Luca XXIV, 36-53Capitolul XXIV36. Şi pe când vorbeau ei acestea, El a stat în mijlocul lor şi le-a zis: Pace vouă. 
37. Iar ei, înspăimântându-se şi înfricoşându-se, credeau că văd duh. 
38. Şi Iisus le-a zis: De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră? 
39. Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi, că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am. 
40. Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale. 
41. Iar ei încă necrezând de bucurie şi minunându-se, El le-a zis: Aveţi aici ceva de mâncare? 
42. Iar ei i-au dat o bucată de peşte fript şi dintr-un fagure de miere. 
43. Şi luând, a mâncat înaintea lor. 
44. Şi le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în prooroci şi în psalmi. 
45. Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile. 
46. Şi le-a spus că aşa este scris şi aşa trebuie să pătimească Hristos şi aşa să învieze din morţi a treia zi. 
47. Şi să se propovăduiască în numele Său pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim. 
48. Voi sunteţi martorii acestora. 
49. Şi iată, Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; voi însă şedeţi în cetate, până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus. 
50. Şi i-a dus afară până spre Betania şi, ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat. 
51. Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer. 
52. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. 
53. Şi erau în toată vremea în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin. 

Romani XII, 6-14Capitolul XII6. Dar avem felurite daruri, după harul ce ni s-a dat. Dacă avem proorocie, să proorocim după  măsura credinţei; 
7. Dacă avem slujbă, să stăruim în slujbă; dacă unul învaţă, să se sârguiască în învăţătură; 
8. Dacă îndeamnă, să fie la îndemnare; dacă împarte altora, să împartă cu firească nevinovăţie; dacă stă în frunte, să fie cu tragere de inimă; dacă miluieşte, să miluiască cu voie bună! 
9. Dragostea să fie nefăţarnică. Urâţi răul, alipiţi-vă de bine. 
10. În iubire frăţească, unii pe alţii iubiţi-vă; în cinste, unii altora daţi-vă întâietate. 
11. La sârguinţă, nu pregetaţi; cu duhul fiţi fierbinţi; Domnului slujiţi. 
12. Bucuraţi-vă în nădejde; în suferinţă fiţi răbdători; la rugăciune stăruiţi. 
13. Faceţi-vă părtaşi la trebuinţele sfinţilor, iubirea de străini urmând. 
14. Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc, binecuvântaţi-i şi nu-i blestemaţi.  Efeseni II, 4-10Capitolul II4. Dar Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit, 
5. Pe noi cei ce eram morţi prin greşealele noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos - prin har sunteţi mântuiţi! - 
6. Şi împreună cu El ne-a sculat şi împreună ne-a aşezat întru ceruri, în Hristos Iisus, 
7. Ca să arate în veacurile viitoare covârşitoarea bogăţie a harului Său, prin bunătatea ce a avut către noi întru Hristos Iisus. 
8. Căci în har sunteţi mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu e de la voi: este darul lui Dumnezeu; 
9. Nu din fapte, ca să nu se laude nimeni. 
10. Pentru că a Lui făptură suntem, zidiţi în Hristos Iisus spre fapte bune, pe care Dumnezeu le-a gătit mai înainte, ca să umblăm întru ele. 

Matei IX, 1-8Capitolul IX1. Fiica lui Iair şi femeia bolnavă. Doi orbi şi un mut. Secerişul şi secerătorii. 

1. Intrând în corabie, Iisus a trecut şi a venit în cetatea Sa. 
2. Şi iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat. Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale! 
3. Dar unii dintre cărturari ziceau în sine: Acesta huleşte. 
4. Şi Iisus, ştiind gândurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetaţi rele în inimile voastre? 
5. Căci ce este mai lesne a zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală-te şi umblă? 
6. Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta. 
7. Şi, sculându-se, s-a dus la casa sa. 
8. Iar mulţimile văzând acestea, s-au înspăimântat şi au slăvit pe Dumnezeu, Cel care dă oamenilor asemenea putere.  Marcu IX, 2-9Capitolul IX2. Şi după şase zile a luat Iisus cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte, pe ei singuri, şi S-a schimbat la faţă înaintea lor. 
3. Şi veşmintele Lui s-au făcut strălucitoare, albe foarte, ca zăpada, cum nu poate înălbi aşa pe pământ înălbitorul. 
4. Şi li s-a arătat Ilie împreună cu Moise şi vorbeau cu Iisus. 
5. Şi răspunzând Petru, a zis lui Iisus: Învăţătorule, bine este ca noi să fim aici; şi să facem trei colibe: Ţie una şi lui Moise una şi lui Ilie una. 
6. Căci nu ştia ce să spună, fiindcă erau înspăimântaţi. 
7. Şi s-a făcut un nor care îi umbrea, iar un glas din nor a venit zicând: Acesta este Fiul Meu cel iubit, pe Acesta să-L ascultaţi. 
8. Dar, deodată, privind ei împrejur, n-au mai văzut pe nimeni decât pe Iisus, singur cu ei. 
9. Şi coborându-se ei din munte, le-a poruncit ca nimănui să nu spună cele ce văzuseră, decât numai când Fiul Omului va învia din morţi.