joi, 10 august 2034
Sf. Mc. Laurențiu, arhid.; Sf. Sfințit Mc. Sixt, ep. Romei; Sf. Mc. Ipolit; Cinstirea Sf. Ic. a M. D. „Floarea smereniei”
Ap. II Corinteni IV, 1-12; II Timotei II, 1-10; Evrei XII, 11-13; 25-27; Ev. Matei XXIV, 13-28; Ioan XV, 17-27; XVI, 1-2
Post. Nu se fac nunți
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
Apostol
II Corinteni IV, 1-12Capitolul IV1. De aceea, având această slujire, după cum am fost miluiţi, nu ne pierdem nădejdea, 
2. Ci ne-am lepădat de cele ascunse ale ruşinii, neumblând în vicleşug, nici stricând cuvântul lui Dumnezeu, ci făcându-ne cunoscuţi prin arătarea adevărului faţă de orice conştiinţă omenească înaintea lui Dumnezeu. 
3. Iar dacă Evanghelia noastră este încă acoperită, este pentru cei pierduţi, 
4. În care Dumnezeul veacului acestuia a orbit minţile necredincioşilor, ca să nu le lumineze lumina Evangheliei slavei lui Hristos, Care este chipul lui Dumnezeu. 
5. Căci nu ne propovăduim pe noi înşine, ci pe Hristos Iisus, Domnul, iar noi înşine suntem slugile voastre, pentru Iisus. 
6. Fiindcă Dumnezeu, Care a zis: "Strălucească, din întuneric, lumina" - El a strălucit în inimile noastre, ca să strălucească cunoştinţa slavei lui Dumnezeu, pe faţa lui Hristos. 
7. Şi avem comoara aceasta în vase de lut, ca să se învedereze că puterea covârşitoare este a lui Dumnezeu şi nu de la noi, 
8. În toate pătimind necaz, dar nefiind striviţi; lipsiţi fiind, dar nu deznădăjduiţi; 
9. Prigoniţi fiind, dar nu părăsiţi; doborâţi, dar nu nimiciţi; 
10. Purtând totdeauna în trup omorârea lui Iisus, pentru ca şi viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru. 
11. Căci pururea noi cei vii suntem daţi spre moarte pentru Iisus, ca şi viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru cel muritor. 
12. Astfel că în noi lucrează moartea, iar în voi viaţa.  II Timotei II, 1-10Capitolul II1. Tu, deci, fiul meu, întăreşte-te în harul care e în Hristos Iisus, 
2. Şi cele ce ai auzit de la mine, cu mulţi martori de faţă, acestea le încredinţează la oameni credincioşi, care vor fi destoinici să înveţe şi pe alţii. 
3. Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Hristos Iisus. 
4. Nici un ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, ca să fie pe plac celui care strânge oaste. 
5. Iar când se luptă cineva, la jocuri, nu ia cununa, dacă nu s-a luptat după regulile jocului. 
6. Cuvine-se ca plugarul ce se osteneşte să mănânce el mai întâi din roade. 
7. Înţelege cele ce-ţi grăiesc, căci Domnul îţi va da pricepere în toate. 
8. Adu-ţi aminte de Iisus Hristos, Care a înviat din morţi, din neamul lui David, după Evanghelia mea, 
9. Pentru Care sufăr până şi lanţuri ca un făcător de rele, dar cuvântul lui Dumnezeu nu se leagă. 
10. De aceea toate le rabd, pentru cei aleşi, ca şi ei să aibă parte de mântuirea care este întru Hristos Iisus şi de slava veşnică.  Evrei XII, 11-13Capitolul XII11. Orice mustrare, la început, nu pare că e de bucurie, ci de întristare, dar mai pe urmă dă celor încercaţi cu ea roada paşnică a dreptăţii. 
12. Pentru aceea, "îndreptaţi mâinile cele ostenite şi genunchii cei slăbănogiţi. 
13. Faceţi cărări drepte pentru picioarele voastre", aşa încât cine este şchiop să nu se abată, ci mai vârtos să se vindece. 
25. Luaţi seama să nu vă lepădaţi de Cel care vorbeşte. Căci dacă aceia n-au scăpat de pedeapsă, nevoind să asculte pe cel ce le grăia pe pământ, cu atât mai mult noi - îndepărtându-ne de Cel ce ne grăieşte din ceruri - 
26. Al Cărui glas, odinioară, a zguduit pământul, iar acum, vorbind, a făgăduit: "Încă o dată voi clătina nu numai pământul, ci şi cerul". 
27. Iar prin aceea că zice: "Încă o dată" arată schimbarea celor clătinate, ca a unor lucruri făcute, ca să rămână cele neclintite. 

Evanghelie
Matei XXIV, 13-28Capitolul XXIV13. Dar cel ce va răbda până sfârşit, acela se va mântui. 
14. Şi se va propovădui această Evanghelie a împărăţiei în toată lumea spre mărturie la toate neamurile; şi atunci va veni sfârşitul. 
15. Deci, când veţi vedea urâciunea pustiirii ce s-a zis prin Daniel proorocul, stând în locul cel sfânt - cine citeşte să înţeleagă - 
16. Atunci cei din Iudeea să fugă în munţi. 
17. Cel ce va fi pe casă să nu se coboare, ca să-şi ia lucrurile din casă. 
18. Iar cel ce va fi în ţarină să nu se întoarcă înapoi, ca să-şi ia haina. 
19. Vai de cele însărcinate şi de cele ce vor alăpta în zilele acelea! 
20. Rugaţi-vă ca să nu fie fuga voastră iarna, nici sâmbăta. 
21. Căci va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. 
22. Şi de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa nici un trup, dar pentru cei aleşi se vor scurta acele zile. 
23. Atunci, de vă va zice cineva: Iată, Mesia este aici sau dincolo, să nu-l credeţi. 
24. Căci se vor ridica hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor da semne mari şi chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi. 
25. Iată, v-am spus de mai înainte. 
26. Deci, de vă vor zice vouă: Iată este în pustie, să nu ieşiţi; iată este în cămări, să nu credeţi. 
27. Căci precum fulgerul iese de la răsărit şi se arată până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului Omului. 
28. Căci unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii.  Ioan XV, 17-27Capitolul XV17. Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unul pe altul. 
18. Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. 
19. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte. 
20. Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi. 
21. Iar toate acestea le vor face vouă din cauza numelui Meu, fiindcă ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis. 
22. De n-aş fi venit şi nu le-aş fi vorbit, păcat nu ar avea; dar acum n-au cuvânt de dezvinovăţire pentru păcatul lor. 
23. Cel ce Mă urăşte pe Mine, urăşte şi pe Tatăl Meu. 
24. De nu aş fi făcut între ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a făcut păcat nu ar avea; dar acum M-au şi văzut şi M-au urât şi pe Mine şi pe Tatăl Meu. 
25. Dar (aceasta), ca să se împlinească cuvântul cel scris în Legea lor: "M-au urât pe nedrept". 
26. Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine. 
27. Şi voi mărturisiţi, pentru că de la început sunteţi cu Mine.  Capitolul XVI1. Acestea vi le-am spus, ca să nu vă smintiţi. 
2. Vă vor scoate pe voi din sinagogi; dar vine ceasul când tot cel ce vă va ucide să creadă că aduce închinare lui Dumnezeu.