vineri, 28 iulie 2034
Sf. Ap. și diac. Prohor, Nicanor, Timon și Parmena, dintre cei 70; Sf. Cuv. Pavel de la Xiropotamu; Sf. Irina Hrisovalantou, care a primit mere din rai; Cinstirea Sf. Ic. a M. D. „Floarea smereniei”
Ap. I Corinteni XIV, 26-40; Romani VIII, 22-27; Ev. Matei XXI, 12-14; 17-20
Post. Nu se fac nunți
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
Apostol
I Corinteni XIV, 26-40Capitolul XIV26. Ce este deci, fraţilor? Când vă adunaţi împreună, fiecare din voi are psalm, are învăţătură, are descoperire, are limbă, are tălmăcire: toate spre zidire să se facă. 
27. Dacă grăieşte cineva într-o limbă străină, să fie câte doi, sau cel mult trei şi pe rând să grăiască şi unul să tălmăcească. 
28. Iar dacă nu e tălmăcitor, să tacă în biserică şi să-şi grăiască numai lui şi lui Dumnezeu. 
29. Iar proorocii să vorbească doi sau trei, iar ceilalţi să judece. 
30. Iar dacă se va descoperi ceva altuia care şade, să tacă cei dintâi. 
31. Căci puteţi să proorociţi toţi câte unul, ca toţi să înveţe şi toţi să se mângâie. 
32. Şi duhurile proorocilor se supun proorocilor. 
33. Pentru că Dumnezeu nu este al neorânduielii, ci al păcii. 
34. Ca în toate Bisericile sfinţilor, femeile voastre să tacă în biserică, căci lor nu le este îngăduit să vorbească, ci să se supună, precum zice şi Legea. 
35. Iar dacă voiesc să înveţe ceva, să întrebe acasă pe bărbaţii lor, căci este ruşinos ca femeile să vorbească în biserică. 
36. Oare de la voi a ieşit cuvântul lui Dumnezeu sau a ajuns numai la voi? 
37. Dacă i se pare cuiva că este prooroc sau om duhovnicesc, să cunoască că cele ce vă scriu sunt porunci ale Domnului. 
38. Iar dacă cineva nu vrea să ştie, să nu ştie. 
39. Aşa că, fraţii mei, râvniţi a prooroci şi nu opriţi să se grăiască în limbi. 
40. Dar toate să se facă cu cuviinţă şi după rânduială.  Romani VIII, 22-27Capitolul VIII22. Căci ştim că toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum. 
23. Şi nu numai atât, ci şi noi, care avem pârga Duhului, şi noi înşine suspinăm în noi, aşteptând înfierea, răscumpărarea trupului nostru. 
24. Căci prin nădejde ne-am mântuit; dar nădejdea care se vede nu mai e nădejde. Cum ar nădăjdui cineva ceea ce vede? 
25. Iar dacă nădăjduim ceea ce nu vedem, aşteptăm prin răbdare. 
26. De asemenea şi Duhul vine în ajutor slăbiciunii noastre, căci noi nu ştim să ne rugăm cum trebuie, ci Însuşi Duhul Se roagă pentru noi cu suspine negrăite. 
27. Iar Cel ce cercetează inimile ştie care este dorinţa Duhului, căci după Dumnezeu El Se roagă pentru sfinţi. 

Evanghelie
Matei XXI, 12-14Capitolul XXI12. Şi a intrat Iisus în templu şi a alungat pe toţi cei ce vindeau şi cumpărau în templu şi a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor care vindeau porumbei. 
13. Şi a zis lor: Scris este: "Casa Mea, casă de rugăciune se va chema, iar voi o faceţi peşteră de tâlhari!" 
14. Şi au venit la El, în templu, orbi şi şchiopi şi i-a făcut sănătoşi. 
17. Şi lăsându-i, a ieşit afară din cetate la Betania, şi noaptea a rămas acolo. 
18. Dimineaţa, a doua zi, pe când se întorcea în cetate, a flămânzit; 
19. Şi văzând un smochin lângă cale, S-a dus la el, dar n-a găsit nimic în el decât numai frunze, şi a zis lui: De acum înainte să nu mai fie rod din tine în veac! Şi smochinul s-a uscat îndată. 
20. Văzând aceasta, ucenicii s-au minunat, zicând: Cum s-a uscat smochinul îndată?