Fapte XXIII, 1-11Capitolul XXIII1. El vede,
noaptea, pe Domnul. Uneltirile iudeilor. Pavel e dus la Cezareea.
1. Şi Pavel, fixând sinedriul cu privirea, a zis: Bărbaţi fraţi, eu
cu bun cuget am vieţuit înaintea lui Dumnezeu până în ziua aceasta.
2. Arhiereul Anania a poruncit celor ce şedeau lângă el să-l bată peste
gură.
3. Atunci Pavel a zis către el: Te va bate Dumnezeu, perete văruit!
Şi tu şezi să mă judeci pe mine după Lege, şi, călcând Legea, porunceşti
să mă bată?
4. Iar cei ce stăteau lângă el au zis: Pe arhiereul lui Dumnezeu îl
faci tu de ocară?
5. Iar Pavel a zis: Fraţilor, nu ştiam că este arhiereu; căci este
scris: "Pe mai-marele poporului tău să nu-l vorbeşti de rău".
6. Dar Pavel, ştiind că o parte erau saduchei şi cealaltă farisei,
a strigat în sinedriu: Bărbaţi fraţi! Eu sunt fariseu, fiu de farisei.
Pentru nădejdea şi învierea morţilor sunt eu judecat!
7. Şi grăind el aceasta, între farisei şi saduchei s-a iscat neînţelegere
şi mulţimea s-a dezbinat;
8. Căci saducheii zic că nu este înviere, nici înger, nici duh, iar
fariseii mărturisesc şi una şi alta.
9. Şi s-a făcut mare strigare, şi, ridicându-se unii cărturari din
partea fariseilor, se certau zicând: Nici un rău nu găsim în acest om;
iar dacă i-a vorbit lui un duh sau înger, să nu ne împotrivim lui Dumnezeu.
10. Deci făcându-se mare neînţelegere şi temându-se comandantul ca
Pavel să nu fie sfâşiat de ei, a poruncit ostaşilor să se coboare şi să-l
smulgă din mijlocul lor şi să-l ducă în fortăreaţă.
11. Iar în noaptea următoare, arătându-i-Se, Domnul i-a zis: Îndrăzneşte,
Pavele! Căci precum ai mărturisit cele despre Mine la Ierusalim, aşa trebuie
să mărturiseşti şi la Roma.
Galateni III, 23-29Capitolul III23. Iar înainte de venirea credinţei, noi eram păziţi sub Lege, fiind
închişi pentru credinţa care avea să se descopere.
24. Astfel că Legea ne-a fost călăuză spre Hristos, pentru ca să ne
îndreptăm din credinţă.
25. Iar dacă a venit credinţa, nu mai suntem sub călăuză.
26. Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Hristos
Iisus.
27. Căci, câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat.
28. Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber;
nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una
sunteţi în Hristos Iisus.
29. Iar dacă voi sunteţi ai lui Hristos, sunteţi deci urmaşii lui Avraam,
moştenitori după făgăduinţă.
Capitolul IV1. Zic însă: Câtă vreme moştenitorul este copil, nu se deosebeşte cu
nimic de rob, deşi este stăpân peste toate;
2. Ci este sub epitropi şi iconomi, până la vremea rânduită de tatăl
său.
3. Tot aşa şi noi, când eram copii, eram robi înţelesurilor celor slabe
ale lumii;
4. Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu, a trimis pe Fiul Său,
născut din femeie, născut sub Lege,
5. Ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea.