miercuri, 22 noiembrie 2000
Sf. Ap. Filimon, Arhip, Onisim și Apfia; Sf. Mc. Cecilia
Ap. I Tesaloniceni II, 1-8; Filimon I, 1-25; Ev. Luca XI, 9-13; Luca X, 1-15
Post. Nu se fac nunți
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
Apostol
I Tesaloniceni II, 1-8Capitolul II1. Căci ştiţi voi înşivă, fraţilor, că venirea noastră la voi n-a fost zadarnică. 
2. Ci, după ce am suferit şi am fost, precum ştiţi, ocărâţi în Filipi, am îndrăznit întru Dumnezeul nostru să grăim în faţa voastră, cu multă luptă, Evanghelia lui Dumnezeu. 
3. Pentru că îndemnul nostru nu venea din rătăcire, nici din gânduri necurate, nici din înşelăciune, 
4. Ci, după cum am fost socotiţi vrednici de Dumnezeu ca să ni se încredinţeze Evanghelia, aşa vorbim, nu căutând să plăcem oamenilor, ci lui Dumnezeu care ne încearcă inimile. 
5. Căci niciodată nu ne-am arătat cu cuvinte de linguşire, după cum ştiţi, nici cu ascunse porniri de lăcomie. Dumnezeu îmi este martor. 
6. Nici n-am căutat slavă de la oameni, nici de la voi, nici de la alţii, deşi puteam să fim cu greutate, ca apostoli ai lui Hristos. 
7. Noi însă am fost blânzi în mijlocul vostru, aşa precum o doică îngrijeşte pe fiii săi; 
8. Astfel, iubindu-vă, eram bucuroşi să vă dăm nu numai Evanghelia lui Dumnezeu, ci chiar şi sufletele noastre pentru că ne-aţi devenit iubiţi.  Filimon I, 1-25Capitolul I1. Pavel, cel pus în lanţuri pentru Iisus Hristos, şi fratele Timotei, iubitului Filimon, împreună-lucrător cu noi, 
2. Şi surorii Apfia, şi lui Arhip, cel împreună-oştean cu noi, şi Bisericii din casa ta: 
3. Har vouă şi pace, de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Iisus Hristos! 
4. Mulţumesc pururea Dumnezeului meu, pomenindu-te în rugăciunile mele, 
5. Auzind despre dragostea ta şi despre credinţa pe care o ai către Domnul Iisus şi către toţi sfinţii, 
6. Ca părtăşia ta la credinţă să se facă lucrătoare în deplina cunoştinţă a oricărei fapte bune, pe care o faceţi pentru Hristos Iisus; 
7. Căci am avut multă bucurie şi mângâiere, din dragostea ta, întrucât inimile sfinţilor s-au odihnit prin tine, frate. 
8. De aceea, deşi având întru Hristos tot dreptul să-ţi poruncesc ce se cuvine, 
9. Pentru dragoste, îţi fac mai degrabă o rugăminte. Aşa cum sunt eu, Pavel, ca un bătrân, iar acum şi pus în lanţuri pentru Iisus Hristos, 
10. Te rog pe tine pentru fiul meu, pe care l-am născut fiind în lanţuri, Onisim, 
11. Cel ce altădată nu-ţi era de folos, dar acum şi ţie şi mie de folos, 
12. Pentru aceasta ţi l-am trimis, pe el însuşi, adică inima mea; primeşte-l. 
13. Eu vream să-l ţin la mine, ca, în locul tău, să-mi slujească mie, care sunt în lanţuri pentru Evanghelie, 
14. Dar n-am voit să fac nimic fără de încuviinţarea ta, ca fapta ta cea bună să nu fie ca de silă, ci de bunăvoie. 
15. Căci poate pentru aceea a fost despărţit de tine câtva timp, ca veşnic să fie al tău, 
16. Dar nu ca un rob, ci mai presus de rob, ca pe un frate iubit, mai ales pentru mine, dar cu atât mai vârtos pentru tine, şi după trup şi în Domnul. 
