Apostol
Galateni II, 6-10 Capitolul II 6. Iar de cei ce sunt mai de seamă - oricine ar fi fost ei cândva,
nu mă priveşte; Dumnezeu nu caută la faţa omului, - cei mai de seamă n-au
adăugat nimic la Evanghelia mea,
7. Ci dimpotrivă, văzând că mie mi-a fost încredinţată Evanghelia pentru
cei netăiaţi împrejur, după cum lui Petru, Evanghelia pentru cei tăiaţi
împrejur,
8. Căci Cel ce a lucrat prin Petru în apostolia tăierii împrejur a
lucrat şi prin mine la neamuri;
9. Şi cunoscând harul ce mi-a fost dat mie, Iacov şi Chefa şi Ioan,
cei socotiţi a fi stâlpi, mi-au dat mie şi lui Barnaba dreapta spre unire
cu ei, pentru ca noi să binevestim la neamuri, iar ei la cei tăiaţi împrejur,
10. Numai să ne aducem aminte de săraci, ceea ce tocmai m-am şi silit
să fac.
Romani VIII, 28-39 Capitolul VIII 28. Şi ştim că Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce iubesc
pe Dumnezeu, al celor care sunt chemaţi după voia Lui;
29. Căci pe cei pe care i-a cunoscut mai înainte, mai înainte i-a şi
hotărât să fie asemenea chipului Fiului Său, ca El să fie întâi născut
între mulţi fraţi.
30. Iar pe care i-a hotărât mai înainte, pe aceştia i-a şi chemat;
şi pe care i-a chemat, pe aceştia i-a şi îndreptat; iar pe care i-a îndreptat,
pe aceştia i-a şi mărit.
31. Ce vom zice deci la acestea? Dacă Dumnezeu e pentru noi, cine este
împotriva noastră?
32. El, Care pe Însuşi Fiul Său nu L-a cruţat, ci L-a dat morţii, pentru
noi toţi, cum nu ne va da, oare, toate împreună cu El?
33. Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este
Cel ce îndreptează;
34. Cine este Cel ce osândeşte? Hristos, Cel ce a murit, şi mai ales
Cel ce a înviat, Care şi este de-a dreapta lui Dumnezeu, Care mijloceşte
pentru noi!
35. Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau
strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau
primejdia, sau sabia?
36. Precum este scris: "Pentru Tine suntem omorâţi toată ziua, socotiţi
am fost ca nişte oi de junghiere".
37. Dar în toate acestea suntem mai mult decât biruitori, prin Acela
Care ne-a iubit.
38. Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii,
nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile,
39. Nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă făptură nu va putea
să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus,
Domnul nostru.
Evrei VII, 26 Capitolul VII 26. Un astfel de Arhiereu se cuvenea să avem: sfânt, fără de răutate,
fără de pată, osebit de cei păcătoşi, şi fiind mai presus decât cerurile.
Capitolul VIII 2. Slujitor Altarului şi Cortului celui adevărat, pe care l-a înfipt
Dumnezeu şi nu omul.