duminică, 10 februarie 2036
Duminica a XXXIII-a după Rusalii
a Vameșului și Fariseului; †) Sf. Sfințit Mc. Haralambie; Sf. Mc. Valentina și Enata; Sf. Cuv. Ana din Novgorod; Sf. Mc. Pavel
Ap. II Timotei III, 10-15; II Timotei I, 8-18; Ev. Luca XVIII, 10-14; Ioan XV, 17-27; XVI, 1-2

glas 1, voscr. 1

Începutul Triodului
Nu se fac parastase
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
P.F. Daniel Pr. Cleopa Pr. lect. dr. Adrian Dinu Pr. Ion Cârciuleanu
Utrenie
Matei XXVIII, 16-20Capitolul XXVIII16. Iar cei unsprezece ucenici au mers în Galileea, la muntele unde le poruncise lor Iisus. 
17. Şi văzându-L, I s-au închinat, ei care se îndoiseră. 
18. Şi apropiindu-Se Iisus, le-a vorbit lor, zicând: Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer şi pe pământ. 
19. Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele  Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, 
20. Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin. 

Apostol
II Timotei III, 10-15Capitolul III10. Tu însă mi-ai urmat în învăţătură, în purtare, în năzuinţă, în credinţă, în îndelungă răbdare, în dragoste, în stăruinţă, 
11. În prigonirile şi suferinţele care mi s-au făcut în Antiohia, în Iconiu, în Listra; câte prigoniri am răbdat! şi din toate m-a izbăvit Domnul. 
12. Şi toţi care voiesc să trăiască cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniţi. 
13. Iar oamenii răi şi amăgitori vor merge spre tot mai rău, rătăcind pe alţii şi rătăciţi fiind ei înşişi. 
14. Tu însă rămâi în cele ce ai învăţat şi de care eşti încredinţat, deoarece ştii de la cine le-ai învăţat, 
15. Şi fiindcă de mic copil cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să te înţelepţească spre mântuire, prin credinţa cea întru Hristos Iisus.  Capitolul I8. Deci, nu te ruşina de a mărturisi pe Domnul nostru, nici de mine, cel pus în lanţuri pentru El, ci pătimeşte împreună cu mine pentru Evanghelie după puterea de la Dumnezeu. 
9. El ne-a mântuit şi ne-a chemat cu chemare sfântă, nu după faptele noastre, ci după a Sa hotărâre şi după harul ce ne-a fost dat în Hristos Iisus, mai înainte de începutul veacurilor, 
10. Iar acum s-a dat pe faţă prin arătarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel ce a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi nemurirea, prin Evanghelie. 
11. Spre aceasta am fost pus eu propovăduitor şi apostol şi învăţător al neamurilor. 
12. Din această pricină şi sufăr toate acestea, dar nu mă ruşinez, că ştiu în cine am crezut şi sunt încredinţat că puternic este să păzească comoara ce mi-a încredinţat, până în ziua aceea. 
13. Ţine dreptarul cuvintelor sănătoase pe care le-ai auzit de la mine, cu credinţa şi cu iubirea ce este în Hristos Iisus. 
14. Comoara cea bună ce ţi s-a încredinţat, păzeşte-o cu ajutorul Sfântului Duh, Care sălăşluieşte întru noi. 
15. Tu ştii că toţi cei din Asia s-au lepădat de mine, între care Fighel şi Ermoghen. 
16. Domnul să aibă milă de casa lui Onisifor, căci de multe ori m-a însufleţit şi de lanţurile mele nu s-a ruşinat, 
17. Ci venind în Roma, cu multă osârdie m-a căutat şi m-a găsit. 
18. Să-i dea Domnul ca, în ziua aceea, el să afle milă de la Domnul. Şi cât de mult mi-a slujit el în Efes, tu ştii prea bine. 

Evanghelie
Luca XVIII, 10-14Capitolul XVIII10. Doi oameni s-au suit la templu, ca să se roage: unul fariseu şi celălalt vameş. 
11. Fariseul, stând, aşa se ruga în sine: Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca şi acest vameş. 
12. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig. 
13. Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului. 
14. Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa.  Ioan XV, 17-27Capitolul XV17. Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unul pe altul. 
18. Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. 
19. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte. 
20. Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi. 
21. Iar toate acestea le vor face vouă din cauza numelui Meu, fiindcă ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis. 
22. De n-aş fi venit şi nu le-aş fi vorbit, păcat nu ar avea; dar acum n-au cuvânt de dezvinovăţire pentru păcatul lor. 
23. Cel ce Mă urăşte pe Mine, urăşte şi pe Tatăl Meu. 
24. De nu aş fi făcut între ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a făcut păcat nu ar avea; dar acum M-au şi văzut şi M-au urât şi pe Mine şi pe Tatăl Meu. 
25. Dar (aceasta), ca să se împlinească cuvântul cel scris în Legea lor: "M-au urât pe nedrept". 
26. Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine. 
27. Şi voi mărturisiţi, pentru că de la început sunteţi cu Mine.  Capitolul XVI1. Acestea vi le-am spus, ca să nu vă smintiţi. 
2. Vă vor scoate pe voi din sinagogi; dar vine ceasul când tot cel ce vă va ucide să creadă că aduce închinare lui Dumnezeu.