duminică, 30 august 2020
Duminica a XII-a după Rusalii
Tânărul bogat; †) Sf. Ier. Varlaam, mitr. Moldovei și Ioan de la Râșca și Secu, ep. Romanului; Sf. Ier. Alexandru, Ioan și Pavel cel Nou, arhiep. Constantinopolului; Sf. Alexandru din Svir; Cinstirea Sf. Ic. a M. D. de la Craiova
Ap. I Corinteni XV, 1-11; Evrei XIII, 7-16; Ev. Matei XIX, 16-26; Matei V, 14-19

glas 3, voscr. 1

Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
Pr. Cleopa Pr. lect. dr. Adrian Dinu Pr. Ion Cârciuleanu
Utrenie
Matei XXVIII, 16-20Capitolul XXVIII16. Iar cei unsprezece ucenici au mers în Galileea, la muntele unde le poruncise lor Iisus. 
17. Şi văzându-L, I s-au închinat, ei care se îndoiseră. 
18. Şi apropiindu-Se Iisus, le-a vorbit lor, zicând: Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer şi pe pământ. 
19. Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele  Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, 
20. Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin. 

Apostol
I Corinteni XV, 1-11Capitolul XV1. Vă aduc aminte, fraţilor, Evanghelia pe care v-am binevestit-o, pe care aţi şi primit-o, întru care şi staţi, 
2. Prin care şi sunteţi mântuiţi; cu ce cuvânt v-am binevestit-o - dacă o ţineţi cu tărie, afară numai dacă n-aţi crezut în zadar S 
3. Căci v-am dat, întâi de toate, ceea ce şi eu am primit, că Hristos a murit pentru păcatele noastre după Scripturi; 
4. Şi că a fost îngropat şi că a înviat a treia zi, după Scripturi; 
5. Şi că S-a arătat lui Chefa, apoi celor doisprezece; 
6. În urmă S-a arătat deodată la peste cinci sute de fraţi, dintre care cei mai mulţi trăiesc până astăzi, iar unii au şi adormit; 
7. După aceea S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor; 
8. Iar la urma tuturor, ca unui născut înainte de vreme, mi S-a arătat şi mie. 
9. Căci eu sunt cel mai mic dintre apostoli, care nu sunt vrednic să mă numesc apostol, pentru că am prigonit Biserica lui Dumnezeu. 
10. Dar prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt; şi harul Lui care este în mine n-a fost în zadar, ci m-am ostenit mai mult decât ei toţi. Dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine. 
11. Deci ori eu, ori aceia, aşa propovăduim şi voi aşa aţi crezut.  Evrei XIII, 7-16Capitolul XIII7. Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa. 
8. Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi. 
9. Nu vă lăsaţi furaţi de învăţăturile străine cele de multe feluri; căci bine este să vă întăriţi prin har inima voastră, nu cu mâncăruri, de la care n-au avut nici un folos cei ce au umblat cu ele. 
10. Avem altar, de la care nu au dreptul să mănânce cei ce slujesc cortului. 
11. Într-adevăr, trupurile dobitoacelor - al căror sânge e adus de arhiereu, pentru împăcare, în Sfânta Sfintelor - sunt arse afară din tabără. 
12. Pentru aceea şi Iisus, ca să sfinţească poporul cu sângele Său, a pătimit în afara porţii. 
13. Deci dar să ieşim la El, afară din tabără, luând asupra noastră ocara Lui. 
14. Căci nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie. 
15. Aşadar, prin El să aducem pururea lui Dumnezeu jertfă de laudă, adică rodul buzelor, care preaslăvesc numele Lui. 
16. Iar facerea de bine şi întrajutorarea nu le daţi uitării; căci astfel de jertfe sunt bine plăcute lui Dumnezeu. 

Evanghelie
Matei XIX, 16-26Capitolul XIX16. Şi, iată, venind un tânăr la El, I-a zis: Bunule Învăţător, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică? 
17. Iar El a zis: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât numai Unul Dumnezeu. Iar de vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile. 
18. El I-a zis: Care? Iar Iisus a zis: Să nu ucizi, să nu săvârşeşti adulter, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb; 
19. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. 
20. Zis-a lui tânărul: Toate acestea le-am păzit din copilăria mea. Ce-mi mai lipseşte? 
21. Iisus i-a zis: Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi. 
22. Ci, auzind cuvântul acesta, tânărul a plecat întristat, căci avea multe avuţii. 
23. Iar Iisus a zis ucenicilor Săi: Adevărat zic vouă că un bogat cu greu va intra în împărăţia cerurilor. 
24. Şi iarăşi zic vouă că mai lesne este să treacă cămila prin urechile acului, decât să intre un bogat în împărăţia lui Dumnezeu. 
25. Auzind, ucenicii s-au uimit foarte, zicând: Dar cine poate să se mântuiască? 
26. Dar Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni aceasta e cu neputinţă, la Dumnezeu însă toate sunt cu putinţă.  Capitolul V14. Voi sunteţi lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă. 
15. Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. 
16. Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri. 
17. Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc. 
18. Căci adevărat zic vouă: Înainte de a trece cerul şi pământul, o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece, până ce se vor face toate. 
19. Deci, cel ce va strica una din aceste porunci, foarte mici, şi va învăţa aşa pe oameni, foarte mic se va chema în împărăţia cerurilor; iar cel ce va face şi va învăţa, acesta mare se va chema în împărăţia cerurilor.