II Corinteni I, 1-7Capitolul I1. Pavel, apostol al lui Hristos Iisus, prin voinţa lui Dumnezeu, şi
Timotei, fratele: Bisericii lui Dumnezeu celei din Corint, împreună cu
toţi sfinţii care sunt în toată Ahaia:
2. Har vouă şi pace de la Dumnezeu Tatăl nostru şi de la Domnul Iisus
Hristos.
3. Binecuvântat este Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos,
Părintele îndurărilor şi Dumnezeul a toată mângâierea,
4. Cel ce ne mângâie pe noi în tot necazul nostru, ca să putem să mângâiem
şi noi pe cei care se află în tot necazul, prin mângâierea cu care noi
înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu.
5. Că precum prisosesc pătimirile lui Hristos întru noi, aşa prisoseşte
prin Hristos şi mângâierea noastră.
6. Deci fie că suntem strâmtoraţi, este pentru a voastră mângâiere
şi mântuire, fie că suntem mângâiaţi, este pentru a voastră mângâiere,
care vă dă putere să înduraţi cu răbdare aceleaşi suferinţe pe care le
suferim şi noi.
7. Şi nădejdea noastră este tare pentru voi, ştiind că precum sunteţi
părtaşi suferinţelor, aşa şi mângâierii.
Tit I, 1-5Capitolul I1. Pavel, robul lui Dumnezeu şi apostol al lui Iisus Hristos, după credinţa
aleşilor lui Dumnezeu şi după cunoştinţa adevărului cel întocmai cu dreapta
credinţă,
2. - Întru nădejdea vieţii veşnice, pe care a făgăduit-o mai înainte
de anii veacurilor Dumnezeu, Care nu minte,
3. Şi Care, la timpul cuvenit, Şi-a făcut cunoscut cuvântul Său, prin
propovăduirea încredinţată mie, după porunca Mântuitorului nostru Dumnezeu
-
4. Lui Tit, adevăratul fiu după credinţa cea de obşte: Har, milă şi
pace, de la Dumnezeu-Tatăl şi de la Domnul Iisus Hristos, Mântuitorul nostru.
5. Pentru aceasta te-am lăsat în Creta, ca să îndreptezi cele ce mai
lipsesc şi să aşezi preoţi prin cetăţi, precum ţi-am rânduit:
Capitolul II15. Acestea grăieşte, îndeamnă şi mustră cu toată tăria. Nimeni să
nu te dispreţuiască.
Capitolul III1. Dezbinătorul trebuie
ocolit.
1. Adu-le aminte să se supună stăpânirilor şi dregătorilor, să asculte,
să fie gata la orice lucru bun,
2. Să nu defaime pe nimeni, să fie paşnici, să fie îngăduitori, arătând
întreaga blândeţe faţă de toţi oamenii.
3. Căci şi noi eram altădată fără de minte, neascultători, amăgiţi,
slujind poftelor şi multor feluri de desfătări, petrecând viaţa în răutate
şi pizmuire, urâţi fiind şi urându-ne unul pe altul;
12. Când voi trimite pe Artemas la tine sau pe Tihic, sârguieşte-te
să vii la mine la Nicopole, căci acolo m-am hotărât să iernez.
13. Pe Zenas, cunoscătorul de lege, şi pe Apollo trimite-i mai înainte,
cu bună grijă, ca nimic să nu le lipsească.
14. Să înveţe şi ai noştri să poarte grijă de lucrurile bune, spre
treburile cele de neapărată nevoie, ca ei să nu fie fără de roadă.
15. Te îmbrăţişează toţi care sunt cu mine. Îmbrăţişează pe cei ce
ne iubesc întru credinţă. Harul fie cu voi cu toţi! Amin.