<< Duminica precedentă
< Ziua precedentă
Duminica următoare >>
Ziua următoare >
miercuri, 8 decembrie 2010
Sf. Cuv. Patapie; Sf. Ap. Cezar, Tihic și Onisifor; Sf. Ier. Sofronie, ep. Ciprului; Înainte-prăznuirea Sf. Ana
Ap. Evrei V, 11-14; VI, 1-8; Efeseni IV, 7-13; Ev. Luca XXI, 5-8; 10-11; 20-24
Post. Nu se fac nunți
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
Apostol
Evrei V, 11-14
Capitolul V
11. În privinţa aceasta avem mult de vorbit şi lucruri grele de tâlcuit, de vreme ce v-aţi făcut greoi la auzit.
12. Căci voi, care de multă vreme s-ar fi cuvenit să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă ca cineva să vă înveţe cele dintâi începuturi ale cuvintelor lui Dumnezeu şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare.
13. Pentru că oricine se hrăneşte cu lapte este nepriceput în cuvântul dreptăţii, de vreme ce este prunc.
14. Iar hrana tare este pentru cei desăvârşiţi, care au prin obişnuinţă simţurile învăţate să deosebească binele şi răul.
Capitolul VI
1. De aceea, lăsând cuvântul de început despre Hristos, să ne ridicăm spre ceea ce este desăvârşit, fără să mai punem din nou temelia învăţăturii despre pocăinţa de faptele moarte şi despre credinţa în Dumnezeu,
2. A învăţăturii despre botezuri, despre punerea mâinilor, despre învierea morţilor şi despre judecata veşnică.
3. Şi aceasta vom face-o cu voia lui Dumnezeu.
4. Căci este cu neputinţă pentru cei ce s-au luminat odată şi au gustat darul cel ceresc şi părtaşi s-au făcut Duhului Sfânt,
5. Şi au gustat cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor,
6. Cu neputinţă este pentru ei, dacă au căzut, să se înnoiască iarăşi spre pocăinţă, fiindcă ei răstignesc loruşi, a doua oară, pe Fiul lui Dumnezeu şi-L fac de batjocură.
7. Ţarina, când absoarbe ploaia ce se coboară adeseori asupra ei şi rodeşte iarba folositoare celor pentru care a fost muncită, primeşte binecuvântarea de la Dumnezeu;
8. Dar dacă aduce spini şi ciulini, se face netrebnică şi blestemul îi stă aproape iar la urmă focul o aşteaptă.
Efeseni IV, 7-13
Capitolul IV
7. Iar fiecăruia dintre noi, i s-a dat harul după măsura darului lui Hristos.
8. Pentru aceea zice: "Suindu-Se la înălţime, a robit robime şi a dat daruri oamenilor".
9. Iar aceea că "S-a suit" - ce înseamnă decât că S-a pogorât în părţile cele mai de jos ale pământului?
10. Cel ce S-a pogorât, Acela este Care S-a suit mai presus de toate cerurile, ca pe toate să le umple.
11. Şi el a dat pe unii apostoli, pe alţii prooroci, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători,
12. Spre desăvârşirea sfinţilor, la lucrul slujirii, la zidirea trupului lui Hristos,
13. Până vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos.
Evanghelie
Luca XXI, 5-8
Capitolul XXI
5. Iar unii vorbind despre templu că este împodobit cu pietre frumoase şi cu podoabe, El a zis:
6. Vor veni zile când, din cele ce vedeţi, nu va rămâne piatră peste piatră care să nu se risipească.
7. Şi ei L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, când oare, vor fi acestea? Şi care este semnul când au să fie acestea?
8. Iar El a zis: Vedeţi să nu fiţi amăgiţi, căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt, şi vremea s-a apropiat. Nu mergeţi după ei.
10. Atunci le-a zis: Se va ridica neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie.
11. Şi vor fi cutremure mari şi, pe alocurea, foamete şi ciumă şi spaime şi semne mari din cer vor fi.
20. Iar când veţi vedea Ierusalimul înconjurat de oşti, atunci să ştiţi că s-a apropiat pustiirea lui.
21. Atunci cei din Iudeea să fugă la munţi şi cei din mijlocul lui să iasă din el şi cei de prin ţarină să nu intre în el.
22. Căci acestea sunt zilele răzbunării, ca să se împlinească toate cele scrise.
23. Dar vai celor care vor avea în pântece şi celor care vor alăpta în acele zile. Căci va fi în ţară mare strâmtorare şi mânie împotriva acestui popor.
24. Şi vor cădea de ascuţişul săbiei şi vor fi duşi robi la toate neamurile, şi Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri, până ce se vor împlini vremurile neamurilor.