II Corinteni VIII, 16-24Capitolul VIII16. Mulţumire fie adusă lui Dumnezeu, Care a dat aceeaşi râvnă pentru
voi în inima lui Tit.
17. Căci, pe de o parte, a primit îndemnul nostru, iar, pe de altă
parte, făcându-se şi mai sârguitor, de bună voie a plecat către voi.
18. Şi am trimis împreună cu el şi pe fratele a cărui laudă, întru
Evanghelie, este în toate Bisericile;
19. Dar nu numai atât, ci este şi ales de către Biserici ca împreună-călător
cu noi la darul acesta, slujit de noi, spre slava Domnului însuşi şi spre
osârdia noastră.
20. Prin aceasta ne ferim ca să nu ne defăimeze cineva, în această
îmbelşugată strângere de daruri, de care ne îngrijim noi.
21. Pentru că ne îngrijim de cele bune nu numai înaintea Domnului,
ci şi înaintea oamenilor.
22. Şi l-am trimis împreună cu ei şi pe fratele nostru, pe care l-am
încercat în multe, de multe ori, ca fiind sârguitor, iar acum este şi mai
sârguitor, prin multa încredere în voi.
23. Astfel, dacă e vorba de Tit, el este însoţitorul meu şi împreună-lucrător
la voi; dacă e vorba despre fraţii noştri, ei sunt apostoli ai Bisericilor,
slavă a lui Hristos.
24. Arătaţi deci către ei, în faţa Bisericilor, dovada dragostei voastre,
ca şi a laudei noastre pentru voi.
Capitolul IX1. Despre strângerea de ajutoare pentru sfinţi îmi este de prisos să
vă scriu.
2. Că ştiu bunăvoinţa voastră, cu care, pentru voi, mă laud către macedoneni;
că Ahaia s-a pregătit din anul trecut, şi râvna voastră a însufleţit pe
cei mai mulţi.
3. Am trimis dar pe fraţi, ca lauda noastră pentru voi, în privinţa
aceasta, să nu fie zadarnică, ci să fiţi gata, precum ziceam,
4. Ca nu cumva, când macedonenii vor veni împreună cu mine şi vă vor
găsi nepregătiţi, să fim ruşinaţi noi, ca să nu zicem voi, în această laudă
încrezătoare.
5. Am socotit deci că este nevoie să îndemn pe fraţi să vină întâi
la voi şi să pregătească darul vostru cel dinainte făgăduit, ca el să fie
gata, aşa ca un dar, nu ca o faptă de zgârcenie.
Tit I, 1-5Capitolul I1. Pavel, robul lui Dumnezeu şi apostol al lui Iisus Hristos, după credinţa
aleşilor lui Dumnezeu şi după cunoştinţa adevărului cel întocmai cu dreapta
credinţă,
2. - Întru nădejdea vieţii veşnice, pe care a făgăduit-o mai înainte
de anii veacurilor Dumnezeu, Care nu minte,
3. Şi Care, la timpul cuvenit, Şi-a făcut cunoscut cuvântul Său, prin
propovăduirea încredinţată mie, după porunca Mântuitorului nostru Dumnezeu
-
4. Lui Tit, adevăratul fiu după credinţa cea de obşte: Har, milă şi
pace, de la Dumnezeu-Tatăl şi de la Domnul Iisus Hristos, Mântuitorul nostru.
5. Pentru aceasta te-am lăsat în Creta, ca să îndreptezi cele ce mai
lipsesc şi să aşezi preoţi prin cetăţi, precum ţi-am rânduit:
Capitolul II15. Acestea grăieşte, îndeamnă şi mustră cu toată tăria. Nimeni să
nu te dispreţuiască.
Capitolul III1. Dezbinătorul trebuie
ocolit.
1. Adu-le aminte să se supună stăpânirilor şi dregătorilor, să asculte,
să fie gata la orice lucru bun,
2. Să nu defaime pe nimeni, să fie paşnici, să fie îngăduitori, arătând
întreaga blândeţe faţă de toţi oamenii.
3. Căci şi noi eram altădată fără de minte, neascultători, amăgiţi,
slujind poftelor şi multor feluri de desfătări, petrecând viaţa în răutate
şi pizmuire, urâţi fiind şi urându-ne unul pe altul;
12. Când voi trimite pe Artemas la tine sau pe Tihic, sârguieşte-te
să vii la mine la Nicopole, căci acolo m-am hotărât să iernez.
13. Pe Zenas, cunoscătorul de lege, şi pe Apollo trimite-i mai înainte,
cu bună grijă, ca nimic să nu le lipsească.
14. Să înveţe şi ai noştri să poarte grijă de lucrurile bune, spre
treburile cele de neapărată nevoie, ca ei să nu fie fără de roadă.
15. Te îmbrăţişează toţi care sunt cu mine. Îmbrăţişează pe cei ce
ne iubesc întru credinţă. Harul fie cu voi cu toţi! Amin.