miercuri, 24 iunie 2037
(†) Nașterea Sf. Prooroc Ioan Botezătorul (Sânzienele sau Drăgaica)
† Aducerea moaștelor Sf. M. Mc. Ioan cel Nou de la Suceava; † Sf. Ier. Niceta de Remesiana; Sf. Atanasie din Paros
Ap. Romani XV, 7-16; Romani XIII, 11-14; XIV, 1-4; Ev. Matei XII, 38-45; Luca I, 1-25; 57-68; 76; 80
Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
Pr. Ion Cârciuleanu
Apostol
Romani XV, 7-16Capitolul XV7. De aceea, primiţi-vă unii pe alţii, precum şi Hristos v-a primit pe voi, spre slava lui Dumnezeu. 
8. Căci spun: Că Hristos S-a făcut slujitor al tăierii împrejur pentru adevărul lui Dumnezeu, ca să întărească făgăduinţele date părinţilor, 
9. Iar neamurile să slăvească pe Dumnezeu pentru mila Lui, precum este scris: "Pentru aceasta Te voi lăuda între neamuri şi voi cânta numele Tău". 
10. Şi iarăşi zice Scriptura: "Veseliţi-vă, neamuri, cu poporul Lui". 
11. Şi iarăşi: "Lăudaţi pe Domnul toate neamurile; lăudaţi-L pe El toate popoarele". 
12. Şi iarăşi Isaia zice: "Şi Se va arăta rădăcina lui Iesei, Cel care Se ridică să domnească peste neamuri; întru Acela neamurile vor nădăjdui". 
13. Iar Dumnezeul nădejdii să vă umple pe voi de toată bucuria şi pacea în credinţă, ca să prisosească nădejdea voastră, prin puterea Duhului Sfânt. 
14. Şi, fraţii mei, sunt încredinţat eu însumi despre voi, că şi voi sunteţi plini de bunătate, plini de toată cunoştinţa, putând să vă povăţuiţi unii pe alţii. 
15. Şi v-am scris, fraţilor, mai cu îndrăzneală, în parte, ca să vă amintesc despre harul ce mi-a fost dat de Dumnezeu, 
16. Ca să fiu slujitor al lui Iisus Hristos la neamuri, slujind Evanghelia lui Dumnezeu, pentru ca prinosul neamurilor, fiind sfinţit în Duhul Sfânt, să fie bine primit.  Capitolul XIII11. Şi aceasta, fiindcă ştiţi în ce timp ne găsim, căci este chiar ceasul să vă treziţi din somn; căci acum mântuirea este mai aproape de noi, decât atunci când am crezut. 
12. Noaptea e pe sfârşite; ziua este aproape. Să lepădăm dar lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii. 
13. Să umblăm cuviincios, ca ziua: nu în ospeţe şi în beţii, nu în desfrânări şi în fapte de ruşine, nu în ceartă şi în pizmă; 
14. Ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos şi grija de trup să nu o faceţi spre pofte.  Capitolul XIV1. Primiţi-l pe cel slab în credinţă fără să-i judecaţi gândurile. 
2. Unul crede să mănânce de toate; cel slab însă mănâncă legume. 
3. Cel ce mănâncă să nu dispreţuiască pe cel ce nu mănâncă; iar cel ce nu mănâncă să nu osândească pe cel ce mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit. 
4. Cine eşti tu, ca să judeci pe sluga altuia? Pentru stăpânul său stă sau cade. Dar va sta, căci Domnul are putere ca să-l facă să stea. 

Evanghelie
Matei XII, 38-45Capitolul XII38. Atunci I-au răspuns unii dintre cărturari şi farisei, zicând: Învăţătorule, voim să vedem de la Tine un semn. 
39. Iar El, răspunzând, le-a zis: Neam viclean şi desfrânat cere semn, dar semn nu i se va da, decât semnul lui Iona proorocul. 
40. Că precum a fost Iona în pântecele chitului trei zile şi trei nopţi, aşa va fi şi Fiul Omului în inima pământului trei zile şi trei nopţi. 
41. Bărbaţii din Ninive se vor scula la judecată cu neamul acesta şi-l vor osândi, că s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; iată aici este mai mult decât Iona. 
42. Regina de la miazăzi se va scula la judecată cu neamul acesta şi-l va osândi, căci a venit de la marginile pământului ca să asculte înţelepciunea lui Solomon, şi iată aici este mai mult decât Solomon. 
43. Şi când duhul necurat a ieşit din om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă şi nu găseşte. 
44. Atunci zice: Mă voi întoarce la casa mea de unde am ieşit; şi venind, o află golită, măturată şi împodobită. 
45. Atunci se duce şi ia cu sine alte şapte duhuri mai rele decât el şi, intrând, sălăşluiesc aici şi se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi. Aşa va fi şi cu acest neam viclean.  Luca I, 1-25Capitolul I1. Cântarea lui Zaharia. 

