<< Duminica precedentă
< Ziua precedentă
Duminica următoare >>
Ziua următoare >
sâmbătă, 23 octombrie 1993
Sf. Ap. Iacob, rudenia Domnului, întâiul ep. al Ierusalimului;
†) Sf. Pr. Mc. Constantin Sârbu
; Sf. Cuv. Macarie Romanul; Sf. Ier. Ignatie, patr. Constantinopolului; Sf. Cuv. Petroniu; Cinstirea Ic. M. D. „Împărăteasa Milostivă pe Tron”
Ap. II Corinteni I, 8-11; Galateni I, 11-19; Ev. Luca V, 27-32; Matei XIII, 54-58
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
Apostol
II Corinteni I, 8-11
Capitolul I
8. Căci nu voim, fraţilor, ca voi să nu ştiţi de necazul nostru, care ni s-a făcut în Asia, că peste măsură, peste puteri, am fost îngreuiaţi, încât nu mai nădăjduiam să mai scăpăm cu viaţă.
9. Ci noi, în noi înşine, ne-am socotit ca osândiţi la moarte, ca să nu ne punem încrederea în noi, ci în Dumnezeu, Cel ce înviază pe cei morţi,
10. Care ne-a izbăvit pe noi dintr-o moarte ca aceasta şi ne izbăveşte şi în Care nădăjduim că încă ne va mai izbăvi,
11. Ajutându-ne şi voi cu rugăciunea pentru noi, aşa încât darul acesta făcut nouă, prin rugăciunea multora, să ne fie prilej de mulţumire adusă de către mulţi, pentru noi.
Galateni I, 11-19
Capitolul I
11. Dar vă fac cunoscut, fraţilor, că Evanghelia cea binevestită de mine nu este după om;
12. Pentru că nici eu n-am primit-o de la om, nici n-am învăţat-o, ci prin descoperirea lui Iisus Hristos.
13. Căci aţi auzit despre purtarea mea de altădată întru iudaism, că prigoneam peste măsură Biserica lui Dumnezeu şi o pustiiam.
14. Şi spoream în iudaism mai mult decât mulţi dintre cei care erau de vârsta mea în neamul meu, fiind mult râvnitor al datinilor mele părinteşti.
15. Dar când a binevoit Dumnezeu Care m-a ales din pântecele mamei mele şi m-a chemat prin harul Său,
16. Să descopere pe Fiul Său întru mine, pentru ca să-L binevestesc la neamuri, îndată nu am primit sfat de la trup şi de la sânge,
17. Nici nu m-am suit la Ierusalim, la Apostolii cei dinainte de mine, ci m-am dus în Arabia şi m-am întors iarăşi la Damasc.
18. Apoi, după trei ani, m-am suit la Ierusalim, ca să-l cunosc pe Chefa şi am rămas la el cincisprezece zile.
19. Iar pe altul din apostoli n-am văzut decât numai pe Iacov, fratele Domnului.
Evanghelie
Luca V, 27-32
Capitolul V
27. Şi după aceasta a ieşit şi a văzut un vameş, cu numele Levi, care şedea la vamă, şi i-a zis: Vino după Mine.
28. Şi, lăsând toate, el s-a sculat şi a mers după El.
29. Şi I-a făcut Levi un ospăţ mare în casa sa. Şi era mulţime multă de vameşi şi de alţii care şedeau cu ei la masă.
30. Dar fariseii şi cărturarii lor murmurau către ucenicii Lui, zicând: De ce mâncaţi şi beţi împreună cu vameşii şi cu păcătoşii?
31. Şi Iisus, răspunzând, a zis către ei: N-au trebuinţă de doctor cei sănătoşi, ci cei bolnavi.
32. N-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă.
Matei XIII, 54-58
Capitolul XIII
54. Şi venind în patria Sa, îi învăţa pe ei în sinagoga lor, încât ei erau uimiţi şi ziceau: De unde are El înţelepciunea aceasta şi puterile?
55. Au nu este Acesta fiul teslarului? Au nu se numeşte mama Lui Maria şi fraţii (verii) Lui: Iacov şi Iosif şi Simon şi Iuda?
56. Şi surorile (verişoarele) Lui au nu sunt toate la noi? Deci, de unde are El toate acestea?
57. Şi se sminteau întru El. Iar Iisus le-a zis: Nu este prooroc dispreţuit decât în patria lui şi în casa lui.
58. Şi n-a făcut acolo multe minuni, din pricina necredinţei lor.