marți, 21 iunie 2016
Sf. Mc. Iulian din Tars și Afrodisie
Ap. Romani I, 1-7; 13-17; Efeseni V, 8-19; Ev. Matei IV, 25; V, 1-13; Luca XXI, 12-19
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
Apostol
Romani I, 1-7Capitolul I1. Pavel, rob al lui Iisus Hristos, chemat de El apostol, rânduit pentru vestirea Evangheliei lui Dumnezeu, 
2. Pe care a făgăduit-o mai înainte, prin proorocii Săi, în Sfintele Scripturi, 
3. Despre Fiul Său, Cel născut din sămânţa lui David, după trup, 
4. Care a fost rânduit Fiu al lui Dumnezeu întru putere, după Duhul sfinţeniei, prin învierea Lui din morţi, Iisus Hristos, Domnul nostru, 
5. Prin Care am primit har şi apostolie, ca să aduc, în numele Său, la ascultarea credinţei, toate neamurile, 
6. Întru care sunteţi şi voi chemaţi ai lui Iisus Hristos: 
7. Tuturor celor ce sunteţi în Roma, iubiţi de Dumnezeu, chemaţi şi sfinţi: har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Iisus Hristos! 
13. Fraţilor, nu vreau ca voi să nu ştiţi că, de multe ori, mi-am pus în gând să vin la voi, dar am fost până acum împiedicat, ca să am şi între voi vreo roadă, ca şi la celelalte neamuri. 
14. Dator sunt şi elinilor şi barbarilor şi învăţaţilor şi neînvăţaţilor; 
15. Astfel, cât despre mine, sunt bucuros să vă vestesc Evanghelia şi vouă, celor din Roma. 
16. Căci nu mă ruşinez de Evanghelia lui Hristos, pentru că este putere a lui Dumnezeu spre mântuirea a tot celui care crede, iudeului întâi, şi elinului. 
17. Căci dreptatea lui Dumnezeu se descoperă în ea din credinţă spre credinţă, precum este scris: "Iar dreptul din credinţă va fi viu".  Efeseni V, 8-19Capitolul V8. Altădată eraţi întuneric, iar acum sunteţi lumină întru Domnul; umblaţi ca fii ai luminii! 
9. Pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate şi adevăr. 
10. Încercând ce este bineplăcut Domnului. 
11. Şi nu fiţi părtaşi la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă, osândiţi-le pe faţă. 
12. Căci cele ce se fac întru ascuns de ei, ruşine este a le şi grăi. 
13. Iar tot ce este pe faţă, se descoperă prin lumină, 
14. Căci tot ceea ce este descoperit, lumină este. Pentru aceea zice: "Deşteaptă-te cel ce dormi şi te scoală din morţi şi te va lumina Hristos". 
15. Deci luaţi seama cu grijă, cum umblaţi, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca cei înţelepţi, 
16. Răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt. 
17. Drept aceea, nu fiţi fără de minte, ci înţelegeţi care este voia Domnului. 
18. Şi nu vă îmbătaţi de vin, în care este pierzare, ci vă umpleţi de Duhul. 
19. Vorbiţi între voi în psalmi şi în laude şi în cântări duhovniceşti, lăudând şi cântând Domnului, în inimile voastre, 

Evanghelie
Matei IV, 25Capitolul IV25. Şi mulţimi multe mergeau după El, din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea şi de dincolo de Iordan.  Capitolul V1. Văzând mulţimile, Iisus S-a suit în munte, şi aşezându-se, ucenicii Lui au venit la El. 
2. Şi deschizându-şi gura, îi învăţa zicând: 
3. Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor. 
4. Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia. 
5. Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul. 
6. Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura. 
7. Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui. 
8. Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. 
9. Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. 
10. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor. 
11. Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea. 
12. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri, că aşa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi. 
13. Voi sunteţi sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni.  Luca XXI, 12-19Capitolul XXI12. Dar, mai înainte de toate acestea, îşi vor pune mâinile pe voi şi vă vor prigoni, dându-vă în sinagogi şi în temniţe, ducându-vă la împăraţi şi la dregători, pentru numele Meu. 
13. Şi va fi vouă spre mărturie. 
14. Puneţi deci în inimile voastre să nu gândiţi de mai înainte ce veţi răspunde; 
15. Căci Eu vă voi da gură şi înţelepciune, căreia nu-i vor putea sta împotrivă, nici să-i răspundă toţi potrivnicii voştri. 
16. Şi veţi fi daţi şi de părinţi şi de fraţi şi de neamuri şi de prieteni, şi vor ucide dintre voi. 
17. Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu. 
18. Şi păr din capul vostru nu va pieri. 
19. Prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre.