vineri, 16 august 1996
Aducerea Sf. Mahrame a Domnului din Edesa la Constantinopol; †) Sf. Martiri Brâncoveni: Constantin Vv. cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ștefan, Radu și Matei, și sfetnicul Ianache; † Sf. Doamnă Maria Brâncoveanu; †) Sf. Cuv. Iosif de la Văratec; Sf. Mc. Diomid
Ap. II Corinteni IV, 13-18; I Timotei III, 13; IV, 5; Ev. Matei XXIV, 27-33; 42-51; Luca IX, 51-57; X, 22-24
Post. Nu se fac nunți
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
Apostol
II Corinteni IV, 13-18Capitolul IV13. Dar având acelaşi duh al credinţei, - după cum este scris: "Crezut-am, pentru aceea am şi grăit", - şi noi credem: pentru aceea şi grăim, 
14. Ştiind că Cel ce a înviat pe Domnul Iisus ne va învia şi pe noi cu Iisus şi ne va înfăţişa împreună cu voi. 
15. Căci toate sunt pentru voi, pentru ca, înmulţindu-se harul să prisosească prin mai mulţi mulţumirea, spre slava lui Dumnezeu. 
16. De aceea nu ne pierdem curajul şi, chiar dacă omul nostru cel din afară se trece, cel dinăuntru însă se înnoieşte din zi în zi. 
17. Căci necazul nostru de acum, uşor şi trecător, ne aduce nouă, mai presus de orice măsură, slavă veşnică covârşitoare, 
18. Neprivind noi la cele ce se văd, ci la cele ce nu se văd, fiindcă cele ce se văd sunt trecătoare, iar cele ce nu se văd sunt veşnice.  I Timotei III, 13Capitolul III13. Căci cei ce slujesc bine, rang bun dobândesc şi mult curaj în credinţa cea întru Hristos Iisus.  Capitolul IV5. Căci se sfinţeşte prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune. 

Evanghelie
Matei XXIV, 27-33Capitolul XXIV27. Căci precum fulgerul iese de la răsărit şi se arată până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului Omului. 
28. Căci unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii. 
29. Iar îndată după strâmtorarea acelor zile, soarele se va întuneca şi luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor se vor zgudui. 
30. Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plânge toate neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă. 
31. Şi va trimite pe îngerii Săi, cu sunet mare de trâmbiţă, şi vor aduna pe cei aleşi ai Lui din cele patru vânturi, de la marginile cerurilor până la celelalte margini. 
32. Învăţaţi de la smochin pilda: Când mlădiţa lui se face fragedă şi odrăsleşte frunze, cunoaşteţi că vara e aproape. 
33. Asemenea şi voi, când veţi vedea toate acestea, să ştiţi că este aproape, la uşi. 
42. Privegheaţi deci, că nu ştiţi în care zi vine Domnul vostru. 
43. Aceea cunoaşteţi, că de-ar şti stăpânul casei la ce strajă din noapte vine furul, ar priveghea şi n-ar lăsa să i se spargă casa. 
44. De aceea şi voi fiţi gata, că în ceasul în care nu gândiţi Fiul Omului va veni. 
45. Cine, oare, este sluga credincioasă şi înţeleaptă pe care a pus-o stăpânul peste slugile sale, ca să le dea hrană la timp? 
46. Fericită este sluga aceea, pe care venind stăpânul său, o va afla făcând aşa. 
47. Adevărat zic vouă că peste toate avuţiile sale o va pune. 
48. Iar dacă acea slugă, rea fiind, va zice în inima sa: Stăpânul meu întârzie, 
49. Şi va începe să bată pe cei ce slujesc împreună cu el, să mănânce şi să bea cu beţivii, 
50. Veni-va stăpânul slugii aceleia în ziua când nu se aşteaptă şi în ceasul pe care nu-l cunoaşte, 
51. Şi o va tăia din dregătorie şi partea ei o va pune cu făţarnicii. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.  Luca IX, 51-57Capitolul IX51. Şi când s-au împlinit zilele înălţării Sale, El S-a hotărât să meargă la Ierusalim. 
52. Şi a trimis vestitori înaintea Lui. Şi ei, mergând, au intrat într-un sat de samarineni, ca să facă pregătiri pentru El. 
53. Dar ei nu L-au primit, pentru că El se îndrepta spre Ierusalim. 
54. Şi văzând aceasta, ucenicii Iacov şi Ioan I-au zis: Doamne, vrei să zicem să se coboare foc din cer şi să-i mistuie, cum a făcut şi Ilie? 
55. Iar El, întorcându-Se, i-a certat şi le-a zis: Nu ştiţi, oare, fiii cărui duh sunteţi? Căci Fiul Omului n-a venit ca să piardă sufletele oamenilor, ci ca să le mântuiască. 
56. Şi s-au dus în alt sat. 
57. Şi pe când mergeau ei pe cale, zis-a unul către El: Te voi însoţi, oriunde Te vei duce.  Capitolul X22. Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu şi nimeni nu cunoaşte cine este Fiul, decât numai Tatăl, şi cine este Tatăl, decât numai Fiul şi căruia voieşte Fiul să-i descopere. 
23. Şi întorcându-Se către ucenici, de o parte a zis: Fericiţi sunt ochii care văd cele ce vedeţi voi! 
24. Căci zic vouă: Mulţi prooroci şi regi au voit să vadă ceea ce vedeţi voi, dar n-au văzut, şi să audă ceea ce auziţi, dar n-au auzit.