1. Deoarece mulţi s-au încercat să alcătuiască o istorisire despre faptele deplin adeverite între noi, 
2. Aşa cum ni le-au lăsat cei ce le-au văzut de la început şi au fost slujitori ai Cuvântului, 
3. Am găsit şi eu cu cale, preaputernice Teofile, după ce am urmărit toate cu de-amănuntul de la început, să ţi le scriu pe rând, 
4. Ca să te încredinţezi despre temenicia învăţăturii pe care ai primit-o. 
5. Era în zilele lui Irod, regele Iudeii, un preot cu numele Zaharia din ceata preoţească a lui Abia, iar femeia lui era din fiicele lui Aaron şi se numea Elisabeta. 
6. Şi erau amândoi drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate poruncile şi rânduielile Domnului. 
7. Dar nu aveau nici un copil, deoarece Elisabeta era stearpă şi amândoi erau înaintaţi în zilele lor. 
8. Şi pe când Zaharia slujea înaintea lui Dumnezeu, în rândul săptămânii sale, 
9. A ieşit la sorţi, după obiceiul preoţiei, să tămâieze intrând în templul Domnului. 
10. Iar toată mulţimea poporului, în ceasul tămâierii, era afară şi se ruga. 
11. Şi i s-a arătat îngerul Domnului, stând de-a dreapta altarului tămâierii. 
12. Şi văzându-l, Zaharia s-a tulburat şi frică a căzut peste el. 
13. Iar îngerul a zis către el: Nu te teme, Zaharia, pentru că rugăciunea ta a fost ascultată şi Elisabeta, femeia ta, îţi va naşte un fiu şi-l vei numi Ioan. 
14. Şi bucurie şi veselie vei avea şi, de naşterea lui, mulţi se vor bucura. 
15. Căci va fi mare înaintea Domnului; nu va bea vin, nici altă băutură ameţitoare şi încă din pântecele mamei sale se va umple de Duhul Sfânt. 
16. Şi pe mulţi din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. 
17. Şi va merge înaintea Lui cu duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor spre copii şi pe cei neascultători la înţelepciunea drepţilor, ca să gătească Domnului un popor pregătit. 
18. Şi a zis Zaharia către înger: După ce voi cunoaşte aceasta? Căci eu sunt bătrân şi femeia mea înaintată în zilele ei. 
19. Şi îngerul, răspunzând, i-a zis: Eu sunt Gavriil, cel ce stă înaintea lui Dumnezeu. Şi am fost trimis să grăiesc către tine şi să-ţi binevestesc acestea. 
20. Şi iată vei fi mut şi nu vei putea să vorbeşti până în ziua când vor fi acestea, pentru că n-ai crezut în cuvintele mele, care se vor împlini la timpul lor. 
21. Şi poporul aştepta pe Zaharia şi se mira că întârzie în templu. 
22. Şi ieşind, nu putea să vorbească. Şi ei au înţeles că a văzut vedenie în templu; şi el le făcea semne şi a rămas mut. 
23. Şi când s-au împlinit zilele slujirii lui la templu, s-a dus la casa sa. 
24. Iar după aceste zile, Elisabeta, femeia lui, a zămislit şi cinci luni s-a tăinuit pe sine, zicând: 
25. Că aşa mi-a făcut mie Domnul în zilele în care a socotit să ridice dintre oameni ocara mea. 


57. Şi după ce s-a împlinit vremea să nască, Elisabeta a născut un fiu. 
58. Şi au auzit vecinii şi rudele ei că Domnul a mărit mila Sa faţă de ea şi se bucurau împreună cu ea. 
59. Iar când a fost în ziua a opta, au venit să taie împrejur pruncul şi-l numeau Zaharia, după numele tatălui său. 
60. Şi răspunzând, mama lui a zis: Nu! Ci se va chema Ioan. 
61. Şi au zis către ea: Nimeni din rudenia ta nu se cheamă cu numele acesta. 
62. Şi au făcut semn tatălui său cum ar vrea el să fie numit. 
63. Şi cerând o tăbliţă, el a scris, zicând: Ioan este numele lui. Şi toţi s-au mirat. 
64. Şi îndată i s-a deschis gura şi limba şi vorbea, binecuvântând pe Dumnezeu. 
65. Şi frica i-a cuprins pe toţi care locuiau împrejurul lor; şi în tot ţinutul muntos al Iudeii s-au vestit toate aceste cuvinte. 
66. Şi toţi care le auzeau le puneau la inimă, zicând: Ce va fi, oare, acest copil? Căci mâna Domnului era cu el. 
67. Şi Zaharia, tatăl lui, s-a umplut de Duh Sfânt şi a proorocit, zicând: 
68. Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel, că a cercetat şi a făcut răscumpărare poporului Său; 
76. Iar tu, pruncule, prooroc al Celui Preaînalt te vei chema, că vei merge înaintea feţei Domnului, ca să găteşti căile Lui, 
80. Iar copilul creştea şi se întărea cu duhul. Şi a fost în pustie până în ziua arătării lui către Israel.