II Corinteni XII, 10-19Capitolul XII10. De aceea mă bucur în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri,în strâmtorări pentru Hristos, căci, când sunt slab, atunci sunt tare.
11. M-am făcut ca unul fără minte, lăudându-mă. Voi m-aţi silit! Căcise cuvenea să vorbiţi voi de bine despre mine, pentru că nu sunt cu nimicmai prejos decât cei mai de frunte dintre apostoli, deşi nu sunt nimic.
12. Dovezile mele de apostol s-au arătat la voi în toată răbdarea,prin semne, prin minuni şi prin puteri.
13. Căci cu ce sunteţi voi mai prejos decât celelalte Biserici, decâtnumai că eu nu v-am fost povară? Dăruiţi-mi mie această nedreptate.
14. Iată, a treia oară sunt gata să vin la voi şi nu vă voi fi povară,căci nu caut ale voastre, ci pe voi. Pentru că nu copiii sunt datori săagonisească pentru părinţi, ci părinţii pentru copii.
15. Deci eu foarte bucuros voi cheltui şi mă voi cheltui pentru sufletelevoastre, deşi, iubindu-vă mai mult, eu sunt iubit mai puţin.
16. Dar fie! Eu nu v-am împovărat. Ci, fiind isteţ, v-am prins cu înşelăciune.
17. Am tras eu folos de la voi, prin vreunul din aceia pe care i-amtrimis?
18. L-am rugat pe Tit şi am trimis, împreună cu el, pe fratele. V-aasuprit Tit cu ceva? N-am umblat noi în acelaşi duh? N-am călcat noi peaceleaşi urme?
19. De mult vi se pare că ne apărăm faţă de voi. Dar noi grăim în Hristos,înaintea lui Dumnezeu. Şi toate acestea, iubiţii mei, pentru zidirea voastră.
Tit I, 1-5Capitolul I1. Pavel, robul lui Dumnezeu şi apostol al lui Iisus Hristos, după credinţa
aleşilor lui Dumnezeu şi după cunoştinţa adevărului cel întocmai cu dreapta
credinţă,
2. - Întru nădejdea vieţii veşnice, pe care a făgăduit-o mai înainte
de anii veacurilor Dumnezeu, Care nu minte,
3. Şi Care, la timpul cuvenit, Şi-a făcut cunoscut cuvântul Său, prin
propovăduirea încredinţată mie, după porunca Mântuitorului nostru Dumnezeu
-
4. Lui Tit, adevăratul fiu după credinţa cea de obşte: Har, milă şi
pace, de la Dumnezeu-Tatăl şi de la Domnul Iisus Hristos, Mântuitorul nostru.
5. Pentru aceasta te-am lăsat în Creta, ca să îndreptezi cele ce mai
lipsesc şi să aşezi preoţi prin cetăţi, precum ţi-am rânduit:
Capitolul II15. Acestea grăieşte, îndeamnă şi mustră cu toată tăria. Nimeni să
nu te dispreţuiască.
Capitolul III1. Dezbinătorul trebuie
ocolit.
1. Adu-le aminte să se supună stăpânirilor şi dregătorilor, să asculte,
să fie gata la orice lucru bun,
2. Să nu defaime pe nimeni, să fie paşnici, să fie îngăduitori, arătând
întreaga blândeţe faţă de toţi oamenii.
3. Căci şi noi eram altădată fără de minte, neascultători, amăgiţi,
slujind poftelor şi multor feluri de desfătări, petrecând viaţa în răutate
şi pizmuire, urâţi fiind şi urându-ne unul pe altul;
12. Când voi trimite pe Artemas la tine sau pe Tihic, sârguieşte-te
să vii la mine la Nicopole, căci acolo m-am hotărât să iernez.
13. Pe Zenas, cunoscătorul de lege, şi pe Apollo trimite-i mai înainte,
cu bună grijă, ca nimic să nu le lipsească.
14. Să înveţe şi ai noştri să poarte grijă de lucrurile bune, spre
treburile cele de neapărată nevoie, ca ei să nu fie fără de roadă.
15. Te îmbrăţişează toţi care sunt cu mine. Îmbrăţişează pe cei ce
ne iubesc întru credinţă. Harul fie cu voi cu toţi! Amin.