joi, 22 octombrie 2037
Sf. Ier. întocmai cu Ap. Averchie, ep. Ierapolei; Sf. 7 tineri din Efes; Sf. Mc. Elisaveta, Anna și Teodota; Sf. Kukșa din Odessa; Sf. Mc. Gligheria din Adrianopol (Edirne)
Ap. Coloseni IV, 2-9; Evrei VII, 26; VIII, 2; Ev. Luca IX, 49-56; Ioan X, 9-16
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
Apostol
Coloseni IV, 2-9Capitolul IV2. Stăruiţi în rugăciune, priveghind în ea cu mulţumire, 
3. Rugându-vă totodată şi pentru noi, ca Dumnezeu să ne deschidă uşa cuvântului, spre a vesti taina lui Hristos, pentru care mă şi găsesc în lanţuri, 
4. Ca să o arăt aşa cum se cuvine să grăiesc. 
5. Umblaţi cu înţelepciune faţă de cei ce sunt afară (de Biserică), preţuind vremea. 
6. Vorba voastră să fie totdeauna plăcută, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia. 
7. Toate câte mă privesc pe mine le va face cunoscute Tihic, iubitul frate, credincios slujitor şi împreună-rob cu mine în Domnul. 
8. L-am trimis pe el la voi tocmai pentru aceasta, ca să ştiţi cum ne aflăm şi ca să mângâie inimile voastre, 
9. Împreună cu Onisim, credinciosul şi iubitul frate, care este dintre voi; ei vă vor aduce la cunoştinţă toate cele de aici.  Evrei VII, 26Capitolul VII26. Un astfel de Arhiereu se cuvenea să avem: sfânt, fără de răutate, fără de pată, osebit de cei păcătoşi, şi fiind mai presus decât cerurile.  Capitolul VIII2. Slujitor Altarului şi Cortului celui adevărat, pe care l-a înfipt Dumnezeu şi nu omul. 

Evanghelie
Luca IX, 49-56Capitolul IX49. Iar Ioan, răspunzând, a zis: Învăţătorule, am văzut pe unul care, în numele Tău, scoate demoni şi l-am oprit, pentru că nu-Ţi urmează împreună cu noi. 
50. Iar Iisus a zis către el: Nu-l opriţi; căci cine nu este împotriva voastră este pentru voi. 
51. Şi când s-au împlinit zilele înălţării Sale, El S-a hotărât să meargă la Ierusalim. 
52. Şi a trimis vestitori înaintea Lui. Şi ei, mergând, au intrat într-un sat de samarineni, ca să facă pregătiri pentru El. 
53. Dar ei nu L-au primit, pentru că El se îndrepta spre Ierusalim. 
54. Şi văzând aceasta, ucenicii Iacov şi Ioan I-au zis: Doamne, vrei să zicem să se coboare foc din cer şi să-i mistuie, cum a făcut şi Ilie? 
55. Iar El, întorcându-Se, i-a certat şi le-a zis: Nu ştiţi, oare, fiii cărui duh sunteţi? Căci Fiul Omului n-a venit ca să piardă sufletele oamenilor, ci ca să le mântuiască. 
56. Şi s-au dus în alt sat.  Ioan X, 9-16Capitolul X9. Eu sunt uşa: de va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla. 
10. Furul nu vine decât ca să fure şi să junghie şi să piardă. Eu am venit ca viaţă să aibă şi din belşug să aibă. 
11. Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile sale. 
12. Iar cel plătit şi cel care nu este păstor, şi ale cărui oi nu sunt ale lui, vede lupul venind şi lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le risipeşte. 
13. Dar cel plătit fuge, pentru că este plătit şi nu are grijă de oi. 
14. Eu sunt păstorul cel bun şi cunosc pe ale Mele şi ale Mele Mă cunosc pe Mine. 
15. Precum Mă cunoaşte Tatăl şi Eu cunosc pe Tatăl. Şi sufletul Îmi pun pentru oi. 
16. Am şi alte oi, care sunt din staulul acesta. Şi pe acelea trebuie să le aduc, şi vor auzi glasul Meu şi va fi o turmă şi un păstor.