<< Duminica precedentă
< Ziua precedentă
Duminica următoare >>
Ziua următoare >
vineri, 8 iulie 2016
†) Sf. Mc. Epictet, pr. și Astion, m.
; Sf. M. Mc. Procopie și mama sa, Sf. Mc. Teodosia; Cuv. Teofil Izvorâtorul de mir; Cinstirea Sf. Ic. a M. D. „Kazanskaia” din Sitka
Ap. Romani IX, 6-19; I Timotei IV, 9-15; Ev. Matei X, 32-36; XI, 1; Luca VI, 17-19; IX, 1-2; X, 16-21
Post. Nu se fac nunți
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
Apostol
Romani IX, 6-19
Capitolul IX
6. Dar nu aşa că ar fi căzut cuvântul lui Dumnezeu: căci nu toţi cei din Israel sunt şi israeliţi;
7. Nici pentru că sunt urmaşii lui Avraam, sunt toţi fii, ci "întru Isaac, a zis, se vor chema ţie urmaşi",
8. Adică: Nu copiii trupului sunt copii ai lui Dumnezeu, ci fiii făgăduinţei se socotesc urmaşi.
9. Căci al făgăduinţei este cuvântul acesta: "(La anul) pe vremea aceasta voi veni şi Sara va avea un fiu".
10. Dar nu numai ea, ci şi Rebeca, având copii gemeni dintr-unul, Isaac, părintele nostru;
11. Şi nefiind ei încă născuţi şi nefăcând ei ceva bun sau rău, ca să rămână voia lui Dumnezeu cea după alegere, nu din fapte, ci de la Cel care cheamă,
12. I s-a zis ei că "cel mai mare va sluji celui mai mic",
13. Precum este scris: "Pe Iacov l-am iubit, iar pe Isav l-am urât".
14. Ce vom zice dar? Nu cumva la Dumnezeu este nedreptate? Nicidecum!
15. Căci grăieşte către Moise: "Voi milui pe cine vreau să-l miluiesc şi Mă voi îndura de cine vreau să Mă îndur".
16. Deci, dar, nu este nici de la cel care voieşte, nici de la cel ce aleargă, ci de la Dumnezeu care miluieşte.
17. Căci Scriptura zice lui Faraon: "Pentru aceasta chiar te-am ridicat, ca să arăt în tine puterea Mea şi ca numele Meu să se vestească în tot pământul".
18. Deci, dar, Dumnezeu pe cine voieşte îl miluieşte, iar pe cine voieşte îl împietreşte.
19. Îmi vei zice deci: De ce mai dojeneşte? Căci voinţei Lui cine i-a stat împotrivă?
I Timotei IV, 9-15
Capitolul IV
9. Vrednic de credinţă este acest cuvânt şi vrednic de toată primirea,
10. Fiindcă pentru aceasta ne şi ostenim şi suntem ocărâţi şi ne luptăm, căci ne-am pus nădejdea în Dumnezeul cel viu, Care este Mântuitorul tuturor oamenilor, mai ales al credincioşilor.
11. Acestea să le porunceşti şi să-i înveţi.
12. Nimeni să nu dispreţuiască tinereţile tale, ci fă-te pildă credincioşilor cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credinţa, cu curăţia.
13. Până voi veni eu, ia aminte la citit, la îndemnat, la învăţătură.
14. Nu fi nepăsător faţă de harul care este întru tine, care ţi s-a dat prin proorocie, cu punerea mâinilor mai-marilor preoţilor.
15. Cugetă la acestea, ţine-te de acestea, ca propăşirea ta să fie vădită tuturor.
Evanghelie
Matei X, 32-36
Capitolul X
32. Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.
33. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.
34. Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie.
35. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa.
36. Şi duşmanii omului (vor fi) casnicii lui.
Capitolul XI
1. Sfârşind Iisus de dat aceste învăţături celor doisprezece ucenici ai Săi, a trecut de acolo ca să înveţe şi să propovăduiască mai departe prin cetăţile lor.
Luca VI, 17-19
Capitolul VI
17. Şi coborând împreună cu ei, a stat în loc şes, El şi mulţime multă de ucenici ai Săi şi mulţime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim şi de pe ţărmul Tirului şi al Sidonului, care veniseră ca să-L asculte şi să se vindece de bolile lor.
18. Şi cei chinuiţi de duhuri necurate se vindecau.
19. Şi toată mulţimea căuta să se atingă de El că putere ieşea din El şi-i vindeca pe toţi.
Capitolul IX
1. Şi chemând pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat putere şi stăpânire peste toţi demonii şi să vindece bolile.
2. Şi i-a trimis să propovăduiască împărăţia lui Dumnezeu şi să vindece pe cei bolnavi.
Capitolul X
16. Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cine se leapădă de Mine se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine.
17. Şi s-au întors cei şaptezeci (şi doi) cu bucurie, zicând: Doamne, şi demonii ni se supun în numele Tău.
18. Şi le-a zis: Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer.
19. Iată, v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii, şi peste toată puterea vrăjmaşului, şi nimic nu vă va vătăma.
20. Dar nu vă bucuraţi de aceasta, că duhurile vi se pleacă, ci vă bucuraţi că numele voastre sunt scrise în ceruri.
21. În acesta ceas, El S-a bucurat în Duhul Sfânt şi a zis: Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului şi al pământului, că ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi de cei pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor. Aşa, Părinte, căci aşa a fost înaintea Ta, bunăvoinţa Ta.