Apostol
Galateni II, 11-16 Capitolul II 11. Iar când Chefa a venit în Antiohia, pe faţă i-am stat împotrivă,
căci era vrednic de înfruntare.
12. Căci înainte de a veni unii de la Iacov, el mânca cu cei dintre
neamuri; dar când au venit ei, se ferea şi se osebea, temându-se de cei
din tăierea împrejur.
13. Şi, împreună cu el, s-au făţărnicit şi ceilalţi iudei, încât şi
Barnaba a fost atras în făţărnicia lor.
14. Dar când am văzut că ei nu calcă drept, după adevărul Evangheliei,
am zis lui Chefa, înaintea tuturor: Dacă tu, care eşti iudeu, trăieşti
ca păgânii şi nu ca iudeii, de ce sileşti pe păgâni să trăiască ca iudeii?
15. Noi suntem din fire iudei, iar nu păcătoşi dintre neamuri.
16. Ştiind însă că omul nu se îndreptează din faptele Legii, ci prin
credinţa în Hristos Iisus, am crezut şi noi în Hristos Iisus, ca să ne
îndreptă din credinţa în Hristos, iar nu din faptele Legii, căci din faptele
Legii, nimeni nu se va îndrepta.
Romani VIII, 28-39 Capitolul VIII 28. Şi ştim că Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce iubesc
pe Dumnezeu, al celor care sunt chemaţi după voia Lui;
29. Căci pe cei pe care i-a cunoscut mai înainte, mai înainte i-a şi
hotărât să fie asemenea chipului Fiului Său, ca El să fie întâi născut
între mulţi fraţi.
30. Iar pe care i-a hotărât mai înainte, pe aceştia i-a şi chemat;
şi pe care i-a chemat, pe aceştia i-a şi îndreptat; iar pe care i-a îndreptat,
pe aceştia i-a şi mărit.
31. Ce vom zice deci la acestea? Dacă Dumnezeu e pentru noi, cine este
împotriva noastră?
32. El, Care pe Însuşi Fiul Său nu L-a cruţat, ci L-a dat morţii, pentru
noi toţi, cum nu ne va da, oare, toate împreună cu El?
33. Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este
Cel ce îndreptează;
34. Cine este Cel ce osândeşte? Hristos, Cel ce a murit, şi mai ales
Cel ce a înviat, Care şi este de-a dreapta lui Dumnezeu, Care mijloceşte
pentru noi!
35. Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau
strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau
primejdia, sau sabia?
36. Precum este scris: "Pentru Tine suntem omorâţi toată ziua, socotiţi
am fost ca nişte oi de junghiere".
37. Dar în toate acestea suntem mai mult decât biruitori, prin Acela
Care ne-a iubit.
38. Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii,
nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile,
39. Nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă făptură nu va putea
să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus,
Domnul nostru.
Evrei VII, 26 Capitolul VII 26. Un astfel de Arhiereu se cuvenea să avem: sfânt, fără de răutate,
fără de pată, osebit de cei păcătoşi, şi fiind mai presus decât cerurile.
Capitolul VIII 2. Slujitor Altarului şi Cortului celui adevărat, pe care l-a înfipt
Dumnezeu şi nu omul.