Fapte XXIII, 1-11Capitolul XXIII1. El vede,
noaptea, pe Domnul. Uneltirile iudeilor. Pavel e dus la Cezareea.
1. Şi Pavel, fixând sinedriul cu privirea, a zis: Bărbaţi fraţi, eu
cu bun cuget am vieţuit înaintea lui Dumnezeu până în ziua aceasta.
2. Arhiereul Anania a poruncit celor ce şedeau lângă el să-l bată peste
gură.
3. Atunci Pavel a zis către el: Te va bate Dumnezeu, perete văruit!
Şi tu şezi să mă judeci pe mine după Lege, şi, călcând Legea, porunceşti
să mă bată?
4. Iar cei ce stăteau lângă el au zis: Pe arhiereul lui Dumnezeu îl
faci tu de ocară?
5. Iar Pavel a zis: Fraţilor, nu ştiam că este arhiereu; căci este
scris: "Pe mai-marele poporului tău să nu-l vorbeşti de rău".
6. Dar Pavel, ştiind că o parte erau saduchei şi cealaltă farisei,
a strigat în sinedriu: Bărbaţi fraţi! Eu sunt fariseu, fiu de farisei.
Pentru nădejdea şi învierea morţilor sunt eu judecat!
7. Şi grăind el aceasta, între farisei şi saduchei s-a iscat neînţelegere
şi mulţimea s-a dezbinat;
8. Căci saducheii zic că nu este înviere, nici înger, nici duh, iar
fariseii mărturisesc şi una şi alta.
9. Şi s-a făcut mare strigare, şi, ridicându-se unii cărturari din
partea fariseilor, se certau zicând: Nici un rău nu găsim în acest om;
iar dacă i-a vorbit lui un duh sau înger, să nu ne împotrivim lui Dumnezeu.
10. Deci făcându-se mare neînţelegere şi temându-se comandantul ca
Pavel să nu fie sfâşiat de ei, a poruncit ostaşilor să se coboare şi să-l
smulgă din mijlocul lor şi să-l ducă în fortăreaţă.
11. Iar în noaptea următoare, arătându-i-Se, Domnul i-a zis: Îndrăzneşte,
Pavele! Căci precum ai mărturisit cele despre Mine la Ierusalim, aşa trebuie
să mărturiseşti şi la Roma.
II Corinteni III, 4-11Capitolul III4. Şi o astfel de încredere avem în Hristos faţă de Dumnezeu;
5. Nu că de la noi înşine suntem destoinici să cugetăm ceva ca de la
noi înşine, ci destoinicia noastră este de la Dumnezeu,
6. Cel ce ne-a învrednicit să fim slujitori ai Noului Testament, nu
ai literei, ci ai duhului; pentru că litera ucide, iar duhul face viu.
7. Iar dacă slujirea cea spre moarte, săpată în litere, pe piatră,
s-a făcut întru slavă, încât fiii lui Israel nu puteau să-şi aţintească
ochii la faţa lui Moise, din pricina slavei celei trecătoare a feţei lui,
8. Cum să nu fie mai mult întru slavă slujirea Duhului?
9. Căci de a avut parte de slavă slujirea care aduce osânda, cu mult
mai mult prisoseşte în slavă slujirea dreptăţii.
10. Şi nici măcar nu este slăvit ceea ce era slăvit în această privinţă,
faţă de slava cea covârşitoare.
11. Căci dacă ce este trecător s-a săvârşit prin slavă, cu atât mai
mult ce e netrecător va fi în slavă.
