joi, 21 octombrie 1993
†) Sf. Cuv. Mărt. Visarion și Sofronie; Sf. Mc. Oprea; Sf. Pr. Mărt. Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel; Sf. Cuv. Ilarion cel Mare; Sf. Cuv. Filothei Dionisiatul
Ap. Filipeni III, 1-8; II Corinteni IX, 6-11; Efeseni VI, 10-17; Ev. Luca VII, 17-30; Luca VI, 17-23; Luca XII, 8-12
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
Apostol
Filipeni III, 1-8Capitolul III1. Mai departe, fraţii mei, bucuraţi-vă întru Domnul. Ca să vă scriu aceleaşi lucruri, mie nu-mi este anevoie, iar vouă vă este de folos. 
2. Păziţi-vă de câini! Păziţi-vă de lucrătorii cei răi! Păziţi-vă de tăierea împrejur. 
3. Pentru că noi suntem tăierea împrejur, noi cei ce slujim în Duhul lui Dumnezeu, şi ne lăudăm întru Hristos Iisus şi nu ne bizuim pe trup, 
4. Deşi eu aş putea să mă bizui şi pe trup. Dacă vreun altul socoteşte că se poate bizui pe trup, eu cu atât mai mult! 
5. La opt zile, am fost tăiat împrejur; sunt din neamul lui Israel, din seminţia lui Veniamin, evreu din evrei, după lege fariseu; 
6. În ce priveşte râvna, prigonitor al Bisericii; în ce priveşte dreptatea cea din Lege, fără de prihană. 
7. Dar cele ce îmi erau mie câştig, acestea le-am socotit pentru Hristos pagubă. 
8. Ba mai mult: eu pe toate le socotesc că sunt pagubă, faţă de înălţimea cunoaşterii lui Hristos Iisus, Domnul meu, pentru Care m-am lipsit de toate şi le privesc drept gunoaie, ca pe Hristos să dobândesc,  II Corinteni IX, 6-11Capitolul IX6. Aceasta însă zic: Cel ce seamănă cu zgârcenie, cu zgârcenie va şi secera, iar cel ce seamănă cu dărnicie, cu dărnicie va şi secera. 
7. Fiecare să dea cum socoteşte cu inima sa, nu cu părere de rău, sau de silă, căci Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu voie bună. 
8. Şi Dumnezeu poate să înmulţească tot harul la voi, ca, având totdeauna toată îndestularea în toate, să prisosiţi spre tot lucrul bun, 
9. Precum este scris: "Împărţit-a, dat-a săracilor; dreptatea Lui rămâne în veac". 
10. Iar Cel ce dă sămânţă semănătorului şi pâine spre mâncare, vă va da şi va înmulţi sămânţa voastră şi va face să crească roadele dreptăţii voastre, 
11. Ca întru toate să vă îmbogăţiţi, spre toată dărnicia care aduce prin noi mulţumire lui Dumnezeu.  Efeseni VI, 10-17Capitolul VI10. În sfârşit, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi întru puterea tăriei Lui. 
11. Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului. 
12. Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh. 
13. Pentru aceea, luaţi toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi împotrivă în ziua cea rea, şi, toate biruindu-le, să rămâneţi în picioare. 
14. Staţi deci tari, având mijlocul vostru încins cu adevărul şi îmbrăcându-vă cu platoşa dreptăţii, 
15. Şi încălţaţi picioarele voastre, gata fiind pentru Evanghelia păcii. 
16. În toate luaţi pavăza credinţei, cu care veţi putea să stingeţi toate săgeţile cele arzătoare ale vicleanului. 
17. Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu. 

Evanghelie
Luca VII, 17-30Capitolul VII17. Şi a ieşit cuvântul acesta despre El în toată Iudeea şi în toată împrejurimea. 
18. Şi au vestit lui Ioan ucenicii lui de toate acestea. 
