Evrei VII, 18-25Capitolul VII18. Astfel, porunca dată întâi se desfiinţează, pentru neputinţa şi nefolosul ei; 
19. Căci Legea n-a desăvârşit nimic, iar în locul ei îşi face cale o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu. 
20. Ci încă a fost la mijloc şi un jurământ, căci pe când aceia s-au făcut preoţi fără de jurământ, 
21. El S-a făcut cu jurământul Celui ce I-a grăit: "Juratu-S-a Domnul şi nu Se va căi: Tu eşti Preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec". 
22. Cu aceasta, Iisus S-a făcut chezaşul unui mai bun testament. 
23. Apoi acolo s-a ridicat un şir de preoţi, fiindcă moartea îi împiedica să dăinuiască. 
24. Aici însă, Iisus, prin aceea că rămâne în veac, are o preoţie netrecătoare (veşnică). 
25. Pentru aceasta, şi poate să mântuiască desăvârşit pe cei ce se apropie prin El de Dumnezeu, căci pururea e viu ca să mijlocească pentru ei.  II Corinteni III, 4-11Capitolul III4. Şi o astfel de încredere avem în Hristos faţă de Dumnezeu; 
5. Nu că de la noi înşine suntem destoinici să cugetăm ceva ca de la noi înşine, ci destoinicia noastră este de la Dumnezeu, 
6. Cel ce ne-a învrednicit să fim slujitori ai Noului Testament, nu ai literei, ci ai duhului; pentru că litera ucide, iar duhul face viu. 
7. Iar dacă slujirea cea spre moarte, săpată în litere, pe piatră, s-a făcut întru slavă, încât fiii lui Israel nu puteau să-şi aţintească ochii la faţa lui Moise, din pricina slavei celei trecătoare a feţei lui, 
8. Cum să nu fie mai mult întru slavă slujirea Duhului? 
9. Căci de a avut parte de slavă slujirea care aduce osânda, cu mult mai mult prisoseşte în slavă slujirea dreptăţii. 
10. Şi nici măcar nu este slăvit ceea ce era slăvit în această privinţă, faţă de slava cea covârşitoare. 
11. Căci dacă ce este trecător s-a săvârşit prin slavă, cu atât mai mult ce e netrecător va fi în  slavă. 

Luca XXI, 37-38Capitolul XXI37. Şi ziua era în templu şi învăţa, iar noaptea, ieşind, o petrecea pe muntele ce se cheamă al Măslinilor. 
38. Şi tot poporul venea dis-de-dimineaţă la El în templu, ca să-L asculte.  Capitolul XXII1. Şi se apropia sărbătoarea Azimelor, care se chema Paşti. 
2. Şi arhiereii şi cărturarii căutau cum să-L omoare; căci se temeau de popor. 
3. Şi a intrat satana în Iuda, cel numit Iscarioteanul, care era din numărul celor doisprezece. 
4. Şi, ducându-se, el a vorbit cu arhiereii şi cu căpeteniile oastei, cum să-L dea în mâinile lor. 
5. Şi ei s-au bucurat şi s-au învoit să-i dea bani. 
6. Şi el a primit şi căuta prilej să-L dea lor, fără ştirea mulţimii. 
7. Şi a sosit ziua Azimelor, în care trebuia să se jertfească Paştile. 
8. Şi a trimis pe Petru şi pe Ioan, zicând: Mergeţi şi ne pregătiţi Paştile, ca să mâncăm.