marți, 9 februarie 1993
Odovania praznicului Întâmpinării Domnului; Sf. Mc. Nichifor; Sf. Ier. Mc. Marcel; Sf. Sfințit Mc. Pangratie; Sf. Petru Damaschinul
Ap. II Petru II, 9-22; Efeseni V, 8-19; Ev. Marcu XIII, 14-23; Luca XXI, 12-19
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
Apostol
II Petru II, 9-22Capitolul II9. Domnul poate să scape din ispite pe cei credincioşi, iar pe cei nedrepţi să-i păstreze, ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii, 
10. Şi mai vârtos pe cei ce umblă după îmboldirile cărnii, în pofte spurcate şi dispreţuiesc domnia cerească. Îndrăzneţi, îngâmfaţi, ei nu se cutremură să hulească măririle (din cer), 
11. Pe când îngerii, deşi sunt mai mari în tărie şi în putere, nu aduc în faţa Domnului judecată defăimătoare împotriva lor. 
12. Aceştia însă, ca nişte dobitoace fără minte, din fire făcute să fie prinse şi nimicite, hulind cele ce nu cunosc vor pieri în stricăciunea lor; 
13. Ei înşişi fiind nedrepţi îşi vor lua plata nedreptăţii, socotind o plăcere desfătarea de fiecare zi; ei sunt pete şi ocară, făcându-şi plăcere, în rătăcirile lor, să ospăteze cu voi la mesele voastre; 
14. Având ochii plini de pofta desfrânării şi fiind nesăţioşi de păcat, ei amăgesc sufletele cele nestatornice; inima lor e deprinsă la lăcomie şi sunt fiii blestemului. 
15. Părăsind calea cea dreaptă, au rătăcit şi au apucat calea lui Balaam, fiul lui Bosor, care a iubit plata nedreptăţii, 
16. Dar a primit mustrare pentru călcarea lui de lege; căci dobitocul fără grai, pe care era călare, grăind cu glas omenesc, a oprit nebunia proorocului. 
17. Aceştia sunt izvoare fără de apă şi nori purtaţi fără de furtună, cărora li se păstrează, în veac, întunericul cel de nepătruns, 
18. Căci rostind vorbe trufaşe şi deşarte, ei momesc întru poftele trupului, cu desfrânări, pe cei care de abia au scăpat de cei ce vieţuiesc în rătăcire. 
19. Ei le făgăduiesc libertate, fiind ei înşişi robii stricăciunii, fiindcă ceea ce te biruieşte, aceea te şi stăpâneşte. 
20. Căci dacă, după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, iarăşi se încurcă în acestea, ei sunt învinşi; li s-au făcut cele de pe urmă mai rele decât cele dintâi. 
21. Căci mai bine era pentru ei să nu fi cunoscut calea dreptăţii, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă, dată lor. 
22. Cu ei s-a întâmplat adevărul din zicală: Câinele se întoarce la vărsătura lui şi porcul scăldat la noroiul mocirlei lui.  Efeseni V, 8-19Capitolul V8. Altădată eraţi întuneric, iar acum sunteţi lumină întru Domnul; umblaţi ca fii ai luminii! 
9. Pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate şi adevăr. 
10. Încercând ce este bineplăcut Domnului. 
11. Şi nu fiţi părtaşi la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă, osândiţi-le pe faţă. 
12. Căci cele ce se fac întru ascuns de ei, ruşine este a le şi grăi. 
13. Iar tot ce este pe faţă, se descoperă prin lumină, 
14. Căci tot ceea ce este descoperit, lumină este. Pentru aceea zice: "Deşteaptă-te cel ce dormi şi te scoală din morţi şi te va lumina Hristos". 
15. Deci luaţi seama cu grijă, cum umblaţi, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca cei înţelepţi, 
16. Răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt. 
17. Drept aceea, nu fiţi fără de minte, ci înţelegeţi care este voia Domnului. 
18. Şi nu vă îmbătaţi de vin, în care este pierzare, ci vă umpleţi de Duhul. 
19. Vorbiţi între voi în psalmi şi în laude şi în cântări duhovniceşti, lăudând şi cântând Domnului, în inimile voastre, 

Evanghelie
Marcu XIII, 14-23Capitolul XIII14. Iar când veţi vedea urâciunea pustiirii, stând unde nu se cuvine - cine citeşte să înţeleagă - atunci cei ce vor fi în Iudeea să fugă în munţi, 
15. Şi cel de pe acoperiş să nu se coboare în casă, nici să intre ca să-şi ia ceva din casa sa, 
16. Şi cel ce va fi în ţarină să nu se întoarcă îndărăt, ca să-şi ia haina. 
17. Dar vai celor ce vor avea în pântece şi celor ce vor alăpta în zilele acelea! 
18. Rugaţi-vă, dar, ca să nu fie fuga voastră iarna. 
19. Căci în zilele acelea va fi necaz cum nu a mai fost până acum, de la începutul făpturii, pe care a zidit-o Dumnezeu, şi nici nu va mai fi. 
20. Şi de nu ar fi scurtat Domnul zilele acelea, n-ar scăpa nici un trup, dar pentru cei aleşi, pe care i-a ales, a scurtat acele zile. 
21. Şi atunci dacă vă va zice cineva: Iată, aci este Hristos, sau iată acolo, să nu credeţi. 
22. Se vor scula hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor face semne şi minuni, ca să ducă în rătăcire, de se poate, pe cei aleşi. 
23. Dar voi luaţi seama. Iată dinainte v-am spus vouă toate.  Luca XXI, 12-19Capitolul XXI12. Dar, mai înainte de toate acestea, îşi vor pune mâinile pe voi şi vă vor prigoni, dându-vă în sinagogi şi în temniţe, ducându-vă la împăraţi şi la dregători, pentru numele Meu. 
13. Şi va fi vouă spre mărturie. 
14. Puneţi deci în inimile voastre să nu gândiţi de mai înainte ce veţi răspunde; 
15. Căci Eu vă voi da gură şi înţelepciune, căreia nu-i vor putea sta împotrivă, nici să-i răspundă toţi potrivnicii voştri. 
16. Şi veţi fi daţi şi de părinţi şi de fraţi şi de neamuri şi de prieteni, şi vor ucide dintre voi. 
17. Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu. 
18. Şi păr din capul vostru nu va pieri. 
19. Prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre.