vineri, 14 august 2020
Înainte-prăznuirea Adormirii M. D.; Sf. Prooroc Miheia
Ap. II Corinteni I, 12-20; Ev. Matei XXII, 23-33; Matei XXIII, 29-39
Prohodul M. D.
Post. Nu se fac nunți
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
Apostol
II Corinteni I, 12-20Capitolul I12. Căci lauda noastră aceasta este: mărturia conştiinţei noastre că am umblat în lume, şi mai ales la voi, în sfinţenie şi în curăţie dumnezeiască, nu în înţelepciune trupească, ci în harul lui Dumnezeu. 
13. Căci nu vă scriem vouă altele decât cele ce citiţi şi înţelegeţi. Şi am nădejde că până în sfârşit veţi înţelege; 
14. După cum ne-aţi şi înţeles în parte, - că noi suntem lauda voastră, precum şi voi lauda noastră, în ziua Domnului nostru Iisus. 
15. Cu această încredinţare voiam să vin întâi la voi, ca să aveţi bucurie a doua oară, 
16. Şi să trec pe la voi în Macedonia şi din Macedonia iarăşi să vin la voi şi să fiu petrecut de voi în Iudeea. 
17. Deci, aceasta voind, m-am purtat, oare, cu uşurinţă? Sau cele ce hotărăsc, le hotărăsc trupeşte ca la mine da, da să fie şi nu, nu? 
18. Credincios este Dumnezeu, că n-a fost cuvântul nostru către voi da şi nu. 
19. Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Cel propovăduit vouă - prin noi, prin mine, prin Silvan şi prin Timotei - nu a fost da şi nu, ci da a fost în El. 
20. Căci toate făgăduinţele lui Dumnezeu, în El, sunt da; şi prin El, amin, spre slava lui Dumnezeu prin noi. 

Evanghelie
Matei XXII, 23-33Capitolul XXII23. În ziua aceea, s-au apropiat de El saducheii, cei ce zic că nu este înviere, şi L-au întrebat, 
24. Zicând: Învăţătorule, Moise a zis: Dacă cineva moare neavând copii, fratele lui să ia de soţie pe cea văduvă şi să ridice urmaşi fratelui său. 
25. Deci erau, la noi, şapte fraţi; şi cel dintâi s-a însurat şi a murit şi, neavând urmaş, a lăsat pe femeia sa fratelui său. 
26. Asemenea şi al doilea şi al treilea, până la al şaptelea. 
27. În urma tuturor a murit şi femeia. 
28. La înviere, deci, a cărui dintre cei şapte va fi femeia? Căci toţi au avut-o de soţie. 
29. Răspunzând, Iisus le-a zis: Vă rătăciţi neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. 
30. Căci la înviere, nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer. 
31. Iar despre învierea morţilor, au n-aţi citit ce vi s-a spus vouă de Dumnezeu, zicând: 
32. "Eu sunt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov"? Nu este Dumnezeul morţilor, ci al viilor. 
33. Iar mulţimile, ascultându-L, erau uimite de învăţătura Lui.  Capitolul XXIII29. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că zidiţi mormintele proorocilor şi împodobiţi pe ale drepţilor, 
30. Şi ziceţi: De am fi fost noi în zilele părinţilor noştri, n-am fi fost părtaşi cu ei la vărsarea sângelui proorocilor. 
31. Astfel, dar, mărturisiţi voi înşivă că sunteţi fii ai celor ce au ucis pe prooroci. 
32. Dar voi întreceţi măsura părinţilor voştri! 
33. Şerpi, pui de vipere, cum veţi scăpa de osânda gheenei? 
34. De aceea, iată Eu trimit la voi prooroci şi înţelepţi şi cărturari; dintre ei veţi ucide şi veţi răstigni; dintre ei veţi biciui în sinagogi şi-i veţi urmări din cetate în cetate, 
35. Ca să cadă asupra voastră tot sângele drepţilor răspândit pe pământ, de la sângele dreptului Abel, până la sângele lui Zaharia, fiul lui Varahia, pe care l-aţi ucis între templu şi altar. 
36. Adevărat grăiesc vouă, vor veni acestea toate asupra acestui neam. 
37. Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi cu pietre ucizi pe cei trimişi la tine; de câte ori am voit să adun pe fiii tăi, după cum adună pasărea puii săi sub aripi, dar nu aţi voit. 
38. Iată, casa voastră vi se lasă pustie; 
39. Căci vă zic vouă: De acum nu Mă veţi mai vedea, până când nu veţi zice: Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului.