miercuri, 21 aprilie 2010
Sf. Sfințit Mc. Ianuarie, ep. de Benevent; Sf. Mc. Teodor din Perga; Sf. Mc. Alexandra, împ.
Ap. Fapte VIII, 18-25; Evrei VII, 26; VIII, 2; I Corinteni XVI, 13-24; Ev. Ioan VI, 35-39
Dezlegare la pește. Nu se fac nunți
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
Apostol
Fapte VIII, 18-25Capitolul VIII18. Şi Simon văzând că prin punerea mâinilor apostolilor se dă Duhul Sfânt, le-a adus bani, 
19. Zicând: Daţi-mi şi mie puterea aceasta, ca acela pe care voi pune mâinile să primească Duhul Sfânt. 
20. Iar Petru a zis către el: Banii tăi să fie cu tine spre pierzare! Căci ai socotit că darul lui Dumnezeu se agoniseşte cu bani. 
21. Tu n-ai parte, nici moştenire, la chemarea aceasta, pentru că inima ta nu este dreaptă înaintea lui Dumnezeu. 
22. Pocăieşte-te deci de această răutate a ta şi te roagă lui Dumnezeu, doară ţi se va ierta cugetul inimii tale, 
23. Căci întru amărăciunea fierii şi întru legătura nedreptăţii te văd că eşti. 
24. Şi răspunzând, Simon a zis: Rugaţi-vă voi la Domnul, pentru mine, ca să nu vină asupra mea nimic din cele ce aţi zis. 
25. Iar ei, mărturisind şi grăind cuvântul Domnului, s-au întors la Ierusalim şi în multe sate ale samarinenilor binevesteau.  Evrei VII, 26Capitolul VII26. Un astfel de Arhiereu se cuvenea să avem: sfânt, fără de răutate, fără de pată, osebit de cei păcătoşi, şi fiind mai presus decât cerurile.  Capitolul VIII2. Slujitor Altarului şi Cortului celui adevărat, pe care l-a înfipt Dumnezeu şi nu omul.  I Corinteni XVI, 13-24Capitolul XVI13. Privegheaţi, staţi tari în credinţă, îmbărbătaţi-vă, întăriţi-vă. 
14. Toate ale voastre cu dragoste să se facă. 
15. Vă îndemn însă, fraţilor, - ştiţi casa lui Ştefanas, că este pârga Ahaei şi că spre slujirea sfinţilor s-au rânduit pe ei înşişi S 
16. Ca şi voi să vă supuneţi unora ca aceştia şi oricui lucrează şi se osteneşte împreună cu ei. 
17. Mă bucur de venirea lui Ştefanas, a lui Fortunat şi a lui Ahaic, pentru că aceştia au împlinit lipsa voastră. 
18. Şi au liniştit duhul meu şi al vostru. Cunoaşteţi bine deci pe unii ca aceştia. 
19. Vă îmbrăţişează Bisericile Asiei. Vă îmbrăţişează mult, în Domnul, Acvila şi Priscila, împreună cu Biserica din casa lor. 
20. Vă îmbrăţişează fraţii toţi. Îmbrăţişaţi-vă unii pe alţii cu sărutare sfântă. 
21. Salutarea cu mâna mea, Pavel. 
22. Cel ce nu iubeşte pe Domnul să fie anatema! Maran atha! (Domnul vine). 
23. Harul Domnului Iisus Hristos cu voi. 
24. Dragostea mea cu voi toţi, în Hristos Iisus! Amin. 

Evanghelie
Ioan VI, 35-39Capitolul VI35. Şi Iisus le-a zis: Eu sunt pâinea vieţii; cel ce vine la Mine nu va flămânzi şi cel ce va crede în Mine nu va înseta niciodată. 
36. Dar am spus vouă că M-aţi şi văzut şi nu credeţi. 
37. Tot ce-Mi dă Tatăl, va veni la Mine; şi pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară; 
38. Pentru că M-am coborât din cer, nu ca să fac voia mea, ci voia Celui ce M-a trimis pe Mine. 
39. Şi aceasta este voia Celui ce M-a trimis, ca din toţi pe care Mi i-a dat Mie să nu pierd nici unul, ci să-i înviez pe ei în ziua cea de apoi.