luni, 26 iunie 2034
Sf. Cuv. David din Tesalonic; Sf. Ier. Ioan, ep. Goției (Crimeei); Cinstirea Sf. Ic. a M. D. din Tihvin
Ap. Romani XII, 4-5; 15-21; II Corinteni IX, 6-11; Ev. Matei XII, 9-13
Post. Nu se fac nunți
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
Apostol
Romani XII, 4-5Capitolul XII4. Ci precum într-un singur trup avem multe mădulare şi mădularele nu au toate aceeaşi lucrare, 
5. Aşa şi noi, cei mulţi, un trup suntem în Hristos şi fiecare suntem mădulare unii altora; 
15. Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng. 
16. Cugetaţi acelaşi lucru unii pentru alţii; nu cugetaţi la cele înalte, ci lăsaţi-vă duşi de spre cele smerite. Nu vă socotiţi voi înşivă înţelepţi. 
17. Nu răsplătiţi nimănui răul cu rău. Purtaţi grijă de cele bune înaintea tuturor oamenilor. 
18. Dacă se poate, pe cât stă în puterea voastră, trăiţi în bună pace cu toţi oamenii. 
19. Nu vă răzbunaţi singuri, iubiţilor, ci lăsaţi loc mâniei (lui Dumnezeu), căci scris este: "A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti, zice Domnul". 
20. Deci, dacă vrăjmaşul tău este flămând, dă-i de mâncare; dacă îi este sete, dă-i să bea, căci, făcând acestea, vei grămădi cărbuni de foc pe capul lui. 
21. Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele.  II Corinteni IX, 6-11Capitolul IX6. Aceasta însă zic: Cel ce seamănă cu zgârcenie, cu zgârcenie va şi secera, iar cel ce seamănă cu dărnicie, cu dărnicie va şi secera. 
7. Fiecare să dea cum socoteşte cu inima sa, nu cu părere de rău, sau de silă, căci Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu voie bună. 
8. Şi Dumnezeu poate să înmulţească tot harul la voi, ca, având totdeauna toată îndestularea în toate, să prisosiţi spre tot lucrul bun, 
9. Precum este scris: "Împărţit-a, dat-a săracilor; dreptatea Lui rămâne în veac". 
10. Iar Cel ce dă sămânţă semănătorului şi pâine spre mâncare, vă va da şi va înmulţi sămânţa voastră şi va face să crească roadele dreptăţii voastre, 
11. Ca întru toate să vă îmbogăţiţi, spre toată dărnicia care aduce prin noi mulţumire lui Dumnezeu. 

Evanghelie
Matei XII, 9-13Capitolul XII9. Şi trecând de acolo, a venit în sinagoga lor. 
10. Şi iată un om având mâna uscată. Şi L-au întrebat, zicând: Cade-se, oare, a vindeca sâmbăta? Ca să-L învinuiască. 
11. El le-a zis: Cine va fi între voi omul care va avea o oaie şi, de va cădea ea sâmbăta în groapă, nu o va apuca şi o va scoate? 
12. Cu cât se deosebeşte omul de oaie! De aceea se cade a face bine sâmbăta. 
13. Atunci i-a zis omului: Întinde mâna ta. El a întins-o şi s-a făcut sănătoasă ca şi cealaltă.