<< Duminica precedentă
< Ziua precedentă
Duminica următoare >>
Ziua următoare >
sâmbătă, 11 august 2035
†) Sf. Ier. Nifon, patr. Constantinopolului
; Sf. Mc. Evplu, arhid.
Ap. Romani XIII, 1-10; II Timotei II, 1-10; Evrei XII, 11-13; 25-27; Evrei VII, 26; VIII, 2; Ev. Matei XII, 30-37
Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
Apostol
Romani XIII, 1-10
Capitolul XIII
1. Tot sufletul să se supună înaltelor stăpâniri, căci nu este stăpânire decât de la Dumnezeu; iar cele ce sunt, de Dumnezeu sunt rânduite.
2. Pentru aceea, cel ce se împotriveşte stăpânirii se împotriveşte rânduielii lui Dumnezeu. Iar cel ce se împotrivesc îşi vor lua osândă.
3. Căci dregătorii nu sunt frică pentru fapta bună, ci pentru cea rea. Voieşti, deci, să nu-ţi fie frică de stăpânire? Fă binele şi vei avea laudă de la ea.
4. Căci ea este slujitoare a lui Dumnezeu spre binele tău. Iar dacă faci rău, teme-te; căci nu în zadar poartă sabia; pentru că ea este slujitoare a lui Dumnezeu şi răzbunătoare a mâniei Lui, asupra celui ce săvârşeşte răul.
5. De aceea este nevoie să vă supuneţi, nu numai pentru mânie, ci şi pentru conştiinţă.
6. Că pentru aceasta plătiţi şi dări. Căci (dregătorii) sunt slujitorii lui Dumnezeu, stăruind în această slujire neîncetat.
7. Daţi deci tuturor cele ce sunteţi datori: celui cu darea, darea; celui cu vama, vamă; celui cu teama, teamă; celui cu cinstea, cinste.
8. Nimănui cu nimic nu fiţi datori, decât cu iubirea unuia faţă de altul; că cel care iubeşte pe aproapele a împlinit legea.
9. Pentru că (poruncile): Să nu săvârşeşti adulter; să nu ucizi; să nu furi; să nu mărturiseşti strâmb; să nu pofteşti... şi orice altă poruncă ar mai fi se cuprind în acest cuvânt: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.
10. Iubirea nu face rău aproapelui; iubirea este deci împlinirea legii.
II Timotei II, 1-10
Capitolul II
1. Tu, deci, fiul meu, întăreşte-te în harul care e în Hristos Iisus,
2. Şi cele ce ai auzit de la mine, cu mulţi martori de faţă, acestea le încredinţează la oameni credincioşi, care vor fi destoinici să înveţe şi pe alţii.
3. Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Hristos Iisus.
4. Nici un ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, ca să fie pe plac celui care strânge oaste.
5. Iar când se luptă cineva, la jocuri, nu ia cununa, dacă nu s-a luptat după regulile jocului.
6. Cuvine-se ca plugarul ce se osteneşte să mănânce el mai întâi din roade.
7. Înţelege cele ce-ţi grăiesc, căci Domnul îţi va da pricepere în toate.
8. Adu-ţi aminte de Iisus Hristos, Care a înviat din morţi, din neamul lui David, după Evanghelia mea,
9. Pentru Care sufăr până şi lanţuri ca un făcător de rele, dar cuvântul lui Dumnezeu nu se leagă.
10. De aceea toate le rabd, pentru cei aleşi, ca şi ei să aibă parte de mântuirea care este întru Hristos Iisus şi de slava veşnică.
Evrei XII, 11-13
Capitolul XII
11. Orice mustrare, la început, nu pare că e de bucurie, ci de întristare, dar mai pe urmă dă celor încercaţi cu ea roada paşnică a dreptăţii.
12. Pentru aceea, "îndreptaţi mâinile cele ostenite şi genunchii cei slăbănogiţi.
13. Faceţi cărări drepte pentru picioarele voastre", aşa încât cine este şchiop să nu se abată, ci mai vârtos să se vindece.
25. Luaţi seama să nu vă lepădaţi de Cel care vorbeşte. Căci dacă aceia n-au scăpat de pedeapsă, nevoind să asculte pe cel ce le grăia pe pământ, cu atât mai mult noi - îndepărtându-ne de Cel ce ne grăieşte din ceruri -
26. Al Cărui glas, odinioară, a zguduit pământul, iar acum, vorbind, a făgăduit: "Încă o dată voi clătina nu numai pământul, ci şi cerul".
27. Iar prin aceea că zice: "Încă o dată" arată schimbarea celor clătinate, ca a unor lucruri făcute, ca să rămână cele neclintite.
Capitolul VII
26. Un astfel de Arhiereu se cuvenea să avem: sfânt, fără de răutate, fără de pată, osebit de cei păcătoşi, şi fiind mai presus decât cerurile.
Capitolul VIII
2. Slujitor Altarului şi Cortului celui adevărat, pe care l-a înfipt Dumnezeu şi nu omul.
Evanghelie
Matei XII, 30-37
Capitolul XII
30. Cine nu este cu Mine este împotriva Mea şi cine nu adună cu Mine risipeşte.
31. De aceea vă zic: Orice păcat şi orice hulă se va ierta oamenilor, dar hula împotriva Duhului nu se va ierta.
32. Celui care va zice cuvânt împotriva Fiului Omului, se va ierta lui; dar celui care va zice împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta lui, nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie.
33. Ori spuneţi că pomul este bun şi rodul lui e bun, ori spuneţi că pomul e rău şi rodul lui e rău, căci după roadă se cunoaşte pomul.
34. Pui de vipere, cum puteţi să grăiţi cele bune, odată ce sunteţi răi? Căci din prisosul inimii grăieşte gura.
35. Omul cel bun din comoara lui cea bună scoate afară cele bune, pe când omul cel rău, din comoara lui cea rea scoate afară cele rele.
36. Vă spun că pentru orice cuvânt deşert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii.
37. Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept, şi din cuvintele tale vei fi osândit.