19. Şi chemând la sine pe doi dintre ucenicii săi, Ioan i-a trimis către Domnul, zicând: Tu eşti Cel ce va să vină sau să aşteptăm pe altul? 
20. Şi ajungând la El, bărbaţii au zis: Ioan Botezătorul ne-a trimis la Tine, zicând: Tu eşti Cel ce va să vină sau să aşteptăm pe altul? 
21. Şi în acel ceas El a vindecat pe mulţi de boli şi de răni şi de duhuri rele şi multor orbi le-a dăruit vederea. 
22. Şi răspunzând, le-a zis: Mergeţi şi spuneţi lui Ioan cele ce aţi văzut şi cele ce aţi auzit: Orbii văd, şchiopii umblă, leproşii se curăţesc, surzii aud, morţii înviază şi săracilor li se binevesteşte. 
23. Şi fericit este acela care nu se va sminti întru Mine. 
24. Iar, după ce trimişii lui Ioan au plecat, El a început să vorbească mulţimilor despre Ioan: Ce aţi ieşit să priviţi, în pustie? Oare trestie clătinată de vânt? 
25. Dar ce aţi ieşit să vedeţi? Oare om îmbrăcat în haine moi? Iată, cei ce poartă haine scumpe şi petrec în desfătare sunt în casele regilor. 
26. Dar ce-aţi ieşit să vedeţi? Oare prooroc? Da! Zic vouă: şi mai mult decât un prooroc. 
27. Acesta este cel despre care s-a scris: "Iată trimit înaintea feţei Tale pe îngerul Meu care va găti calea Ta, înaintea Ta". 
28. Zic vouă: Între cei născuţi din femei, nimeni nu este mai mare decât Ioan; dar cel mai mic în împărăţia lui Dumnezeu este mai mare decât el. 
29. Şi tot poporul auzind, şi vameşii s-au încredinţat de dreptatea lui Dumnezeu, botezându-se cu botezul lui Ioan. 
30. Iar fariseii şi învăţătorii de lege au călcat voia lui Dumnezeu în ei înşişi, nebotezându-se de el.  Capitolul VI17. Şi coborând împreună cu ei, a stat în loc şes, El şi mulţime multă de ucenici ai Săi şi mulţime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim şi de pe ţărmul Tirului şi al Sidonului, care veniseră ca să-L asculte şi să se vindece de bolile lor. 
18. Şi cei chinuiţi de duhuri necurate se vindecau. 
19. Şi toată mulţimea căuta să se atingă de El că putere ieşea din El şi-i vindeca pe toţi. 
20. Şi El, ridicându-Şi ochii spre ucenicii Săi, zicea: Fericiţi voi cei săraci, că a voastră este împărăţia lui Dumnezeu. 
21. Fericiţi voi care flămânziţi acum, că vă veţi sătura. Fericiţi cei ce plângeţi acum, că veţi râde. 
22. Fericiţi veţi fi când oamenii vă vor urî pe voi şi vă vor izgoni dintre ei, şi vă vor batjocori şi vor lepăda numele voastre ca rău din pricina Fiului Omului. 
23. Bucuraţi-vă în ziua aceea şi vă veseliţi, că, iată, plata voastră multă este în cer; pentru că tot aşa făceau proorocilor părinţii lor.  Capitolul XII8. Şi zic vouă: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, şi Fiul Omului va mărturisi pentru el înaintea îngerilor lui Dumnezeu. 
9. Iar cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, lepădat va fi înaintea îngerilor lui Dumnezeu. 
10. Oricui va spune vreun cuvânt împotriva Fiului Omului, i se va ierta; dar celui ce va huli împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta. 
11. Iar când vă vor duce în sinagogi şi la dregători şi la stăpâniri nu vă îngrijiţi cum sau ce veţi răspunde, sau ce veţi zice, 
12. Că Duhul Sfânt vă va învăţa chiar în ceasul acela, ce trebuie să spuneţi.