joi, 17 noiembrie 1983
Sf. Ier. Grigorie Taumaturgul, ep. Neocezareei Pontului și Ghenadie, patr. Constantinopolului; Sf. Cuv. Lazăr Zugravul și Zaharia
Ap. Coloseni I, 24-29; II, 1; I Corinteni XII, 7-11; Ev. Luca IX, 7-11; Matei X, 1; 5-8
Post. Nu se fac nunți
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
Apostol
Coloseni I, 24-29Capitolul I24. Acum mă bucur de suferinţele mele pentru voi şi împlinesc, în trupul meu, lipsurile necazurilor lui Hristos, pentru trupul Lui, adică Biserica, 
25. Al cărei slujitor m-am făcut, potrivit iconomiei lui Dumnezeu, ce mi-a fost dată mie pentru voi, ca să aduc la îndeplinire cuvântul lui Dumnezeu, 
26. Taina cea din veci ascunsă neamurilor, iar acum descoperită sfinţilor Săi, 
27. Cărora a voit Dumnezeu să le arate care este bogăţia slavei acestei taine între neamuri, adică Hristos cel dintru voi, nădejdea slavei. 
28. Pe El noi Îl vestim, sfătuind pe orice om şi învăţând pe orice om, întru toată înţelepciunea, ca să înfăţişăm pe tot omul, desăvârşit, în Hristos Iisus. 
29. Spre aceasta mă şi ostenesc şi mă lupt, potrivit lucrării Lui, care se săvârşeşte în mine cu putere.  Capitolul II1. Căci voiesc ca voi să ştiţi cât de mare luptă am pentru voi şi pentru cei din Laodiceea şi pentru toţi câţi n-au văzut faţa mea în trup,  I Corinteni XII, 7-11Capitolul XII7. Şi fiecăruia se dă arătarea Duhului spre folos. 
8. Că unuia i se dă prin Duhul Sfânt cuvânt de înţelepciune, iar altuia, după acelaşi Duh, cuvântul cunoştinţei. 
9. Şi unuia i se dă întru acelaşi Duh credinţă, iar altuia, darurile vindecărilor, întru acelaşi Duh; 
10. Unuia faceri de minuni, iar altuia proorocie; unuia deosebirea duhurilor, iar altuia feluri de limbi şi altuia tălmăcirea limbilor. 
11. Şi toate acestea le lucrează unul şi acelaşi Duh, împărţind fiecăruia deosebi, după cum voieşte. 

Evanghelie
Luca IX, 7-11Capitolul IX7. Şi a auzit Irod tetrarhul toate cele făcute şi era nedumerit, că se zicea de către unii că Ioan s-a sculat din morţi; 
8. Iar de unii că Ilie s-a arătat, iar de alţii, că un prooroc dintre cei vechi a înviat. 
9. Iar Irod a zis: Lui Ioan eu i-am tăiat capul. Cine este dar Acesta despre care aud asemenea lucruri? Şi căuta să-l vadă. 
10. Şi, întorcându-se apostolii, I-au spus toate câte au făcut. Şi, luându-i cu Sine, S-a dus de o parte într-un loc pustiu, aproape de cetatea numită Betsaida. 
11. Iar mulţimile, aflând, au mers după El şi El, primindu-le, le vorbea despre împărăţia lui Dumnezeu, iar pe cei care aveau trebuinţă de vindecare îi făcea sănătoşi.  Matei X, 1Capitolul X1. Chemând la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat lor putere asupra duhurilor celor necurate, ca să le scoată şi să tămăduiască orice boală şi orice neputinţă. 
5. Pe aceşti doisprezece i-a trimis Iisus, poruncindu-le lor şi zicând: În calea păgânilor să nu mergeţi, şi în vreo cetate de samarineni să nu intraţi; 
6. Ci mai degrabă mergeţi către oile cele pierdute ale casei lui Israel. 
7. Şi mergând, propovăduiţi, zicând: S-a apropiat împărăţia cerurilor. 
8. Tămăduiţi pe cei neputincioşi, înviaţi pe cei morţi, curăţiţi pe cei leproşi, pe demoni scoateţi-i; în dar aţi luat, în dar să daţi.