<< Duminica precedentă
< Ziua precedentă
Duminica următoare >>
Ziua următoare >
luni, 22 iunie 2037
†) Sf. Ier. Grigorie Dascălul, mitr. Țării Românești
; Sf. Sfințit Mc. Eusebiu, ep. Samosatei; Sf. Mc. Alban din Verulamul Britaniei; Sf. Mc. Zenon, Galaction și Zina
Ap. Romani XII, 4-5; 15-21; II Timotei III, 10-15; Ev. Matei XII, 9-13
Dezlegare la pește. Nu se fac nunți
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
Apostol
Romani XII, 4-5
Capitolul XII
4. Ci precum într-un singur trup avem multe mădulare şi mădularele nu au toate aceeaşi lucrare,
5. Aşa şi noi, cei mulţi, un trup suntem în Hristos şi fiecare suntem mădulare unii altora;
15. Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng.
16. Cugetaţi acelaşi lucru unii pentru alţii; nu cugetaţi la cele înalte, ci lăsaţi-vă duşi de spre cele smerite. Nu vă socotiţi voi înşivă înţelepţi.
17. Nu răsplătiţi nimănui răul cu rău. Purtaţi grijă de cele bune înaintea tuturor oamenilor.
18. Dacă se poate, pe cât stă în puterea voastră, trăiţi în bună pace cu toţi oamenii.
19. Nu vă răzbunaţi singuri, iubiţilor, ci lăsaţi loc mâniei (lui Dumnezeu), căci scris este: "A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti, zice Domnul".
20. Deci, dacă vrăjmaşul tău este flămând, dă-i de mâncare; dacă îi este sete, dă-i să bea, căci, făcând acestea, vei grămădi cărbuni de foc pe capul lui.
21. Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele.
II Timotei III, 10-15
Capitolul III
10. Tu însă mi-ai urmat în învăţătură, în purtare, în năzuinţă, în credinţă, în îndelungă răbdare, în dragoste, în stăruinţă,
11. În prigonirile şi suferinţele care mi s-au făcut în Antiohia, în Iconiu, în Listra; câte prigoniri am răbdat! şi din toate m-a izbăvit Domnul.
12. Şi toţi care voiesc să trăiască cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniţi.
13. Iar oamenii răi şi amăgitori vor merge spre tot mai rău, rătăcind pe alţii şi rătăciţi fiind ei înşişi.
14. Tu însă rămâi în cele ce ai învăţat şi de care eşti încredinţat, deoarece ştii de la cine le-ai învăţat,
15. Şi fiindcă de mic copil cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să te înţelepţească spre mântuire, prin credinţa cea întru Hristos Iisus.
Evanghelie
Matei XII, 9-13
Capitolul XII
9. Şi trecând de acolo, a venit în sinagoga lor.
10. Şi iată un om având mâna uscată. Şi L-au întrebat, zicând: Cade-se, oare, a vindeca sâmbăta? Ca să-L învinuiască.
11. El le-a zis: Cine va fi între voi omul care va avea o oaie şi, de va cădea ea sâmbăta în groapă, nu o va apuca şi o va scoate?
12. Cu cât se deosebeşte omul de oaie! De aceea se cade a face bine sâmbăta.
13. Atunci i-a zis omului: Întinde mâna ta. El a întins-o şi s-a făcut sănătoasă ca şi cealaltă.