duminică, 25 aprilie 1993
Duminica a II-a după Paști
a Sf. Ap. Toma; Sf. Ap. și Ev. Marcu; †) Sf. Cuv. Vasile de la Poiana Mărului
Ap. Fapte V, 12-20; I Petru V, 6-14; Ev. Ioan XX, 19-31; Luca X, 16-21

glas 1, voscr. 1

Nu se fac parastase
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
P.F. Daniel Pr. Cleopa Pr. lect. dr. Adrian Dinu Pr. Ion Cârciuleanu
Utrenie
Matei XXVIII, 16-20Capitolul XXVIII16. Iar cei unsprezece ucenici au mers în Galileea, la muntele unde le poruncise lor Iisus. 
17. Şi văzându-L, I s-au închinat, ei care se îndoiseră. 
18. Şi apropiindu-Se Iisus, le-a vorbit lor, zicând: Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer şi pe pământ. 
19. Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele  Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, 
20. Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin. 

Apostol
Fapte V, 12-20Capitolul V12. Iar prin mâinile apostolilor se făceau semne şi minuni multe în popor, şi erau toţi, într-un cuget, în pridvorul lui Solomon. 
13. Şi nimeni dintre ceilalţi nu cuteza să se alipească de ei, dar poporul îi lăuda. 
14. Şi din ce în ce mai mult se adăugau cei ce credeau în Domnul, mulţime de bărbaţi şi de femei, 
15. Încât scoteau pe cei bolnavi în uliţe şi-i puneau pe paturi şi pe tărgi, ca venind Petru, măcar umbra lui să umbrească pe vreunul dintre ei. 
16. Şi se aduna şi mulţimea din cetăţile dimprejurul Ierusalimului, aducând bolnavi şi bântuiţi de duhuri necurate, şi toţi se vindecau. 
17. Şi sculându-se arhiereul şi toţi cei împreună cu el - cei din eresul saducheilor - s-au umplut de pizmă. 
18. Şi au pus mâna pe apostoli şi i-au băgat în temniţa obştească. 
19. Iar un înger al Domnului, în timpul nopţii, a deschis uşile temniţei şi, scoţându-i, le-a zis: 
20. Mergeţi şi, stând, grăiţi poporului în templu toate cuvintele vieţii acesteia.  I Petru V, 6-14Capitolul V6. Deci, smeriţi-vă sub mâna cea tare a lui Dumnezeu, ca El să vă înalţe la timpul cuvenit. 
7. Lăsaţi-I Lui toată grija voastră, căci El are grijă de voi. 
8. Fiţi treji, privegheaţi. Potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită, 
9. Căruia staţi împotrivă, tari în credinţă, ştiind că aceleaşi suferinţe îndură şi fraţii voştri în lume. 
10. Iar Dumnezeul a tot harul, Care v-a chemat la slava Sa cea veşnică, întru Hristos Iisus, El însuşi, după ce veţi suferi puţină vreme, vă va duce la desăvârşire, vă va întări, vă va împuternici, vă va face neclintiţi. 
11. A Lui fie slava şi puterea în vecii vecilor. Amin! 
12. V-am scris aceste puţine lucruri, prin Silvan, pe care îl socotesc frate credincios, ca să vă îndemn şi să vă mărturisesc că adevăratul har al lui Dumnezeu este acesta, în care staţi. 
13. Biserica cea aleasă din Babilon şi Marcu, fiul meu, vă îmbrăţişează. 
14. Îmbrăţişaţi-vă unul pe altul cu sărutarea dragostei. Pace vouă tuturor, celor întru Hristos Iisus. Amin. 

Evanghelie
Ioan XX, 19-31Capitolul XX19. Şi fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (duminica), şi uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă! 
20. Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii, văzând pe Domnul. 
21. Şi Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. 
22. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt; 
23. Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute. 
24. Iar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus. 
25. Deci au zis lui ceilalţi ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede. 
26. Şi după opt zile, ucenicii Lui erau iarăşi înăuntru, şi Toma, împreună cu ei. Şi a venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc şi a zis: Pace vouă! 
27. Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios ci credincios. 
28. A răspuns Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu! 
29. Iisus I-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut! 
30. Deci şi alte multe minuni a făcut Iisus înaintea ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta. 
31. Iar acestea s-au scris, ca să credeţi că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, să aveţi viaţă în numele Lui.  Luca X, 16-21Capitolul X16. Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cine se leapădă de Mine se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine. 
17. Şi s-au întors cei şaptezeci (şi doi) cu bucurie, zicând: Doamne, şi demonii ni se supun în numele Tău. 
18. Şi le-a zis: Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer. 
19. Iată, v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii, şi peste toată puterea vrăjmaşului, şi nimic nu vă va vătăma. 
20. Dar nu vă bucuraţi de aceasta, că duhurile vi se pleacă, ci vă bucuraţi că numele voastre sunt scrise în ceruri. 
21. În acesta ceas, El S-a bucurat în Duhul Sfânt şi a zis: Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului şi al pământului, că ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi de cei pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor. Aşa, Părinte, căci aşa a fost înaintea Ta, bunăvoinţa Ta.