marți, 28 iunie 2016
Aducerea moaștelor Sf. Mc. Doctori fără de arginți Chir și Ioan; Sf. Mc. Papias; Cinstirea Sf. Ic. a M. D. „a Sf. Ioan Damaschin” (Trihirussa)
Ap. Romani IV, 4-12; I Corinteni XII, 7-11; Ev. Matei VII, 15-21
Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
Apostol
Romani IV, 4-12Capitolul IV4. Celui care face fapte, nu i se socoteşte plata după har, ci după datorie; 
5. Iar celui care nu face fapte, ci crede în Cel ce îndreptează pe cel păcătos, credinţa lui i se socoteşte ca dreptate. 
6. Precum şi David vorbeşte despre fericirea omului căruia Dumnezeu îi socoteşte dreptatea fără fapte: 
7. "Fericiţi aceia, cărora li s-au iertat fărădelegile şi ale căror păcate li s-au acoperit! 
8. Fericit bărbatul căruia Domnul nu-i va socoti păcatul". 
9. Deci fericirea aceasta este ea numai pentru cei tăiaţi împrejur sau şi pentru cei netăiaţi împrejur? Căci zicem: "I s-a socotit lui Avraam credinţa ca dreptate". 
10. Dar cum i s-a socotit? Când era tăiat împrejur sau când era netăiat împrejur? Nu când era tăiat împrejur, ci când era netăiat împrejur. 
11. Iar semnul tăierii împrejur l-a primit ca pecete a dreptăţii pentru credinţa lui din vremea netăierii împrejur, ca să fie el părinte al tuturor celor ce cred, netăiaţi împrejur, pentru a li se socoti şi lor (credinţa) ca dreptate, 
12. Şi părinte al celor tăiaţi împrejur. Dar nu numai al celor care sunt tăiaţi împrejur, ci şi care umblă pe urmele credinţei pe care o avea părintele nostru Avraam, pe când era netăiat împrejur.  I Corinteni XII, 7-11Capitolul XII7. Şi fiecăruia se dă arătarea Duhului spre folos. 
8. Că unuia i se dă prin Duhul Sfânt cuvânt de înţelepciune, iar altuia, după acelaşi Duh, cuvântul cunoştinţei. 
9. Şi unuia i se dă întru acelaşi Duh credinţă, iar altuia, darurile vindecărilor, întru acelaşi Duh; 
10. Unuia faceri de minuni, iar altuia proorocie; unuia deosebirea duhurilor, iar altuia feluri de limbi şi altuia tălmăcirea limbilor. 
11. Şi toate acestea le lucrează unul şi acelaşi Duh, împărţind fiecăruia deosebi, după cum voieşte. 

Evanghelie
Matei VII, 15-21Capitolul VII15. Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. 
16. După roadele lor îi veţi cunoaşte. Au doară culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? 
17. Aşa că orice pom bun face roade bune, iar pomul rău face roade rele. 
18. Nu poate pom bun să facă roade rele, nici pom rău să facă roade bune. 
19. Iar orice pom care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc. 
20. De aceea, după roadele lor îi veţi cunoaşte. 
21. Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri.