Luca IX, 1-9Capitolul IX1. Şi chemând pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat putere şi
stăpânire peste toţi demonii şi să vindece bolile.
2. Şi i-a trimis să propovăduiască împărăţia lui Dumnezeu şi să vindece
pe cei bolnavi.
3. Şi a zis către ei: Să nu luaţi nimic pe drum, nici toiag, nici traistă,
nici pâine, nici bani şi nici să nu aveţi câte două haine.
4. Şi în orice casă veţi intra, acolo să rămâneţi şi de acolo să plecaţi.
5. Şi câţi nu vă vor primi, ieşind din acea cetate scuturaţi praful
de pe picioarele voastre, spre mărturie împotriva lor.
6. Iar ei, plecând, mergeau prin sate binevestind şi vindecând pretutindeni.
7. Şi a auzit Irod tetrarhul toate cele făcute şi era nedumerit, că
se zicea de către unii că Ioan s-a sculat din morţi;
8. Iar de unii că Ilie s-a arătat, iar de alţii, că un prooroc dintre
cei vechi a înviat.
9. Iar Irod a zis: Lui Ioan eu i-am tăiat capul. Cine este dar Acesta
despre care aud asemenea lucruri? Şi căuta să-l vadă.
Capitolul X1. Pilda samarineanului milostiv.
Marta şi Maria.
1. Iar după acestea, Domnul a ales alţi şaptezeci (şi doi) şi i-a trimis
câte doi înaintea feţei Sale, în fiecare cetate şi loc, unde Însuşi avea
să vină.
2. Şi zicea către ei: Secerişul este mult, dar lucrătorii sunt puţini;
rugaţi deci pe Domnul secerişului, ca să scoată lucrători la secerişul
Său.
3. Mergeţi; iată, Eu vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor.
4. Nu purtaţi pungă, nici traistă, nici încălţăminte; şi pe nimeni
să nu salutaţi pe cale.
5. Iar în orice casă veţi intra, întâi ziceţi: Pace casei acesteia.
6. Şi de va fi acolo un fiu al păcii, pacea voastră se va odihni peste
el, iar de nu, se va întoarce la voi.
7. Şi în această casă rămâneţi, mâncând şi bând cele ce vă vor da,
căci vrednic este lucrătorul de plata sa. Nu vă mutaţi din casă în casă.
8. Şi în orice cetate veţi intra şi vă vor primi, mâncaţi cele ce vă
vor pune înainte.
9. Şi vindecaţi pe bolnavii din ea şi ziceţi-le: S-a apropiat de voi
împărăţia lui Dumnezeu.
10. Şi în orice cetate veţi intra şi nu vă vor primi, ieşind în pieţele
ei, ziceţi:
11. Şi praful care s-a lipit de picioarele noastre din cetatea noastră
vi-l scuturăm vouă. Dar aceasta să ştiţi, că s-a apropiat împărăţia lui
Dumnezeu.
12. Zic vouă: Că mai uşor va fi Sodomei în ziua aceea, decât cetăţii
aceleia.
13. Vai ţie, Horazine! Vai ţie, Betsaido! Căci dacă în Tir şi în Sidon
s-ar fi făcut minunile care s-au făcut la voi, de mult s-ar fi pocăit,
stând în sac şi în cenuşă.
14. Dar Tirului şi Sidonului mai uşor le va fi la judecată, decât vouă.
15. Şi tu, Capernaume, nu ai fost înălţat, oare, până la cer? Până
la iad vei fi coborât!