sâmbătă, 9 decembrie 2000
Zămislirea Preasfintei Fecioare Maria de către Sf. Ana; Sf. Proorociță Ana, mama Proorocului Samuel; Cinstirea Sf. Ic. a M. D. „Bucurie neașteptată”
Ap. Galateni I, 3-10; Galateni IV, 22-27; Ev. Luca IX, 37-43; Luca VIII, 16-21
Dezlegare la pește. Nu se fac nunți
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur
Apostol
Galateni I, 3-10Capitolul I3. Har vouă şi pace de la Dumnezeu-Tatăl şi de la Domnul nostru Iisus Hristos, 
4. Cel ce S-a dat pe Sine pentru păcatele noastre, ca să ne scoată pe noi din acest veac rău de acum, după voia lui Dumnezeu şi a Tatălui nostru, 
5. Căruia fie slava în vecii vecilor. Amin! 
6. Mă mir că aşa degrabă treceţi de la cel ce v-a chemat pe voi, prin harul lui Hristos, la altă Evanghelie, 
7. Care nu este alta, decât că sunt unii care vă tulbură şi voiesc să schimbe Evanghelia lui Hristos. 
8. Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o - să fie anatema! 
9. Precum v-am spus mai înainte, şi acum vă spun iarăşi: Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit - să fie anatema! 
10. Căci acum caut bunăvoinţa oamenilor sau pe a lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş plăcea însă oamenilor, n-aş fi rob al lui Hristos.  Capitolul IV22. Căci scris este că Avraam a avut doi fii: unul din femeia roabă şi altul din femeia liberă. 
23. Dar cel din roabă s-a născut după trup, iar cel din cea liberă s-a născut după făgăduinţă. 
24. Unele ca acestea au altă însemnare, căci acestea (femei) sunt două testamente: Unul de la Muntele Sinai, în Arabia, şi răspunde Ierusalimului de acum, care zace în robie cu copiii lui; 
25. Iar cea liberă este Ierusalimul cel de sus, care este mama noastră. 
26. Căci scris este: "Veseleşte-te, tu, cea stearpă, care nu naşti! Izbucneşte de bucurie şi strigă, tu care nu ai durerile naşterii, căci mulţi sunt copiii celei părăsite, mai mulţi decât ai celei care are bărbat". 
27. Iar noi, fraţilor, suntem după Isaac, fii ai făgăduinţei. 

Evanghelie
Luca IX, 37-43Capitolul IX37. În ziua următoare, când s-au coborât din munte, L-a întâmpinat mulţime multă. 
38. Şi iată un bărbat din mulţime a strigat, zicând: Învăţătorule, rogu-mă Ţie, caută spre fiul meu, că îl am numai pe el; 
39. Şi iată un duh îl apucă şi îndată strigă şi-l zguduie cu spume şi abia pleacă de la el, după ce l-a zdrobit. 
40. Şi m-am rugat de ucenicii Tăi ca să-l alunge, şi n-au putut. 
41. Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios şi îndărătnic! Până când voi fi cu voi şi vă voi suferi? Adu aici pe fiul tău. 
42. Şi, apropiindu-se el, demonul l-a aruncat la pământ şi l-a zguduit. Iar Iisus a certat pe duhul cel necurat şi a vindecat pe copil şi l-a dat tatălui lui. 
43. Iar toţi au rămas uimiţi de mărirea lui Dumnezeu. Şi mirându-se toţi de toate câte făcea, a zis către ucenicii Săi:  Capitolul VIII16. Nimeni, aprinzând făclia, n-o ascunde sub un vas, sau n-o pune sub pat, ci o aşează în sfeşnic, pentru ca cei ce intră să vadă lumina. 
17. Căci nu este nimic ascuns, care să nu se dea pe faţă şi nimic tainic, care să nu se cunoască şi să nu vină la arătare. 
18. Luaţi seama deci cum auziţi: Celui ce are i se va da; iar de la cel ce nu are, şi ce i se pare că are se va lua de la el. 
19. Şi au venit la El mama Lui şi fraţii; dar nu puteau să se apropie de El din pricina mulţimii. 
20. Şi I s-a vestit: Mama Ta şi fraţii Tăi stau afară şi voiesc să Te vadă. 
21. Iar El, răspunzând, a zis către ei: Mama mea şi fraţii Mei sunt aceştia care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l îndeplinesc.