II Timotei III, 1-9Capitolul III1. Scriptura insuflată de Dumnezeu.
1. Şi aceasta să ştii că, în zilele din urmă, vor veni vremuri grele;
2. Că vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de arginţi, lăudăroşi,
trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără cucernicie,
3. Lipsiţi de dragoste, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, cruzi,
neiubitori de bine,
4. Trădători, necuviincioşi, îngâmfaţi, iubitori de desfătări mai mult
decât iubitori de Dumnezeu,
5. Având înfăţişarea adevăratei credinţe, dar tăgăduind puterea ei.
Depărtează-te şi de aceştia.
6. Căci dintre aceştia sunt cei ce se vâră prin case şi robesc femeiuşti
împovărate de păcate şi purtate de multe feluri de pofte,
7. Mereu învăţând şi neputând niciodată să ajungă la cunoaşterea adevărului.
8. După cum Iannes şi Iambres s-au împotrivit lui Moise, aşa şi aceştia
stau împotriva adevărului, oameni stricaţi la minte şi netrebnici pentru
credinţă.
9. Dar nu vor merge mai departe, pentru că nebunia lor va fi vădită
tuturor, precum a fost şi a acelora.
I Corinteni XII, 27-31Capitolul XII27. Iar voi sunteţi trupul lui Hristos şi mădulare (fiecare) în parte.
28. Şi pe unii i-a pus Dumnezeu, în Biserică: întâi apostoli, al doilea
prooroci, al treilea învăţători; apoi pe cei ce au darul de a face minuni;
apoi darurile vindecărilor, ajutorările, cârmuirile, felurile limbilor.
29. Oare toţi sunt apostoli? Oare toţi sunt prooroci? Oare toţi învăţători?
Oare toţi au putere să săvârşească minuni?
30. Oare toţi au darurile vindecărilor? Oare toţi vorbesc în limbi?
Oare toţi pot să tălmăcească?
31. Râvniţi însă la darurile cele mai bune. Şi vă arăt încă o cale
care le întrece pe toate:
Capitolul XIII1. De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu
am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi
orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar
dragoste nu am, nimic nu sunt.
3. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie
ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea
nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde
de mânie, nu gândeşte răul.
6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le
rabdă.
8. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa;
darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;