luni, 5 februarie 1979
Sf. Mc. Agata și Teodula; Cinstirea Sf. Ic. ale M. D. „Aflarea celor pierduți” și „Salvatoarea de la înec”
Ap. I Petru II, 21-25; III, 1-9; Galateni III, 23-29; IV, 1-5; Ev. Marcu XII, 13-17
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
Apostol
I Petru II, 21-25Capitolul II21. Căci spre aceasta aţi fost chemaţi, că şi Hristos a pătimit pentru voi, lăsându-vă pildă, ca să păşiţi pe urmele Lui, 
22. Care n-a săvârşit nici un păcat, nici s-a aflat vicleşug în gura Lui, 
23. Şi Care, ocărât fiind, nu răspundea cu ocară; suferind, nu ameninţa, ci Se lăsa în ştirea Celui ce judecă cu dreptate. 
24. El a purtat păcatele noastre, în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, murind faţă de păcate, să vieţuim dreptăţii: cu a Cărui rană v-aţi vindecat. 
25. Căci eraţi ca nişte oi rătăcite, dar v-aţi întors acum la Păstorul şi la Păzitorul sufletelor voastre.  Capitolul III1. Asemenea şi voi, femeilor, supuneţi-vă bărbaţilor voştri, aşa încât, chiar dacă sunt unii care nu se pleacă cuvântului, să fie câştigaţi, fără propovăduire, prin purtarea femeilor lor, 
2. Văzând de aproape viaţa voastră curată şi plină de sfială. 
3. Podoaba voastră să nu fie cea din afară: împletirea părului, podoabele de aur şi îmbrăcarea hainelor scumpe, 
4. Ci să fie omul cel tainic al inimii, întru nestricăcioasa podoabă a duhului blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. 
5. Că aşa se împodobeau, odinioară, şi sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu, supunându-se bărbaţilor lor, 
6. Precum Sarra asculta de Avraam şi-l numea pe el domn, ale cărei fiice sunteţi, dacă faceţi ce e bine şi nu vă temeţi de nimic. 
7. Voi, bărbaţilor, de asemenea, trăiţi înţelepţeşte cu femeile voastre, ca fiind făpturi mai slabe, şi faceţi-le parte de cinste, ca unora care, împreună cu voi, sunt moştenitoare ale harului vieţii, aşa încât rugăciunile voastre să nu fie împiedicate. 
8. În sfârşit, fiţi toţi într-un gând, împreună-pătimitori, iubitori de fraţi, milostivi, smeriţi. 
9. Nu răsplătiţi răul cu rău sau ocara cu ocară, ci, dimpotrivă, binecuvântaţi, căci spre aceasta aţi fost chemaţi, ca să moşteniţi binecuvântarea.  Galateni III, 23-29Capitolul III23. Iar înainte de venirea credinţei, noi eram păziţi sub Lege, fiind închişi pentru credinţa care avea să se descopere. 
24. Astfel că Legea ne-a fost călăuză spre Hristos, pentru ca să ne îndreptăm din credinţă. 
25. Iar dacă a venit credinţa, nu mai suntem sub călăuză. 
26. Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Hristos Iisus. 
27. Căci, câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat. 
28. Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus. 
29. Iar dacă voi sunteţi ai lui Hristos, sunteţi deci urmaşii lui Avraam, moştenitori după făgăduinţă.  Capitolul IV1. Zic însă: Câtă vreme moştenitorul este copil, nu se deosebeşte cu nimic de rob, deşi este stăpân peste toate; 
2. Ci este sub epitropi şi iconomi, până la vremea rânduită de tatăl său. 
3. Tot aşa şi noi, când eram copii, eram robi înţelesurilor celor slabe ale lumii; 
4. Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu, a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, 
5. Ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea. 

Evanghelie
Marcu XII, 13-17Capitolul XII13. Şi au trimis la El pe unii din farisei şi din irodiani, ca să-L prindă în cuvânt. 
14. Iar ei, venind, I-au zis: Învăţătorule, ştim că spui adevărul şi nu-Ţi pasă de nimeni, fiindcă nu cauţi la faţa oamenilor, ci cu adevărat înveţi calea lui Dumnezeu. Se cuvine a da dajdie Cezarului sau nu? Să dăm sau să nu dăm? 
15. El însă, cunoscând făţărnicia lor, le-a zis: Pentru ce Mă ispitiţi? Aduceţi-Mi un dinar ca să-l văd. 
16. Şi I-au adus. Şi i-a întrebat Iisus: Al cui e chipul acesta în inscripţia de pe el? Iar ei I-au zis: Ale Cezarului. 
17. Iar Iisus a zis: Daţi Cezarului cele ale Cezarului, iar lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu. Şi se mirau de El.