luni, 3 noiembrie 1986
Sf. Sfințiți Mc. Achepsima ep., Iosif pr. și Aitala diac.; Așezarea moaștelor Sf. M. Mc. Gheorghe în Lida
Ap. Filipeni II, 12-16; Efeseni II, 4-10; Ev. Luca VI, 24-30; Luca XXI, 12-19
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
Apostol
Filipeni II, 12-16Capitolul II12. Drept aceea, iubiţii mei, precum totdeauna m-aţi ascultat, nu numai când eram de faţă, ci cu atât mai mult acum când sunt departe, cu frică şi cu cutremur lucraţi mântuirea voastră; 
13. Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă. 
14. Toate să le faceţi fără de cârtire şi fără de îndoială, 
15. Ca să fiţi fără de prihană şi curaţi, fii ai lui Dumnezeu neîntinaţi în mijlocul unui neam rău şi stricat şi întru care străluciţi ca nişte luminători în lume, 
16. Ţinând cu putere cuvântul vieţii, spre lauda mea în ziua lui Hristos, că nu în zadar am alergat, nici în zadar m-am ostenit.  Efeseni II, 4-10Capitolul II4. Dar Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit, 
5. Pe noi cei ce eram morţi prin greşealele noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos - prin har sunteţi mântuiţi! - 
6. Şi împreună cu El ne-a sculat şi împreună ne-a aşezat întru ceruri, în Hristos Iisus, 
7. Ca să arate în veacurile viitoare covârşitoarea bogăţie a harului Său, prin bunătatea ce a avut către noi întru Hristos Iisus. 
8. Căci în har sunteţi mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu e de la voi: este darul lui Dumnezeu; 
9. Nu din fapte, ca să nu se laude nimeni. 
10. Pentru că a Lui făptură suntem, zidiţi în Hristos Iisus spre fapte bune, pe care Dumnezeu le-a gătit mai înainte, ca să umblăm întru ele. 

Evanghelie
Luca VI, 24-30Capitolul VI24. Dar vai vouă bogaţilor, că vă luaţi pe pământ mângâierea voastră. 
25. Vai vouă celor ce sunteţi sătui acum, că veţi flămânzi. Vai vouă celor ce astăzi râdeţi, că veţi plânge şi vă veţi tângui. 
26. Vai vouă când toţi oamenii vă vor vorbi de bine. Căci tot aşa făceau proorocilor mincinoşi părinţii lor. 
27. Iar vouă celor ce ascultaţi vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc pe voi; 
28. Binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei ce vă fac necazuri. 
29. Celui ce te loveşte peste obraz, întoarce-i şi pe celălalt; pe cel ce-ţi ia haina, nu-l împiedica să-ţi ia şi cămaşa; 
30. Oricui îţi cere, dă-i; şi de la cel care ia lucrurile tale, nu cere înapoi.  Capitolul XXI12. Dar, mai înainte de toate acestea, îşi vor pune mâinile pe voi şi vă vor prigoni, dându-vă în sinagogi şi în temniţe, ducându-vă la împăraţi şi la dregători, pentru numele Meu. 
13. Şi va fi vouă spre mărturie. 
14. Puneţi deci în inimile voastre să nu gândiţi de mai înainte ce veţi răspunde; 
15. Căci Eu vă voi da gură şi înţelepciune, căreia nu-i vor putea sta împotrivă, nici să-i răspundă toţi potrivnicii voştri. 
16. Şi veţi fi daţi şi de părinţi şi de fraţi şi de neamuri şi de prieteni, şi vor ucide dintre voi. 
17. Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu. 
18. Şi păr din capul vostru nu va pieri. 
19. Prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre.