marți, 18 octombrie 2016
Sf. Ap. și Ev. Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân; Sf. Cuv. Eufrosina, Teodor și Simeon de la Mega Spileo; Sf. Mc. Domnin
Ap. Efeseni V, 20-25; Coloseni IV, 5-11; 14-18; Ev. Luca III, 23-38; IV, 1; Luca X, 16-21
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
Apostol
Efeseni V, 20-25Capitolul V20. Mulţumind totdeauna pentru toate întru numele Domnului nostru Iisus Hristos, lui Dumnezeu (şi) Tatăl. 
21. Supuneţi-vă unul altuia, întru frica lui Hristos. 
22. Femeile să se supună bărbaţilor lor ca Domnului, 
23. Pentru că bărbatul este cap femeii, precum şi Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui mântuitor şi este. 
24. Ci precum Biserica se supune lui Hristos, aşa şi femeile bărbaţilor lor, întru totul. 
25. Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea,  Coloseni IV, 5-11Capitolul IV5. Umblaţi cu înţelepciune faţă de cei ce sunt afară (de Biserică), preţuind vremea. 
6. Vorba voastră să fie totdeauna plăcută, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia. 
7. Toate câte mă privesc pe mine le va face cunoscute Tihic, iubitul frate, credincios slujitor şi împreună-rob cu mine în Domnul. 
8. L-am trimis pe el la voi tocmai pentru aceasta, ca să ştiţi cum ne aflăm şi ca să mângâie inimile voastre, 
9. Împreună cu Onisim, credinciosul şi iubitul frate, care este dintre voi; ei vă vor aduce la cunoştinţă toate cele de aici. 
10. Vă îmbrăţişează Aristarh, cel întemniţat împreună cu mine, şi Marcu, vărul lui Barnaba - în privinţa căruia aţi primit porunci; de va veni la voi primiţi-l -, 
11. Asemenea şi Iisus, cel ce se numeşte Iustus, care sunt din tăierea împrejur; numai aceştia au lucrat împreună cu mine pentru împărăţia lui Dumnezeu. Ei au fost cei ce mi-au adus mângâiere. 
14. Vă îmbrăţişează Luca, doctorul cel iubit, şi Dima. 
15. Îmbrăţişaţi pe fraţii din Laodiceea şi pe Nimfas şi pe Biserica din casa lui. 
16. Şi după ce scrisoarea aceasta se va citi de către voi, faceţi să se citească şi în Biserica laodiceenilor, iar pe cea din Laodiceea să o citiţi şi voi. 
17. Şi spuneţi lui Arhip: Vezi de slujba pe care ai primit-o întru Domnul, ca să o îndeplineşti. 
18. Salutarea cu mâna mea, a lui Pavel. Aduceţi-vă aminte de lanţurile mele. Harul fie cu voi! Amin. 

Evanghelie
Luca III, 23-38Capitolul III23. Şi Iisus Însuşi era ca de treizeci de ani când a început (să propovăduiască), fiind, precum se socotea, fiu al lui Iosif, care era fiul lui Eli, 
24. Fiul lui Matat, fiul lui Levi, fiul lui Melhi, fiul lui Ianai, fiul lui Iosif, 
25. Fiul lui Matatia, fiul lui Amos, fiul lui Naum, fiul lui Esli, fiul lui Nagai, 
26. Fiul lui Iosua, fiul lui Matatia, fiul lui Semein, fiul lui Ioseh, fiul lui Ioda, 
27. Fiul lui Ioanan, fiul lui Resa, fiul lui Zorobabel, fiul lui Salatiel, fiul lui Neri, 
28. Fiul lui Melhi, fiul lui Adi, fiul lui Cosam, fiul lui Elmadam, fiul lui Er, 
29. Fiul lui Iosua, fiul lui Eliezer, fiul lui Lorim, fiul lui Matat, fiul lui Levi, 
30. Fiul lui Simeon, fiul lui Iuda, fiul lui Iosif, fiul lui Ionam, fiul lui Eliachim, 
31. Fiul lui Melea, fiul lui Mena, fiul lui Matata, fiul lui Natan, fiul lui David, 
32. Fiul lui Iesei, fiul lui Iobed, fiul lui Booz, fiul lui Sala, fiul lui Naason, 
33. Fiul Aminadav, fiul lui Admin, fiul lui Arni, fiul lui Esrom, fiul lui Fares, fiul lui Iuda. 
34. Fiul lui Iacov, fiul lui Isaac, fiul lui Avraam, fiul lui Tara, fiul lui Nahor, 
35. Fiul lui Serug, fiul lui Ragav, fiul lui Falec, fiul lui Eber, fiul lui Sala, 
36. Fiul lui Cainam, fiul lui Arfaxad, fiul lui Sim, fiul lui Noe, fiul lui Lameh, 
37. Fiul lui Matusala, fiul lui Enoh, fiul Iaret, fiul lui Maleleil, fiul lui Cainam, 
38. Fiul lui Enos, fiul lui Set, fiul lui Adam, fiul lui Dumnezeu.  Capitolul IV1. Iar Iisus, plin de Duhul Sfânt, S-a întors de la Iordan şi a fost dus de Duhul în pustie,  Capitolul X16. Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cine se leapădă de Mine se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine. 
17. Şi s-au întors cei şaptezeci (şi doi) cu bucurie, zicând: Doamne, şi demonii ni se supun în numele Tău. 
18. Şi le-a zis: Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer. 
19. Iată, v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii, şi peste toată puterea vrăjmaşului, şi nimic nu vă va vătăma. 
20. Dar nu vă bucuraţi de aceasta, că duhurile vi se pleacă, ci vă bucuraţi că numele voastre sunt scrise în ceruri. 
21. În acesta ceas, El S-a bucurat în Duhul Sfânt şi a zis: Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului şi al pământului, că ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi de cei pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor. Aşa, Părinte, căci aşa a fost înaintea Ta, bunăvoinţa Ta.