sâmbătă, 13 octombrie 2012
† Aducerea moaștelor Sf. Ap. Andrei la Iași; Sf. Mc. Carp, Papil, Agatodor, Agatonica și Florentie
Ap. I Corinteni XV, 58; XVI, 1-3; Efeseni VI, 10-17; Ev. Luca V, 17-26
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
Apostol
I Corinteni XV, 58Capitolul XV58. Drept aceea, fraţii mei iubiţi, fiţi tari, neclintiţi, sporind totdeauna în lucrul Domnului, ştiind că osteneala voastră nu este zadarnică în Domnul.  Capitolul XVI1. Cât despre strângerea de ajutoare pentru sfinţi, precum am rânduit pentru Bisericile Galatiei, aşa să faceţi şi voi. 
2. În ziua întâi a săptămânii (Duminică), fiecare dintre voi să-şi pună deoparte, strângând cât poate, ca să nu se facă strângerea abia atunci când voi veni. 
3. Iar când voi veni, pe cei pe care îi veţi socoti, pe aceia îi voi trimite cu scrisori să ducă darul vostru la Ierusalim.  Efeseni VI, 10-17Capitolul VI10. În sfârşit, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi întru puterea tăriei Lui. 
11. Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului. 
12. Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh. 
13. Pentru aceea, luaţi toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi împotrivă în ziua cea rea, şi, toate biruindu-le, să rămâneţi în picioare. 
14. Staţi deci tari, având mijlocul vostru încins cu adevărul şi îmbrăcându-vă cu platoşa dreptăţii, 
15. Şi încălţaţi picioarele voastre, gata fiind pentru Evanghelia păcii. 
16. În toate luaţi pavăza credinţei, cu care veţi putea să stingeţi toate săgeţile cele arzătoare ale vicleanului. 
17. Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu. 

Evanghelie
Luca V, 17-26Capitolul V17. Şi într-una din zile Iisus învăţa şi de faţă şedeau farisei şi învăţători ai Legii, veniţi din toate satele Galileii, din Iudeea şi din Ierusalim. Şi puterea Domnului se arăta în tămăduiri. 
18. Şi iată nişte bărbaţi aduceau pe pat un om care era slăbănog şi căutau să-l ducă înăuntru şi să-l pună înaintea Lui; 
19. Dar negăsind pe unde să-l ducă, din pricina mulţimii, s-au suit pe acoperiş şi, printre cărămizi, l-au lăsat cu patul în mijloc, înaintea lui Iisus. 
20. Şi văzând credinţa lor, El le-a zis: Omule, iertate îţi sunt păcatele tale. 
21. Iar fariseii şi cărturarii au început să cârtească, zicând: Cine este Acesta care grăieşte hule? Cine poate să ierte păcatele decât unul Dumnezeu? 
22. Iar Iisus, cunoscând gândurile lor, răspunzând a zis către ei: Ce cugetaţi în inimile voastre? 
23. Ce este mai uşor? A zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală şi umblă? 
24. Iar ca să ştiţi că Fiul Omului are pe pământ putere să ierte păcatele, a zis slăbănogului: Ţie îţi zic: Scoală-te, ia patul tău şi mergi la casa ta. 
25. Şi îndată, ridicându-se înaintea lor, luând patul pe care zăcuse, s-a dus la casa sa, slăvind pe Dumnezeu. 
26. Şi uimire i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe Dumnezeu şi, plini de frică, ziceau: Am văzut astăzi lucruri minunate.