolului
; Aducerea moaștelor Sf. Ier. Atanasie cel Mare, ep. Alexandriei, în Constantinopol; Sf. Matrona din Moscova
Ap. Fapte IV, 1-10; Evrei XIII, 7-16; II Timotei I, 8-18; Ev. Ioan III, 16-21; Matei V, 14-19
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
Apostol
Fapte IV, 1-10
Capitolul IV
1. Dar pe când vorbeau ei către popor, au venit peste ei preoţii, căpetenia gărzii templului şi saducheii,
2. Mâniindu-se că ei învaţă poporul şi vestesc întru Iisus învierea din morţi.
3. Şi punând mâna pe ei, i-au pus sub pază, până a doua zi, căci acum era seară.
4. Totuşi mulţi din cei ce auziseră cuvântul au crezut şi numărul bărbaţilor credincioşi s-a făcut ca la cinci mii.
5. Şi a doua zi s-au adunat căpeteniile lor şi bătrânii şi cărturarii din Ierusalim,
6. Şi Anna arhiereul şi Caiafa şi Ioan şi Alexandru şi câţi erau din neamul arhieresc,
7. Şi punându-i în mijloc, îi întrebau: Cu ce putere sau în al cui nume aţi făcut voi aceasta?
8. Atunci Petru, plin fiind de Duhul Sfânt, le-a vorbit: Căpetenii ale poporului şi bătrâni ai lui Israel,
9. Fiindcă noi suntem astăzi cercetaţi pentru facere de bine unui om bolnav, prin cine a fost el vindecat,
10. Cunoscut să vă fie vouă tuturor, şi la tot poporul Israel, că în numele lui Iisus Hristos Nazarineanul, pe Care voi L-aţi răstignit, dar pe Care Dumnezeu L-a înviat din morţi, întru Acela stă acesta sănătos înaintea voastră!
Evrei XIII, 7-16
Capitolul XIII
7. Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa.
8. Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi.
9. Nu vă lăsaţi furaţi de învăţăturile străine cele de multe feluri; căci bine este să vă întăriţi prin har inima voastră, nu cu mâncăruri, de la care n-au avut nici un folos cei ce au umblat cu ele.
10. Avem altar, de la care nu au dreptul să mănânce cei ce slujesc cortului.
11. Într-adevăr, trupurile dobitoacelor - al căror sânge e adus de arhiereu, pentru împăcare, în Sfânta Sfintelor - sunt arse afară din tabără.
12. Pentru aceea şi Iisus, ca să sfinţească poporul cu sângele Său, a pătimit în afara porţii.
13. Deci dar să ieşim la El, afară din tabără, luând asupra noastră ocara Lui.
14. Căci nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie.
15. Aşadar, prin El să aducem pururea lui Dumnezeu jertfă de laudă, adică rodul buzelor, care preaslăvesc numele Lui.
16. Iar facerea de bine şi întrajutorarea nu le daţi uitării; căci astfel de jertfe sunt bine plăcute lui Dumnezeu.
II Timotei I, 8-18
Capitolul I
8. Deci, nu te ruşina de a mărturisi pe Domnul nostru, nici de mine, cel pus în lanţuri pentru El, ci pătimeşte împreună cu mine pentru Evanghelie după puterea de la Dumnezeu.
9. El ne-a mântuit şi ne-a chemat cu chemare sfântă, nu după faptele noastre, ci după a Sa hotărâre şi după harul ce ne-a fost dat în Hristos Iisus, mai înainte de începutul veacurilor,
10. Iar acum s-a dat pe faţă prin arătarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel ce a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi nemurirea, prin Evanghelie.
11. Spre aceasta am fost pus eu propovăduitor şi apostol şi învăţător al neamurilor.
12. Din această pricină şi sufăr toate acestea, dar nu mă ruşinez, că ştiu în cine am crezut şi sunt încredinţat că puternic este să păzească comoara ce mi-a încredinţat, până în ziua aceea.
13. Ţine dreptarul cuvintelor sănătoase pe care le-ai auzit de la mine, cu credinţa şi cu iubirea ce este în Hristos Iisus.
14. Comoara cea bună ce ţi s-a încredinţat, păzeşte-o cu ajutorul Sfântului Duh, Care sălăşluieşte întru noi.
15. Tu ştii că toţi cei din Asia s-au lepădat de mine, între care Fighel şi Ermoghen.
16. Domnul să aibă milă de casa lui Onisifor, căci de multe ori m-a însufleţit şi de lanţurile mele nu s-a ruşinat,
17. Ci venind în Roma, cu multă osârdie m-a căutat şi m-a găsit.
18. Să-i dea Domnul ca, în ziua aceea, el să afle milă de la Domnul. Şi cât de mult mi-a slujit el în Efes, tu ştii prea bine.
Evanghelie
Ioan III, 16-21
Capitolul III
16. Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.
17. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea.
18. Cel ce crede în El nu este judecat, iar cel ce nu crede a şi fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele Celui Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu.
19. Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele.
20. Că oricine face rele urăşte Lumina şi nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vădească.
21. Dar cel care lucrează adevărul vine la Lumină, ca să se arate faptele lui, că în Dumnezeu sunt săvârşite.
Matei V, 14-19
Capitolul V
14. Voi sunteţi lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă.
15. Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă.
16. Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.
17. Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc.
18. Căci adevărat zic vouă: Înainte de a trece cerul şi pământul, o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece, până ce se vor face toate.
19. Deci, cel ce va strica una din aceste porunci, foarte mici, şi va învăţa aşa pe oameni, foarte mic se va chema în împărăţia cerurilor; iar cel ce va face şi va învăţa, acesta mare se va chema în împărăţia cerurilor.