marți, 9 septembrie 2008
Sf. și Drepții dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana; †) Sf. Cuv. Chiriac de la Tazlău și Onufrie de la Vorona; Sf. Mc. Severian; Sf. Părinți de la Sinodul al III-lea Ecumenic
Ap. II Corinteni VIII, 16-24; IX, 1-5; Galateni IV, 22-27; Ev. Marcu III, 13-21; Luca VIII, 16-21
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
Apostol
II Corinteni VIII, 16-24Capitolul VIII16. Mulţumire fie adusă lui Dumnezeu, Care a dat aceeaşi râvnă pentru voi în inima lui Tit. 
17. Căci, pe de o parte, a primit îndemnul nostru, iar, pe de altă parte, făcându-se şi mai sârguitor, de bună voie a plecat către voi. 
18. Şi am trimis împreună cu el şi pe fratele a cărui laudă, întru Evanghelie, este în toate Bisericile; 
19. Dar nu numai atât, ci este şi ales de către Biserici ca împreună-călător cu noi la darul acesta, slujit de noi, spre slava Domnului însuşi şi spre osârdia noastră. 
20. Prin aceasta ne ferim ca să nu ne defăimeze cineva, în această îmbelşugată strângere de daruri, de care ne îngrijim noi. 
21. Pentru că ne îngrijim de cele bune nu numai înaintea Domnului, ci şi înaintea oamenilor. 
22. Şi l-am trimis împreună cu ei şi pe fratele nostru, pe care l-am încercat în multe, de multe ori, ca fiind sârguitor, iar acum este şi mai sârguitor, prin multa încredere în voi. 
23. Astfel, dacă e vorba de Tit, el este însoţitorul meu şi împreună-lucrător la voi; dacă e vorba despre fraţii noştri, ei sunt apostoli ai Bisericilor, slavă a lui Hristos. 
24. Arătaţi deci către ei, în faţa Bisericilor, dovada dragostei voastre, ca şi a laudei noastre pentru voi.  Capitolul IX1. Despre strângerea de ajutoare pentru sfinţi îmi este de prisos să vă scriu. 
2. Că ştiu bunăvoinţa voastră, cu care, pentru voi, mă laud către macedoneni; că Ahaia s-a pregătit din anul trecut, şi râvna voastră a însufleţit pe cei mai mulţi. 
3. Am trimis dar pe fraţi, ca lauda noastră pentru voi, în privinţa aceasta, să nu fie zadarnică, ci să fiţi gata, precum ziceam, 
4. Ca nu cumva, când macedonenii vor veni împreună cu mine şi vă vor găsi nepregătiţi, să fim ruşinaţi noi, ca să nu zicem voi, în această laudă încrezătoare. 
5. Am socotit deci că este nevoie să îndemn pe fraţi să vină întâi la voi şi să pregătească darul vostru cel dinainte făgăduit, ca el să fie gata, aşa ca un dar, nu ca o faptă de zgârcenie.  Galateni IV, 22-27Capitolul IV22. Căci scris este că Avraam a avut doi fii: unul din femeia roabă şi altul din femeia liberă. 
23. Dar cel din roabă s-a născut după trup, iar cel din cea liberă s-a născut după făgăduinţă. 
24. Unele ca acestea au altă însemnare, căci acestea (femei) sunt două testamente: Unul de la Muntele Sinai, în Arabia, şi răspunde Ierusalimului de acum, care zace în robie cu copiii lui; 
25. Iar cea liberă este Ierusalimul cel de sus, care este mama noastră. 
26. Căci scris este: "Veseleşte-te, tu, cea stearpă, care nu naşti! Izbucneşte de bucurie şi strigă, tu care nu ai durerile naşterii, căci mulţi sunt copiii celei părăsite, mai mulţi decât ai celei care are bărbat". 
27. Iar noi, fraţilor, suntem după Isaac, fii ai făgăduinţei. 

Evanghelie
Marcu III, 13-21Capitolul III13. Şi S-a suit pe munte şi a chemat la Sine pe câţi a voit, şi au venit la El. 
14. Şi a rânduit pe cei doisprezece, pe care i-a numit apostoli, ca să fie cu El şi să-i trimită  să propovăduiască, 
15. Şi să aibă putere să vindece bolile şi să alunge demonii. 
16. Deci a rânduit pe cei doisprezece: pe Simon, căruia i-a pus numele Petru; 
17. Pe Iacov al lui Zevedeu şi pe Ioan, fratele lui Iacov, şi le-a pus lor numele Boanerghes, adică fii tunetului. 
18. Şi pe Andrei, şi pe Filip, şi pe Bartolomeu, pe Matei, şi pe Toma, şi pe Iacov al lui Alfeu, şi pe Tadeu, şi pe Simon Cananeul, 
19. Şi pe Iuda Iscarioteanul, cel care L-a şi vândut. 
20. Şi a venit în casă, şi iarăşi mulţimea s-a adunat, încât ei nu puteau nici să mănânce. 
21. Şi auzind ai Săi, au ieşit ca să-L prindă, că ziceau: Şi-a ieşit din fire.  Luca VIII, 16-21Capitolul VIII16. Nimeni, aprinzând făclia, n-o ascunde sub un vas, sau n-o pune sub pat, ci o aşează în sfeşnic, pentru ca cei ce intră să vadă lumina. 
17. Căci nu este nimic ascuns, care să nu se dea pe faţă şi nimic tainic, care să nu se cunoască şi să nu vină la arătare. 
18. Luaţi seama deci cum auziţi: Celui ce are i se va da; iar de la cel ce nu are, şi ce i se pare că are se va lua de la el. 
19. Şi au venit la El mama Lui şi fraţii; dar nu puteau să se apropie de El din pricina mulţimii. 
20. Şi I s-a vestit: Mama Ta şi fraţii Tăi stau afară şi voiesc să Te vadă. 
21. Iar El, răspunzând, a zis către ei: Mama mea şi fraţii Mei sunt aceştia care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l îndeplinesc.