joi, 9 decembrie 1993
Zămislirea Preasfintei Fecioare Maria de către Sf. Ana; Sf. Proorociță Ana, mama Proorocului Samuel; Cinstirea Sf. Ic. a M. D. „Bucurie neașteptată”
Ap. I Timotei VI, 17-21; Galateni IV, 22-27; Ev. Luca XVIII, 31-34; Luca VIII, 16-21
Dezlegare la pește. Nu se fac nunți
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
Apostol
I Timotei VI, 17-21Capitolul VI17. Celor bogaţi în veacul de acum porunceşte-le să nu se semeţească, nici să-şi pună nădejdea în bogăţia cea nestatornică, ci în Dumnezeul cel viu, Care ne dă cu belşug toate, spre îndulcirea noastră, 
18. Să facă ce e bine, să se înavuţească în fapte bune, să fie darnici, să fie cu inimă largă, 
19. Agonisindu-şi lor bună temelie în veacul viitor, ca să dobândească, cu adevărat, viaţa veşnică. 
20. O, Timotei, păzeşte comoara ce ţi s-a încredinţat, depărtându-te de vorbirile deşarte şi lumeşti şi de împotrivirile ştiinţei mincinoase, 
21. Pe care unii, mărturisind-o, au rătăcit de la credinţă. Harul fie cu tine! Amin.  Galateni IV, 22-27Capitolul IV22. Căci scris este că Avraam a avut doi fii: unul din femeia roabă şi altul din femeia liberă. 
23. Dar cel din roabă s-a născut după trup, iar cel din cea liberă s-a născut după făgăduinţă. 
24. Unele ca acestea au altă însemnare, căci acestea (femei) sunt două testamente: Unul de la Muntele Sinai, în Arabia, şi răspunde Ierusalimului de acum, care zace în robie cu copiii lui; 
25. Iar cea liberă este Ierusalimul cel de sus, care este mama noastră. 
26. Căci scris este: "Veseleşte-te, tu, cea stearpă, care nu naşti! Izbucneşte de bucurie şi strigă, tu care nu ai durerile naşterii, căci mulţi sunt copiii celei părăsite, mai mulţi decât ai celei care are bărbat". 
27. Iar noi, fraţilor, suntem după Isaac, fii ai făgăduinţei. 

Evanghelie
Luca XVIII, 31-34Capitolul XVIII31. Şi luând la Sine pe cei doisprezece, a zis către ei: Iată ne suim la Ierusalim şi se vor împlini toate cele scrise prin prooroci despre Fiul Omului. 
32. Căci va fi dat păgânilor şi va fi batjocorit şi va fi ocărât şi scuipat. 
33. Şi, după ce Îl vor biciui, Îl vor ucide; iar a treia zi va învia. 
34. Şi ei n-au înţeles nimic din acestea, căci cuvântul acesta era ascuns pentru ei şi nu înţelegeau cele spuse.  Capitolul VIII16. Nimeni, aprinzând făclia, n-o ascunde sub un vas, sau n-o pune sub pat, ci o aşează în sfeşnic, pentru ca cei ce intră să vadă lumina. 
17. Căci nu este nimic ascuns, care să nu se dea pe faţă şi nimic tainic, care să nu se cunoască şi să nu vină la arătare. 
18. Luaţi seama deci cum auziţi: Celui ce are i se va da; iar de la cel ce nu are, şi ce i se pare că are se va lua de la el. 
19. Şi au venit la El mama Lui şi fraţii; dar nu puteau să se apropie de El din pricina mulţimii. 
20. Şi I s-a vestit: Mama Ta şi fraţii Tăi stau afară şi voiesc să Te vadă. 
21. Iar El, răspunzând, a zis către ei: Mama mea şi fraţii Mei sunt aceştia care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l îndeplinesc.