<< Duminica precedentă
< Ziua precedentă
Duminica următoare >>
Ziua următoare >
vineri, 18 februarie 1983
Sf. Ier. Leon cel Mare, ep. Romei și Agapit, ep. Sinadei
Ap. Efeseni IV, 17-25; Filipeni III, 20; IV, 3; Ev. Marcu XII, 1-12
Post. Nu se fac nunți
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
Apostol
Efeseni IV, 17-25
Capitolul IV
17. Aşadar, aceasta zic şi mărturisesc în Domnul, ca voi să nu mai umblaţi de acum cum umblă neamurile, în deşertăciunea minţii lor,
18. Întunecaţi fiind la cuget, înstrăinaţi fiind de viaţa lui Dumnezeu, din pricina necunoştinţei care este în ei, din pricina împietririi inimii lor;
19. Aceştia petrec în nesimţire şi s-au dat pe sine desfrânării, săvârşind cu nesaţ toate faptele necurăţiei.
20. Voi însă n-aţi învăţat aşa pe Hristos,
21. Dacă, într-adevăr, L-aţi ascultat şi aţi fost învăţaţi întru El, aşa cum este adevărul întru Iisus;
22. Să vă dezbrăcaţi de vieţuirea voastră de mai înainte, de omul cel vechi, care se strică prin poftele amăgitoare,
23. Şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre,
24. Şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, cel după Dumnezeu, zidit întru dreptate şi în sfinţenia adevărului.
25. Pentru aceea, lepădând minciuna, grăiţi adevărul fiecare cu aproapele său, căci unul altuia suntem mădulare.
Filipeni III, 20
Capitolul III
20. Cât despre noi, cetatea noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm Mântuitor, pe Domnul Iisus Hristos,
Capitolul IV
3. Încă te rog şi pe tine, credinciosule Sizig, ajută-le lor, ca pe unele care au luptat pentru Evanghelie, împreună cu mine şi cu Clement şi cu ceilalţi împreună-lucrători cu mine, ale căror nume sunt scrise în cartea vieţii.
Evanghelie
Marcu XII, 1-12
Capitolul XII
1. Şi a început să le vorbească în pilde: Un om a sădit o vie, a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe.
2. Şi la vreme, a trimis la lucrători o slugă, ca să ia de la ei din roadele viei.
3. Dar ei, punând mâna pe ea, au bătut-o şi i-au dat drumul fără nimic.
4. Şi a trimis la ei, iarăşi, altă slugă, dar şi pe aceea, lovind-o cu pietre, i-au spart capul şi au ocărât-o.
5. Şi a trimis alta. Dar şi pe aceea au ucis-o; şi pe multe altele: pe unele bătându-le, iar pe altele ucigându-le.
6. Mai avea şi un fiu iubit al său şi în cele din urmă l-a trimis la lucrători, zicând: Se vor ruşina de fiul meu.
7. Dar acei lucrători au zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi moştenirea va fi a noastră.
8. Şi prinzându-l l-au omorât şi l-au aruncat afară din vie.
9. Ce va face acum stăpânul viei? Va veni şi va pierde pe lucrători, iar via o va da altora.
10. Oare nici Scriptura aceasta n-aţi citit-o: "Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului?
11. De la Domnul s-a făcut aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri".
12. Şi căutau să-L prindă, dar se temeau de popor. Căci înţeleseseră că împotriva lor zisese pilda aceasta. Şi lăsându-L, s-au dus.