luni, 2 iulie 1984
Așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica Vlaherne; †) Sf. Vv. Ștefan cel Mare; Sf. Ier. Iuvenalie, arhiep. Ierusalimului; Sf. Ier. Ioan Maximovici; Cinstirea Sf. Ic. a M. D. „Vlahernskaya” (Vlahernitissa)
Ap. Romani IX, 18-33; Evrei IX, 1-7; Ev. Matei XI, 2-15; Luca X, 33-42; XI, 27-28
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
Apostol
Romani IX, 18-33Capitolul IX18. Deci, dar, Dumnezeu pe cine voieşte îl miluieşte, iar pe cine voieşte îl împietreşte. 
19. Îmi vei zice deci: De ce mai dojeneşte? Căci voinţei Lui cine i-a stat împotrivă? 
20. Dar, omule, tu cine eşti care răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Oare făptura va zice Celui ce a făcut-o: De ce m-ai făcut aşa? 
21. Sau nu are olarul putere peste lutul lui, ca din aceeaşi frământătură să facă un vas de cinste, iar altul de necinste? 
22. Şi ce este dacă Dumnezeu, voind să-Şi arate mânia şi să facă cunoscută puterea Sa, a suferit cu multă răbdare vasele mâniei Sale, gătite spre pierire, 
23. Şi ca să facă cunoscută bogăţia slavei Sale către vasele milei, pe care mai dinainte le-a gătit spre slavă? 
24. Adică pe noi, pe care ne-a şi chemat, nu numai dintre iudei, ci şi dintre păgâni, 
25. Precum zice El şi la Osea: "Chema-voi poporul Meu pe cel ce nu este poporul Meu, şi iubită pe cea care nu era iubită; 
26. Şi va fi în locul unde li s-a zis lor: Nu voi sunteţi poporul Meu - acolo se vor chema fii ai Dumnezeului Celui viu". 
27. Iar Isaia strigă pentru Israel : "Dacă numărul fiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării, rămăşiţa se va mântui. 
28. Pentru că împlinind şi scurtând, Domnul va îndeplini, pe pământ, cuvântul Său". 
29. Şi precum a proorocit Isaia: "Dacă Domnul Savaot nu ne-ar fi lăsat nouă urmaşi, am fi ajuns ca Sodoma şi ne-am fi asemănat cu Gomora". 
30. Ce vom zice, deci? Că neamurile care nu căutau dreptatea au dobândit dreptatea, însă dreptatea din credinţă; 
31. Iar Israel, urmărind legea dreptăţii, n-a ajuns la legea dreptăţii. 
32. Pentru ce? Pentru că nu o căutau din credinţă, ci ca din faptele Legii. S-au poticnit de piatra poticnirii, 
33. Precum este scris: "Iată pun în Sion piatră de poticnire şi piatră de sminteală; şi tot cel ce crede în El nu se va ruşina".  Evrei IX, 1-7Capitolul IX1. Deci şi cei dintâi (Aşezământ) avea orânduieli pentru slujba dumnezeiască şi un altar pământesc, 
2. Căci s-a pregătit cortul mărturiei. În el se aflau, mai întâi, sfeşnicul şi masa şi pâinile punerii înainte; partea aceasta se numeşte Sfânta. 
3. Apoi, după catapeteasma a doua, era cortul numit Sfânta Sfintelor, 
4. Având altarul tămâierii de aur şi chivotul Aşezământului ferecat peste tot cu aur, în care era năstrapa de aur, care avea mana, era toiagul lui Aaron ce odrăslise şi tablele Legii. 
5. Deasupra chivotului erau heruvimii slavei, care umbreau altarul împăcării; despre acestea nu putem acum să vorbim cu de-amănuntul. 
6. Astfel fiind întocmite aceste încăperi, preoţii intrau totdeauna în cortul cel dintâi, săvârşind slujbele dumnezeieşti; 
7. În cel de-al doilea însă numai arhiereul, o dată pe an, şi nu fără de sânge, pe care îl aducea pentru sine însuşi şi pentru greşealele poporului. 

Evanghelie
Matei XI, 2-15Capitolul XI2. Şi auzind Ioan, în închisoare, despre faptele lui Hristos, şi trimiţând pe doi dintre ucenicii săi, au zis Lui: 
3. Tu eşti Cel ce vine, sau să aşteptăm pe altul? 
4. Şi Iisus, răspunzând, le-a zis: Mergeţi şi spuneţi lui Ioan cele ce auziţi şi vedeţi: 
5. Orbii îşi capătă vederea şi şchiopii umblă, leproşii se curăţesc şi surzii aud, morţii înviază şi săracilor li se binevesteşte. 
6. Şi fericit este acela care nu se va sminti întru Mine. 
7. După plecarea acestora, Iisus a început să vorbească mulţimilor despre Ioan: Ce-aţi ieşit să vedeţi în pustie? Au trestie clătinată de vânt? 
8. Dar de ce aţi ieşit? Să vedeţi un om îmbrăcat în haine moi? Iată, cei ce poartă haine moi sunt în casele regilor. 
9. Atunci de ce-aţi ieşit? Să vedeţi un prooroc? Da, zic vouă, şi mai mult decât un prooroc. 
10. Că el este acela despre care s-a scris: "Iată Eu trimit, înaintea feţei Tale, pe îngerul Meu, care va pregăti calea Ta, înaintea Ta". 
11. Adevărat zic vouă: Nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul; totuşi cel mai mic în împărăţia cerurilor este mai mare decât el. 
12. Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea. 
13. Toţi proorocii şi Legea au proorocit până la Ioan. 
14. Şi dacă voiţi să înţelegeţi, el este Ilie, cel ce va să vină. 
15. Cine are urechi de auzit să audă.  Luca X, 33-42Capitolul X33. Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă, 
34. Şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, şi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el. 
35. Iar a doua zi, scoţând doi dinari i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai grijă de el şi, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îţi voi da. 
36. Care din aceşti trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari? 
37. Iar el a zis: Cel care a făcut milă cu el. Şi Iisus i-a zis: Mergi şi fă şi tu asemenea. 
38. Şi pe când mergeau ei, El a intrat într-un sat, iar o femeie, cu numele Marta, L-a primit în casa ei. 
39. Şi ea avea o soră ce se numea Maria, care, aşezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui. 
40. Iar Marta se silea cu multă slujire şi, apropiindu-se, a zis: Doamne, au nu socoteşti că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i deci să-mi ajute. 
41. Şi, răspunzând, Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti; 
42. Dar un lucru trebuie: căci Maria partea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea.  Capitolul XI27. Şi când zicea El acestea, o femeie din mulţime, ridicând glasul, I-a zis: Fericit este pântecele care Te-a purtat şi fericiţi sunt sânii pe care i-ai supt! 
28. Iar El a zis: Aşa este, dar fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc.