Luca XV, 1-10Capitolul XV1. Şi se apropiau de El toţi vameşii şi păcătoşii, ca să-L asculte.
2. Şi fariseii şi cărturarii cârteau, zicând: Acesta primeşte la Sine
pe păcătoşi şi mănâncă cu ei.
3. Şi a zis către ei pilda aceasta, spunând:
4. Care om dintre voi, având o sută de oi şi pierzând din ele una,
nu lasă pe cele nouăzeci şi nouă în pustie şi se duce după cea pierdută,
până ce o găseşte?
5. Şi găsind-o, o pune pe umerii săi, bucurându-se;
6. Şi sosind acasă, cheamă prietenii şi vecinii, zicându-le: Bucuraţi-vă
cu mine, că am găsit oaia cea pierdută.
7. Zic vouă: Că aşa şi în cer va fi mai multă bucurie pentru un păcătos
care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi, care n-au nevoie
de pocăinţă.
8. Sau care femeie, având zece drahme, dacă pierde o drahmă, nu aprinde
lumina şi nu mătură casa şi nu caută cu grijă până ce o găseşte?
9. Şi găsind-o, cheamă prietenele şi vecinele sale, spunându-le: Bucuraţi-vă
cu mine, căci am găsit drahma pe care o pierdusem.
10. Zic vouă, aşa se face bucurie îngerilor lui Dumnezeu pentru un
păcătos care se pocăieşte.
Capitolul X1. Pilda samarineanului milostiv.
Marta şi Maria.
1. Iar după acestea, Domnul a ales alţi şaptezeci (şi doi) şi i-a trimis
câte doi înaintea feţei Sale, în fiecare cetate şi loc, unde Însuşi avea
să vină.
2. Şi zicea către ei: Secerişul este mult, dar lucrătorii sunt puţini;
rugaţi deci pe Domnul secerişului, ca să scoată lucrători la secerişul
Său.
3. Mergeţi; iată, Eu vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor.
4. Nu purtaţi pungă, nici traistă, nici încălţăminte; şi pe nimeni
să nu salutaţi pe cale.
5. Iar în orice casă veţi intra, întâi ziceţi: Pace casei acesteia.
6. Şi de va fi acolo un fiu al păcii, pacea voastră se va odihni peste
el, iar de nu, se va întoarce la voi.
7. Şi în această casă rămâneţi, mâncând şi bând cele ce vă vor da,
căci vrednic este lucrătorul de plata sa. Nu vă mutaţi din casă în casă.
8. Şi în orice cetate veţi intra şi vă vor primi, mâncaţi cele ce vă
vor pune înainte.
9. Şi vindecaţi pe bolnavii din ea şi ziceţi-le: S-a apropiat de voi
împărăţia lui Dumnezeu.
10. Şi în orice cetate veţi intra şi nu vă vor primi, ieşind în pieţele
ei, ziceţi:
11. Şi praful care s-a lipit de picioarele noastre din cetatea noastră
vi-l scuturăm vouă. Dar aceasta să ştiţi, că s-a apropiat împărăţia lui
Dumnezeu.
12. Zic vouă: Că mai uşor va fi Sodomei în ziua aceea, decât cetăţii
aceleia.
13. Vai ţie, Horazine! Vai ţie, Betsaido! Căci dacă în Tir şi în Sidon
s-ar fi făcut minunile care s-au făcut la voi, de mult s-ar fi pocăit,
stând în sac şi în cenuşă.
14. Dar Tirului şi Sidonului mai uşor le va fi la judecată, decât vouă.
15. Şi tu, Capernaume, nu ai fost înălţat, oare, până la cer? Până
la iad vei fi coborât!