duminică, 25 martie 1984
Duminica a III-a din Post; (†) Buna Vestire (Blagoveștenia)
a Sf. Cruci; Luarea crucii și urmarea lui Hristos
Ap. Evrei IV, 14-16; V, 1-6; Evrei II, 11-18; Ev. Marcu VIII, 34-38; IX, 1; Luca I, 24-38

glas 6, voscr. 6

Dezlegare la pește. Nu se fac nunți. Nu se fac parastase
Liturghia Sf. Vasile cel Mare
Duminica a III-a din Post (a Sf. Cruci; Luarea crucii și urmarea lui Hristos): Pr. lect. dr. Adrian Dinu Pr. Ion Cârciuleanu
(†) Buna Vestire (Blagoveștenia): P.F. Daniel Pr. lect. dr. Adrian Dinu Pr. Ion Cârciuleanu
Utrenie
Luca XXIV, 36-53Capitolul XXIV36. Şi pe când vorbeau ei acestea, El a stat în mijlocul lor şi le-a zis: Pace vouă. 
37. Iar ei, înspăimântându-se şi înfricoşându-se, credeau că văd duh. 
38. Şi Iisus le-a zis: De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră? 
39. Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi, că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am. 
40. Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale. 
41. Iar ei încă necrezând de bucurie şi minunându-se, El le-a zis: Aveţi aici ceva de mâncare? 
42. Iar ei i-au dat o bucată de peşte fript şi dintr-un fagure de miere. 
43. Şi luând, a mâncat înaintea lor. 
44. Şi le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în prooroci şi în psalmi. 
45. Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile. 
46. Şi le-a spus că aşa este scris şi aşa trebuie să pătimească Hristos şi aşa să învieze din morţi a treia zi. 
47. Şi să se propovăduiască în numele Său pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim. 
48. Voi sunteţi martorii acestora. 
49. Şi iată, Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; voi însă şedeţi în cetate, până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus. 
50. Şi i-a dus afară până spre Betania şi, ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat. 
51. Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer. 
52. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. 
53. Şi erau în toată vremea în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin. 

Apostol
Evrei IV, 14-16Capitolul IV14. Drept aceea, având Arhiereu mare, Care a străbătut cerurile, pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu, să ţinem cu tărie mărturisirea. 
15. Că nu avem Arhiereu care să nu poată suferi cu noi în slăbiciunile noastre, ci ispitit întru toate după asemănarea noastră, afară de păcat. 
16. Să ne apropiem, deci, cu încredere de tronul harului, ca să luăm milă şi să aflăm har, spre ajutor, la timp potrivit.  Capitolul V1. Căci orice arhiereu, fiind luat dintre oameni, este pus pentru oameni, spre cele către Dumnezeu, ca să aducă daruri şi jertfe pentru păcate; 
2. El poate să fie îngăduitor cu cei neştiutori şi rătăciţi, de vreme ce şi el este cuprins de slăbiciune. 
3. Din această pricină dator este, precum pentru popor, aşa şi pentru sine să jertfească pentru păcate. 
4. Şi nimeni nu-şi ia singur cinstea aceasta, ci dacă este chemat de Dumnezeu după cum şi Aaron. 
5. Aşa şi Hristos nu S-a preaslăvit pe Sine însuşi, ca să Se facă arhiereu, ci Cel ce a grăit către El: "Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut". 
6. În alt loc se zice: "Tu eşti Preot în veac după rânduiala lui Melchisedec".  Capitolul II11. Pentru că şi Cel ce sfinţeşte şi cei ce se sfinţesc, dintr-Unul sunt toţi; de aceea nu se ruşinează să-i numească pe ei fraţi, 
12. Zicând: "Spune-voi fraţilor mei numele Tău. În mijlocul Bisericii Te voi lăuda". 
13. Şi iarăşi: "Eu voi fi încrezător în El"; şi iarăşi: "Iată Eu şi pruncii pe care Mi i-a dat  Dumnezeu". 
14. Deci, de vreme ce pruncii s-au făcut părtaşi sângelui şi trupului, în acelaşi fel şi El S-a împărtăşit de acestea, ca să surpe prin moartea Sa pe cel ce are stăpânirea morţii, adică pe diavolul, 
15. Şi să izbăvească pe acei pe care frica morţii îi ţinea în robie toată viaţa. 
16. Căci, într-adevăr, nu a luat firea îngerilor, ci sămânţa lui Avraam a luat. 
17. Pentru aceea, dator era întru toate să Se asemene fraţilor, ca să fie milostiv şi credincios arhiereu în cele către Dumnezeu, pentru curăţirea păcatelor poporului. 
18. Căci prin ceea ce a pătimit, fiind El însuşi ispitit, poate şi celor ce se ispitesc să le ajute. 

Evanghelie
Marcu VIII, 34-38Capitolul VIII34. Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. 
35. Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa. 
36. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? 
37. Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său? 
38. Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinţii îngeri.  Capitolul IX1. Şi le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu, venind întru putere.  Luca I, 24-38Capitolul I24. Iar după aceste zile, Elisabeta, femeia lui, a zămislit şi cinci luni s-a tăinuit pe sine, zicând: 
25. Că aşa mi-a făcut mie Domnul în zilele în care a socotit să ridice dintre oameni ocara mea. 
26. Iar în a şasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, 
27. Către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. 
28. Şi intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei. 
29. Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta? 
30. Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. 
31. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus. 
32. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. 
33. Şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit. 
34. Şi a zis Maria către înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat? 
35. Şi răspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. 
36. Şi iată Elisabeta, rudenia ta, a zămislit şi ea fiu la bătrâneţea ei şi aceasta este a şasea lună pentru ea, cea numită stearpă. 
37. Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă. 
38. Şi a zis Maria: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău! Şi îngerul a plecat de la ea.