17. Deci, dacă mă socoteşti părtaş cu tine, primeşte-l pe el, ca pe mine. 
18. Iar de te-a păgubit cu ceva, sau îţi este dator ceva, pune aceasta în socoteala mea. 
19. Eu, Pavel, am scris cu mâna mea; eu îţi voi plăti, ca să nu-ţi spun că şi tu îmi eşti dator cu tine însuţi. 
20. Da, frate, eu te rog, fă-mi binele acesta în Domnul; linişteşte inima mea în Hristos! 
21. Bine încredinţat de ascultarea ta, ţi-am scris ţie, ştiind că vei face chiar mai mult decât cele ce-ţi spun. 
22. Ci odată cu aceasta pregăteşte-mi loc de găzduit, fiindcă nădăjduiesc că, prin rugăciunile voastre, voi fi dăruit vouă. 
23. Te îmbrăţişează Epafras, cel închis împreună cu mine pentru Hristos Iisus, 
24. Marcu, Aristarh, Dimas, Luca cei împreună-lucrători cu mine. 
25. Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu duhul vostru! Amin. 

Evanghelie
Luca XI, 9-13Capitolul XI9. Şi Eu zic vouă: Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide. 
10. Că oricine cere ia; şi cel ce caută găseşte, şi celui ce bate i se va deschide. 
11. Şi care tată dintre voi, dacă îi va cere fiul pâine, oare, îi va da piatră? Sau dacă îi va cere peşte, oare îi va da, în loc de peşte, şarpe? 
12. Sau dacă-i va cere un ou, îi va da scorpie? 
13. Deci dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi fiilor voştri daruri bune, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da Duh Sfânt celor care îl cer de la El!  Capitolul X1. Pilda samarineanului milostiv. Marta şi Maria. 

1. Iar după acestea, Domnul a ales alţi şaptezeci (şi doi) şi i-a trimis câte doi înaintea feţei Sale, în fiecare cetate şi loc, unde Însuşi avea să vină. 
2. Şi zicea către ei: Secerişul este mult, dar lucrătorii sunt puţini; rugaţi deci pe Domnul secerişului, ca să scoată lucrători la secerişul Său. 
3. Mergeţi; iată, Eu vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor. 
4. Nu purtaţi pungă, nici traistă, nici încălţăminte; şi pe nimeni să nu salutaţi pe cale. 
5. Iar în orice casă veţi intra, întâi ziceţi: Pace casei acesteia. 
6. Şi de va fi acolo un fiu al păcii, pacea voastră se va odihni peste el, iar de nu, se va întoarce la voi. 
7. Şi în această casă rămâneţi, mâncând şi bând cele ce vă vor da, căci vrednic este lucrătorul de plata sa. Nu vă mutaţi din casă în casă. 
8. Şi în orice cetate veţi intra şi vă vor primi, mâncaţi cele ce vă vor pune înainte. 
9. Şi vindecaţi pe bolnavii din ea şi ziceţi-le: S-a apropiat de voi împărăţia lui Dumnezeu. 
10. Şi în orice cetate veţi intra şi nu vă vor primi, ieşind în pieţele ei, ziceţi: 
11. Şi praful care s-a lipit de picioarele noastre din cetatea noastră vi-l scuturăm vouă. Dar aceasta să ştiţi, că s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. 
12. Zic vouă: Că mai uşor va fi Sodomei în ziua aceea, decât cetăţii aceleia. 
13. Vai ţie, Horazine! Vai ţie, Betsaido! Căci dacă în Tir şi în Sidon s-ar fi făcut minunile care s-au făcut la voi, de mult s-ar fi pocăit, stând în sac şi în cenuşă. 
14. Dar Tirului şi Sidonului mai uşor le va fi la judecată, decât vouă. 
15. Şi tu, Capernaume, nu ai fost înălţat, oare, până la cer? Până la iad vei fi coborât!