vineri, 16 august 1991
Aducerea Sf. Mahrame a Domnului din Edesa la Constantinopol; †) Sf. Martiri Brâncoveni: Constantin Vv. cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ștefan, Radu și Matei, și sfetnicul Ianache; † Sf. Doamnă Maria Brâncoveanu; †) Sf. Cuv. Iosif de la Văratec; Sf. Mc. Diomid
Ap. II Corinteni VII, 10-15; I Timotei III, 13; IV, 5; Ev. Marcu II, 18-22; Luca IX, 51-57; X, 22-24
Post. Nu se fac nunți
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
Apostol
II Corinteni VII, 10-15Capitolul VII10. Căci întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăinţă spre mântuire, fără părere de rău; iar întristarea lumii aduce moarte. 
11. Că iată, însăşi aceasta, că v-aţi întristat după Dumnezeu, câtă sârguinţă v-a adus, ba încă şi dezvinovăţire şi mâhnire şi teamă şi dorinţă şi râvnă şi ispăşire! Întru totul aţi dovedit că voi înşivă sunteţi curaţi în acest lucru. 
12. Deci, deşi v-am scris, aceasta n-a fost din cauza celui ce a nedreptăţit, nici din cauza celui ce a fost nedreptăţit, ci ca să ne învedereze la voi sârguinţa voastră pentru noi, înaintea lui Dumnezeu. 
13. De aceea, ne-am mângâiat; dar pe lângă mângâierea noastră, ne-am bucurat peste măsură mai ales de bucuria lui Tit, căci duhul lui s-a liniştit din partea voastră a tuturor. 
14. Căci dacă m-am lăudat înaintea lui cu ceva pentru voi, n-am fost dat de ruşine; ci precum toate vi le-am grăit întru adevăr, aşa şi lauda noastră pentru Tit s-a făcut adevăr. 
15. Şi inima lui este şi mai mult la voi, aducându-şi aminte de ascultarea voastră a tuturor, cum l-aţi primit cu frică şi cu cutremur.  I Timotei III, 13Capitolul III13. Căci cei ce slujesc bine, rang bun dobândesc şi mult curaj în credinţa cea întru Hristos Iisus.  Capitolul IV5. Căci se sfinţeşte prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune. 

Evanghelie
Marcu II, 18-22Capitolul II18. Ucenicii lui Ioan şi ai fariseilor posteau şi au venit şi I-au zis Lui: De ce ucenicii lui Ioan şi ucenicii fariseilor postesc, iar ucenicii Tăi nu postesc? 
19. Şi Iisus le-a zis: Pot, oare, prietenii mirelui să postească cât timp este mirele cu ei? Câtă vreme au pe mire cu ei, nu pot să postească. 
20. Dar vor veni zile, când se va lua mirele de la ei şi atunci vor posti în acele zile. 
21. Nimeni nu coase la haină veche petic dintr-o bucată de stofă nouă, iar de nu, peticul nou va trage din haina veche şi se va face o ruptură şi mai rea. 
22. Nimeni, iarăşi, nu pune vin nou în burdufuri vechi, iar de nu, vinul nou sparge burdufurile şi vinul se vară şi burdufurile se strică; încât vinul nou trebuie să fie în burdufuri noi.  Luca IX, 51-57Capitolul IX51. Şi când s-au împlinit zilele înălţării Sale, El S-a hotărât să meargă la Ierusalim. 
52. Şi a trimis vestitori înaintea Lui. Şi ei, mergând, au intrat într-un sat de samarineni, ca să facă pregătiri pentru El. 
53. Dar ei nu L-au primit, pentru că El se îndrepta spre Ierusalim. 
54. Şi văzând aceasta, ucenicii Iacov şi Ioan I-au zis: Doamne, vrei să zicem să se coboare foc din cer şi să-i mistuie, cum a făcut şi Ilie? 
55. Iar El, întorcându-Se, i-a certat şi le-a zis: Nu ştiţi, oare, fiii cărui duh sunteţi? Căci Fiul Omului n-a venit ca să piardă sufletele oamenilor, ci ca să le mântuiască. 
56. Şi s-au dus în alt sat. 
57. Şi pe când mergeau ei pe cale, zis-a unul către El: Te voi însoţi, oriunde Te vei duce.  Capitolul X22. Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu şi nimeni nu cunoaşte cine este Fiul, decât numai Tatăl, şi cine este Tatăl, decât numai Fiul şi căruia voieşte Fiul să-i descopere. 
23. Şi întorcându-Se către ucenici, de o parte a zis: Fericiţi sunt ochii care văd cele ce vedeţi voi! 
24. Căci zic vouă: Mulţi prooroci şi regi au voit să vadă ceea ce vedeţi voi, dar n-au văzut, şi să audă ceea ce auziţi, dar n-au auzit.