<< Duminica precedentă
< Ziua precedentă
Duminica următoare >>
Ziua următoare >
miercuri, 2 ianuarie 2013
Înainte-prăznuirea Botezului Domnului; Sf. Ier. Silvestru, ep. Romei; Sf. Cuv. Serafim de Sarov; Sf. Mc. Serghie; Sf. Iuliana din Lazarevo; Cinstirea Sf. Ic. a M. D. „Floarea smereniei”
Ap. II Timotei IV, 9-22; Evrei V, 4-10; Ev. Luca XX, 1-8; Ioan III, 1-15
Harți. Nu se fac nunți. Nu se fac parastase
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
Apostol
II Timotei IV, 9-22
Capitolul IV
9. Sileşte-te să vii curând la mine,
10. Că Dimas, iubind veacul de acum, m-a lăsat şi s-a dus la Tesalonic, Crescent în Galatia, Tit în Dalmaţia;
11. Numai Luca este cu mine. Ia pe Marcu şi adu-l cu tine, căci îmi este de folos în slujire.
12. Pe Tihic l-am trimis la Efes.
13. Când vei veni, adu-mi felonul pe care l-am lăsat în Troada, la Carp, precum şi cărţile, mai ales pergamentele.
14. Alexandru arămarul mi-a făcut multe rele; Domnul să-i răsplătească după faptele lui.
15. Păzeşte-te şi tu de el, căci s-a împotrivit foarte mult cuvântărilor noastre.
16. La întâia mea apărare, nimeni nu mi-a venit într-ajutor, ci toţi m-au părăsit. Să nu li se ţină în socoteală!
17. Dar Domnul mi-a stat într-ajutor şi m-a întărit, pentru ca, prin mine, Evanghelia să fie pe deplin vestită şi s-o audă toate neamurile; iar eu am fost izbăvit din gura leului.
18. Domnul mă va izbăvi de orice lucru rău şi mă va mântui, în împărăţia Sa cerească. Lui fie slava în vecii vecilor. Amin!
19. Îmbrăţişează pe Priscila şi pe Acvila şi casa lui Onisifor.
20. Erast a rămas în Corint; pe Trofim l-am lăsat în Milet, fiind bolnav.
21. Sileşte-te să vii mai înainte de începutul iernii. Te îmbrăţişează Eubul şi Pudenţiu şi Linos şi Claudia şi fraţii toţi.
22. Domnul Iisus Hristos să fie cu duhul tău! Harul fie cu voi! Amin.
Evrei V, 4-10
Capitolul V
4. Şi nimeni nu-şi ia singur cinstea aceasta, ci dacă este chemat de Dumnezeu după cum şi Aaron.
5. Aşa şi Hristos nu S-a preaslăvit pe Sine însuşi, ca să Se facă arhiereu, ci Cel ce a grăit către El: "Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut".
6. În alt loc se zice: "Tu eşti Preot în veac după rânduiala lui Melchisedec".
7. El, în zilele trupului Său, a adus, cu strigăt şi cu lacrimi, cereri şi rugăciuni către Cel ce putea să-L mântuiască din moarte şi auzit a fost pentru evlavia Sa,
8. Şi deşi era Fiu, a învăţat ascultarea din cele ce a pătimit,
9. Şi desăvârşindu-Se, S-a făcut tuturor celor ce-L ascultă pricină de mântuire veşnică.
10. Iar de Dumnezeu a fost numit: Arhiereu după rânduiala lui Melchisedec.
Evanghelie
Luca XX, 1-8
Capitolul XX
1. Şi într-una din zile, pe când Iisus învăţa poporul în templu şi binevestea, au venit arhiereii şi cărturarii, împreună cu bătrânii,
2. Şi, vorbind, au zis către El: Spune nouă, cu ce putere faci acestea, sau cine este Cel ce Ţi-a dat această putere?
3. Iar El, răspunzând, a zis către ei: Vă voi întreba şi Eu pe voi un cuvânt, şi spuneţi-Mi:
4. Botezul lui Ioan era din cer sau de la oameni?
5. Şi ei cugetau în sinea lor, zicând: Dacă vom spune: Din cer, va zice: Pentru ce n-aţi crezut în el?
6. Iar dacă vom zice: De la oameni, tot poporul ne va ucide cu pietre, căci este încredinţat că Ioan a fost prooroc.
7. Şi au răspuns că nu ştiu de unde.
8. Şi Iisus le-a zis: Nici Eu nu vă spun vouă cu ce putere fac acestea.
Ioan III, 1-15
Capitolul III
1. Şi era un om dintre farisei, care se numea Nicodim şi care era fruntaş al iudeilor.
2. Acesta a venit noaptea la Iisus şi I-a zis: Rabi, ştim că de la Dumnezeu ai venit învăţător; că nimeni nu poate face aceste minuni, pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.
3. Răspuns-a Iisus şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu.
4. Iar Nicodim a zis către El: Cum poate omul să se nască, fiind bătrân? Oare, poate să intre a doua oară în pântecele mamei sale şi să se nască?
5. Iisus a răspuns: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu.
6. Ce este născut din trup, trup este; şi ce este născut din Duh, duh este.
7. Nu te mira că ţi-am zis: Trebuie să vă naşteţi de sus.
8. Vântul suflă unde voieşte şi tu auzi glasul lui, dar nu ştii de unde vine, nici încotro se duce. Astfel este cu oricine e născut din Duhul.
9. A răspuns Nicodim şi i-a zis: Cum pot să fie acestea?
10. Iisus a răspuns şi i-a zis: Tu eşti învăţătorul lui Israel şi nu cunoşti acestea?
11. Adevărat, adevărat zic ţie, că noi ceea ce ştim vorbim şi ce am văzut mărturisim, dar mărturia noastră nu o primiţi.
12. Dacă v-am spus cele pământeşti şi nu credeţi, cum veţi crede cele cereşti?
13. Şi nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer.
14. Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului,
15. Ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.